Vineri, 24 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, va avea loc un spectacol extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române.

Concertul extraordinar, intitulat „Sărbătorind Unirea”, va fi susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”, dirijat de Adrian Miescu, și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, din Suceava, dirijat de Viorel Leancă.

„Este a doua colaborare cu invitaţii noştri, împreună cu care am realizat o emisiune Tezaur folcloric şi care fac parte dintr-o instituţie profesionistă din judeţul Suceava, cu o reputaţie foarte bună şi palmares deosebit, reprezentanţi de seamă ai folclorului bucovinean”, a anunțat ieri, într-o conferinţă de presă, Leontin Ciucur, directorul Ansamblului „Crişana”.

Își vor da concursul orchestrele și corpurile de balet ale celor două ansambluri, soliștii vocali și instrumentiști Cornel Borza, Leontin Ciucur, Sorin Filip, George Finiș, Luminița Tomuța, Lucica Păltineanu, Cornelia Covaciu, Dana Dăncilă, Felicia Costin, Marian Gogan, Simona Costin, Dan Decebal Chitic, Constantin Pascal, Ionuț Țanța, Iulian Griga, Stângaciu și Petrică Popa.

Același concert va fi prezentat joi, 23 ianuarie, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj, la invitaţia Centrului de Promovare a Culturii Tradiţionale.

„Spectacolul va fi un regal de cântece şi dansuri de pe întreg cuprinsul ţării noastre. Este o ocazie foarte bună pentru orădeni de a vedea și alți artiști din țară. Intenționăm să mai aducem și alte ansambluri profesioniste din țară, pe parcursul anului”, a mai spus Leontin Ciucur. Acesta a precizat că „prețul biletelor a fost redus, pentru a oferi și persoanelor cu venituri modeste posibilitatea de a participa la spectacol”.

Preţul unui bilet variază, în funcție de locul din sală: sală – 20 lei, loji centrale – 30 lei, loji laterale – 25 lei, balcon – 15 lei. Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrului Arcadia (Pasajul Vulturul Negru) și online pe www.bilete.ro. Informaţii suplimentare şi rezervări se pot face la numărul de telefon: 0371/381.550.

An bun pentru „Crișana”

2019 a fost un an bun pentru Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana”, veniturile obținute anul trecut de ansamblul orădean depășind 150.000 de lei.

În aceeași conferință de presă susținută ieri, Leontin Ciucur, a făcut o trecere în revistă a anului 2019, anunțând că ansamblul orădean a susținut anul trecut 55 de spectacole în Oradea şi în ţară, între care premiere, reluări, parteneriate în piese de teatru, concerte educative, parteneriate cu autorități locale, seri românești.

Ciucur a menționat că au fost susținute spectacole în localitățile Lugașu de Jos, Sâmbăta, Brusturi, Vârciorog, Fâșca, Bulz, Remeți, Sânnicolau Român, Sânmartin, Bratca, Săcădat, Izbuc, Topa de Sus, Țețchea, precum și în Oradea, Beiuș, Nucet, Aleșd și Marghita.

„De asemenea, am fost parteneri în 12 spectacole de teatru, iar în afara județului am susținut spectacole la Huedin, Subcetate (județul Harghita), Suceava, Satu Mare, încasările totale depășind un miliard și jumătate de lei vechi”, a precizat Leontin Ciucur.

Potrivit acestuia, în 2019, s-a trecut la întinerirea formației de dansuri, unde se ajunsese la un blocaj privind asimilarea și reproducerea momentelor artistice. Mai mult, s-a reușit completarea bazei materiale, achiziționând costume populare din zona Codru și completând costumele de Bihor și Oltenia.

„Tot anul trecut, s-a reușit repararea sălilor în care își desfășoară repetițiile compartimentele dans și orchestră, lucrări ce au fost necesare de mulți ani. Toate aceste realizări s-au concretizat cu eforturile colectivului, cu sprijinul managerului interimar Elvira Rîmbu și al Consiliului Județean Bihor. În ceea ce privește anul 2020, acesta are o semnificație importantă pentru noi deoarece vom sărbători 70 de ani de existență a Orchestrei Crișana. Am pregătit o serie de spectacole și manifestări aniversare, dar nu le putem dezvălui până la aprobarea bugetului”, a conchis directorul ansamblului.