Teatrul Szigligeti aniversează 120 de ani de la înființare. Cu această ocazie, publicul orădean este invitat azi, de la ora 19.00, la premiera festivă a spectacolului „Hamlet”, realizat în coproducție cu Teatrul-Cetate din Gyula.

Una dintre cele mai cunoscute opere de Shakespeare și una dintre cele mai mari tragedii din dramaturgia universală este montată pe scena Teatrului Szigligeti de regizorul maghiar Telihay Péter. Producția, care a avut deja o avanpremieră inițial în aer liber pe scena Teatrului-Cetate din Gyula, Ungaria, va fi acum prezentată publicului orădean.  „Cu cât am aprofundat mai mult textul dramei, cu atât mai mult mi-am dat seama cât de complexă este această poveste”, a declarat regizorul Telihay Péter. „Hamlet nu seamănă cu nimic altceva din opera autorului, nici din punct de vedere al structurii, nici din punct de vedere al tehnicilor utilizate. Cu excepția Furtunii, cred că este singura piesă în care Shakespeare se îndepărtează foarte mult de Anglia epocii sale”, a spus regizorul. „Hamlet a rămas imun la orice încercare de actualizare. Am văzut multe spectacole, iar cele supuse ambiției regizoriale au restrâns cercul interpretărilor potențiale. Sper ca spectacolul nostru să reușească să scoată la iveală această diversitate, această prismă multi-șlefuită care refractează lumina în nu știu câte feluri”, a mai transmis regizorul. Rolul titular este interpretat de Sebestyén Hunor, care, la rândul său, a spus următoarele despre personaj: „Prințul Danemarcei este o fire extrem de pasională. Trăiește un zbucium lăuntric permanent. Atinge ceea ce este de neatins, este privilegiat și, în același timp, poartă în permanență o povară pe care nimeni nu o poate  înțelege. Hamlet este extrem de singuratic”.

Conform normelor epidemiologice, spectacolul se joacă în două părți, ambele având o  durată de sub două ore, cu o pauză de o oră între ele, timp în care spectatorii sunt rugați să părăsească clădirea teatrului. În timpul pauzei, spectatorii vârstnici, de peste 60 de ani, sunt așteptați în Studio, unde vor putea asculta anecdotele actorilor Hajdu Géza, în Sala Albă, sau Dobos Imre, în Sala Neagră. În acest timp, vor fi dezinfectate și aerisite toate  spațiile comune din teatru, inclusiv scena. „Vă rugăm ca la cumpărarea biletelor pentru „Hamlet”, să țineți cont de acest aspect. Cei care deja au achiziționat un bilet, dar în aceste condiții nu doresc să participe la spectacol sunt rugați să semnaleze acest lucru la casieria teatrului. Biletele pentru premieră, dar și pentru a doua reprezentație, cea de sâmbătă, 17 octombrie, sunt disponibile la casieria Teatrului Szigligeti sau online, pe pagina www.biletmaster.ro”, au anunţat organizatorii.