„Mă simt în lumea cântecului ca o pasăre într-un stol”. Aşa-mi spunea, nu demult, Voichiţa Mihoc, binşeniţa cu nume de legendă. Orice întâlnire a mea cu Voichiţa e un moment de bucurie a sufletului, o clipă de aducere aminte a începutului de drum al fiecăruia. E greu să sintetizez, în puţine vorbe, viaţa şi activitatea unui om care şi-a dăruit viaţa cântecului. Toate frumuseţile lumii s-au adunat în numele acestei fete, în chipul, în glasul şi în scânteierile din ochii ei. Dăruită de Dumnezeu cu un glas dulce, precum mierea harnicelor albine, Voichiţa, de copilă, a fost conştientă de calităţile ei native şi, fără reţinere, a fructificat pe scenă zestrea moştenită de la iubiţii ei părinţi, Maria şi Alexandru. A fost uşor remarcată de către specialiştii vremii, în concursuri şi festivaluri de folclor, care au fost adevărata rampă de lansare pentru un aspirant în a deveni artist. Despre Voichiţa se poate spune cu prisosinţă acest lucru. Fata din Beiuş, cu rădăcini genealogice în sătucul Talpe, a devenit un nume mare în cântecul bihorean. Furcile caudine ale juriilor de specialitate au fost doar un prag de trecut, întotdeauna cu mult succes şi cu multă uşurinţă. Voichiţa a pătruns în profunzimea sufletului celor care o iubesc, de fapt pe cei care îi iubeşte, ţăranii ei, regii sufletului ei. Şi, îmi spunea odată că ... „toţi domnii oraşului au rămas neaoşi ţărani în străfundurile lor, vremelnic doar îmbrăcând haine de oraş, dar la auzul unei trăgănate, redevin copiii cu picioare desculţe de pe uliţele prăfuite ori noroite ale satului de baştină!” - De ce cânţi Voichiţa? - Cântecul meu este o răbufnire a temperamentului, a arderii mele interioare, e o flacără a veşnicului foc viu, arde în privirile mele şi cred că, atunci când cânt, topesc şi gheaţa din sufletul celor care ...! - Eşti un om dur cu tine însăţi! Eşti o perfecţionistă! De unde vin aceste trăsături? - Din sorgintea mea de ţărancă româncă! Moştenesc blândeţea şi bunătatea de la mama, iar ambiţia, dorinţa de mai bine, de perfecţionism aşa cum spui tu, de la tata. - Văd că nu-mi aminteşti despre realizările tale! De ce? - Consider că unica mea realizare în viaţă este cântecul! Şi tot ce implică viaţa mea în jurul acestuia! Totuşi, sunt „Floarea din grădină”, sunt laureată a unor concursuri „Maria Tănase”, „Maria Lătăreţu”, „Mândru-i cântecu-n Bihor”. Apoi am încântat străinătatea cu frumuseţea folclorului bihorean, alături de Ansamblurile „Bihorul”, „Nuntaşii Bihorului”, „Crişana” din Oradea. Am fost în Germania, Franţa, Ungaria, Serbia, Egipt, Italia, Grecia de unde am venit cu lauri şi cu satisfacţia că am văzut flamura tricoloră la loc de cinste între celelalte standarde ale altor neamuri. Despre colaborarea mea cu posturile de radio şi TV, cu realizatorii de emisiuni folclorice, vă pot spune doar atât: aş dori ca viitorul să fie mai darnic cu măria sa cântecul! Nu mă pot plânge, dar parcă aş dori mai multă atenţie din partea posturilor de radio şi TV, pentru cântecul meu. - Eşti absolventa unei facultăţi, eşti inginer, şi, totuşi, ai îmbrăţişat cântecul şi ai optat pentru scenă! - Cred că şi cântecul m-a îmbrăţişat pe mine şi viaţa mea. Iar scena pentru mine este locul în care mă redescopăr pe mine însămi! Când sunt pe scenă mă simt EU! Momentul şi trăirea pe podeaua scenei sunt unice şi de nedefinit. Acolo trăiesc la o intensitate incandescentă şi mă regăsesc în cântecul meu! - Pot numi asta ca fiind o viaţă închinată cântecului? - Mai mult chiar! Pot spune că am un cântec de-o viaţă şi o viţă ca un cântec.