Emisiunea de cultură şi conexiuni interdisciplinare sub semnul spiritualităţii "Moştenirea vie", difuzată în direct astăzi, 17 septembrie, de la ora 10.00, va avea tema: "Satul românesc - ieri şi... astăzi", invitat fiind Remus Bondar, inspector Finanţe - Primăria Holod şi interpret de muzică populară.

Pornind de la această temă, profesoara Paraschiva Cărbunar, realizatoarea emisiunii, ne-a declarat: "Cercetarea atentă a unei localităţi este o carte din care putem afla ce atitudine are populaţia faţă de anumite elemente ale naturii şi cât de conservativă este comunitatea respectivă. Apreciez tinerii care, în paralel cu profesia de bază, ştiu să preţuiască moştenirea trecutului şi să valorifice comorile naţionale care ţin neamul neîntinat, înscriind, prin muncă şi talent, valorile şi tradiţiile satului în circuitul de valori culturale, ca semn al aspiraţiei unui popor creştin spre frumos şi lumină. Anarhia în care a ajuns cultura şi educaţia în România ne obligă, moral, să luăm atitudine".