Ziua Culturii Române a fost sărbătorită la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, printr-un eveniment special, dedicat memoriei prozatorului Augustin Buzura. Cu acest prilej, cei prezenți au fost invitați să-și reamintească valorile culturale contemporane, prin evocarea personalității lui Buzura, cu punți trasate între epoca acestuia și cea a lui Mihai Eminescu.

 

Au luat cuvântul: Ligia Mirișan, manager al Bibliotecii și amfitrion al întâlnirii, Angela Martin, redactor-șef al revistei „Cultura”, fondată de Augustin Buzura, și profesorii prof. univ. dr. Ion Simuț și prof. univ. dr. Florin Cioban, de la Facultatea de Litere din Oradea.

Invitat special al evenimentului, Angela Martin, coordonator al colecției de ediții definitive a operelor lui Buzura, a făcut o incursiune în creația prozatorului, în timp ce prof. Simuț a prezentat, pe rând, romanele scriitorului, marcând semnificația aparte a operei acestuia pentru cititorii români, în special în perioada comunistă, și plasându-l într-un „Nord” al literaturii române, alături de Liviu Rebreanu și Nicolae Breban. Unul dintre prozatorii români care au construit conștiință și identitate națională prin rezistența față de regimul comunist, în primele sale șase romane, Buzura a continuat să apere ideea de libertate, adevăr și moralitate în cele două romane publicate după 1989.

În final, prof. Florin Cioban a propus un dialog imaginar între poetul Mihai Eminescu și prozatorul Augustin Buzura, ca stâlpi ai culturii naționale, subliniind importanța omului cult în apărarea libertății în situații de criză.

Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea și Lucian Silaghi, directorul Direcției Județene pentru Cultură Bihor.