La Primăria Căpâlna, mâine, începând cu ora 11.00, reprezentanţi ai Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor se vor întâlni cu producători agricoli care au încheiat, prin susţinerea examenului de absolvent, recentul curs de pregătire
Economie
S-a încheiat recoltatul grâului
În judeţul nostru s-a încheiat recoltatul grâului de pe cele 58.500 hectare destinate ca suprafaţă acestei culturi agricole. Producţia totală obţinută este mai mică faţă de estimări, înregistrându-se un deficit de 13.465 de tone, fără a afect
- 26 Iulie 2007
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri *Licitaţii prin Terminalul Oradea*
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Azi, 25 iulie, au loc: ora 10.00 - licitaţie deschis
- 25 Iulie 2007
- Citeste
Comercializarea produselor alimentare, în vizorul OJPC Bihor
În conformitate cu Programul tematic de control pentru trimestrul al II-lea, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor a efectuat o amplă acţiune de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea pro
- 25 Iulie 2007
- Citeste
Azi, termen scadent la Depunerea declaraţiei recapitulative privind livrările sau achiziţiile intracomunitare
Declaraţia recapitulativă 390 privind livrările sau achiziţiile intracomunitare de bunuri şi declaraţia informativă 394 privind livrările sau prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional pot fi depuse de cei care au această obligaţie, pân
- 25 Iulie 2007
- Citeste
Ieri, dezbatere publică, la Oradea Gospodărirea durabilă, unitară, echilibrată şi complexă a resurselor de apă
Sub egida Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), Comitetul de Bazin Crişuri şi Direcţia Apelor Crişuri au organizat, în sala de şedinţă a Prefecturii Bihor, o dezbatere publică, scopul fiind informarea şi consultarea publicului în elaborarea
- 25 Iulie 2007
- Citeste
Terenuri forestiere neaflate în posesia proprietarilor şi neadministrate
Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea a efectuat, conform atribuţiilor pe care le are, o serie de controale în judeţul Bihor, obiectivul fiind verificarea modului în care acţionează comisiile locale de aplicare a legilor proprietăţii pentru
- 24 Iulie 2007
- Citeste
Investiţii masive, în acest an, pentru lucrări hidrotehnice
* Judeţul Bihor, gazda reuniunii Comitetului Director al Administraţiei Naţionale "Apele Române". * Fondurile guvernamentale alocate în acest an pentru investiţii hidrotehnice depăşesc 8.000 de miliarde de lei. * Pentru Bihor, încă 60 de miliarde de lei destinate urge
- 24 Iulie 2007
- Citeste
S-a înfiinţat, la Federaţia Patronilor Bihor, Departamentul Fonduri Structurale
Parteneriatul încheiat între Federaţia Patronilor Bihor şi S.C. Progesa SRL Italia (care are înfiinţată o firmă în Oradea şi filiale în Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti), a dus la crearea, în cadrul Federaţiei Patronilor Bihor, a Departamentului Fon
- 24 Iulie 2007
- Citeste
TVA şi comisioane la credite sunt cheltuieli neeligibile pentru programe operaţionale
Cheltuielile efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale vor fi considerate eligibile dacă au fost efectuate între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015 şi sunt însoţite de facturi, iar alte cheltuieli, precum TVA şi comisioanele la cr
- 24 Iulie 2007
- Citeste


