Gabriel Moisa - „Avancronica unei revoluții programate. Anul 1989 în Bihor”, Editura Muzeului Țării Crișurilor/ Editura MEGA, Oradea/Cluj-Napoca, 2019, 520 p.

Treizeci de ani … Atâţia au trecut deja din 1989, an la sfârşitul căruia se consideră că şi în România comunismul a fost livrat istoriei. Dacă la nivel naţional istoriografia problemei este una destul de bogată, pentru Bihor tentativele de a descifra şi înţelege ceea ce s-a întâmplat atunci sunt, până în prezent, destul de firave. Acesta a fost motivul principal care a generat prezentul demers reconstitutiv. Aceasta cu atât mai mult cu cât eu însumi fac parte dintr-o generaţie aflată atunci, în 1989, la final de adolescenţă şi care a fost nevoită să interacţioneze brutal, direct şi din plin cu complicatul an în discuţie şi cu zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989. Este o generaţie care s-a maturizat, îndrăznesc să spun, inclusiv ca o consecinţă a acelor zile, puţin mai devreme decât ar fi fost mersul biologic al lucrurilor. Este o generaţie care a căzut la mijloc într-o dispută care în acel moment ar fi trebuit să o privească direct dar care, după cum o vor demonstra evenimentele deceniului (deceniilor) următor (următoare), o vor plasa într-un spaţiu al marginalităţii decizionale. Cred cu tărie că altele ar fi fost coordonatele pe care s-ar fi mişcat România dacă această generaţie ar fi fost introdusă în istorie mai devreme, atunci, în anii ’90. Diriguitorii acelor începuturi au considerat, probabil, că le-ar fi putut încurca socotelile şi nu era loc de experimente bazate pe tinereţe, entuziasm, suflu nou şi, de ce nu, democraţie autentică. Totul trebuia realizat conform unor formule cunoscute şi verificate în timp, în timpul comunismului evident.

Mult mai târziu şi după multe şi complicate ezitări lucrurile au luat-o pe făgaşul firesc, dovedindu-se încă o dată că istoria nu stă pe loc indiferent de dorinţele unor vremelnici administratori ai ei.

Ceea ce am încercat aici a fost să văd lumea bihoreană a anului 1989 şi cum a fost posibil să se ajungă ca în decembrie 1989 situaţia să devină atât de tensionată încât să explodeze la cea mai mică sugestie în acest sens. Am încercat să văd cum a fost amorsat momentul decembrie 1989, adică cum s-au făcut, dacă s-au făcut (şi s-au făcut în opinia mea), preparativele pentru ca totul să fie aşa cum a fost finalmente, fără a se putea desena cu exactitate toţi paşii întrucât rolul hazardului a trebuit totuşi luat în calcul. Cunoscut era doar finalul, eliminarea lui Nicolae Ceauşescu. Investigând lună de lună viaţa bihoreană a anului 1989, circumscrisă obiectivelor urmărite, rezultatele au fost dintre cele mai incitante. Ele mă fac să cred că, în ceea ce priveşte chestiunea în cauză, puţine sunt lucrurile întâmplătoare. Ele s-au întâmplat cu un sens, iar sensul anului 1989, care continuă de fapt coordonate ceva mai vechi, a fost clar în direcţia pregătirii unui teren prielnic în vederea înlăturării lui Nicolae Ceauşescu de la putere la fel cum se întâmpla, de altfel, în întregul bloc socialist european. 

Urmărind îndeaproape istoria anului 1989 în Bihor am mai descoperit încă o dată un lucru pe care de fapt îl ştim cu toţii, acela că trecutul îl ajunge pe fiecare din urmă şi nu se poate ascunde de el, indiferent ce ar face în direcţia cosmetizării propriei biografii. Ori, pentru unii trecutul doare teribil în ciuda tentativelor de escamotare a lui, cu atât mai mult în cazul celor care au făcut cariere, unele impresionante, după 1989. Cei mai mulţi au avut parcursuri personale pozitive şi înainte, în relaţie directă desigur cu vechiul regim. Nu vorbim aici de cei care au suferit în închisori, a căror suferinţă este implicită şi nu întotdeauna expusă dintr-o decenţă neînţelească de marea majoritate, ci de cei care au lucruri de ascuns şi unii dintre ei chiar au. Arhivele consemnează însă cu generozitate faptele, fie că sunt arhivele Securităţii, depozitate astăzi la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fie Arhivele Naţionale Istorice Centrale sau Serviciul Judeţean Bihor, ale diverselor instituţii locale ori chiar mărturiile orale. Toate aceste arhive, alături de presa locală de limbă română și maghiară, mi-au fost de mare folos în reconstituirea anului 1989.

Prezentul demers este primul care încearcă, bazat pe informaţii documentare, presă şi memorialistică, să urmărească sistematic modul în care au fost ansamblate evenimentele premergătoare schimbărilor de nuanţă din viaţa Bihorului, parte a unui context naţional asemănător.

Acest volum este de fapt povestea unui an din istoria Bihorului, unul cu totul special în istoria românilor în general, anul 1989. Lectura cărţii va dovedi încă o dată, sper, că istoria este o poveste incitantă, frumoasă şi mai ales fără sfârşit.

Vă invit să urmărim, aşadar, povestea amorsării evenimentelor din decembrie 1989 din Bihor de-a lungul întregului an, o poveste încadrată în context naţional şi internaţional pentru mai buna înţelegere a fenomenului.