Canicula modifică programul de lucru cu publicul Începând de luni, 23 iulie a.c., programul de lucru cu publicul la ghişeele Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor şi ale administraţiilor fiscale teritoriale va fi între orele 7,30 - 11,00 şi 17 - 20,00, pe toată perioada instituirii stării de caniculă. Acest program de lucru se aplică la ghişeele de relaţii cu publicul, de trezorerie şi de activitatea de administrare a veniturilor statului. Într-o asemenea situaţie, conducerea DGFP Bihor face un apel către agenţii economici care trebuie să depună, la termen scadent 25 iulie, o serie de declaraţii fiscale semestriale, trimestriale şi lunare să ţină cont de noul program de lucru al administraţiilor fiscale teritoriale şi al DGFP Bihor, pentru a se încadra în termenele stabilite, evitându-se, totodată, aglomeraţia la ghişee. Modificarea programului de lucru cu publicul, a precizat d-na Smaranda Scridon, director executiv al DGFP Bihor, este urmarea instituirii stării de caniculă şi a măsurilor ce trebuie aplicate într-o astfel de situaţie, conform prevederilor OUG 99/2000 şi a Legii securtităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/14 iulie 2007.