Spectacol de operă: "Boema", de Puccini
Joi, 8 ianuarie, şi vineri, 9 ianuarie, 2009, de la ora 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc spectacolul de operă "La Boheme", de Giacomo Puccini. Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare este posibilă prin parteneriatul instituţiilor: Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul de Stat Oradea şi Varadinum Opera Centre.
Pentru realizarea acestei producţii, au fost invitaţi artişti de mare valoare din ţară şi străinatate. La pupitru se va afla maestrul Adrian Morar, dirijor la Opera Naţională Română Bucureşti şi la Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Regia artistică este semnată de Ina Hudea, iar scenografia, de Vălu Mihai-Relian. Menţionăm, de asemenea, participarea lui Laszloffy Zsolt, dirijorul Corului Filarmonicii de Stat Oradea, şi a Monicăi Antonia Nica, dirijor, fondator al corului de copii "Fiat Lux". Vor da viaţă personajelor: tenorul mexican Hector Lopez, baritonul Florin Estefan, baritonul Cosmin Sime, basul Adrian Neculce Sâmpetrean, basul Petre Burcă, soprana Anita Gertrude Hartig, soprana Marta Cristina Sandu, baritonul Vlad Crosman, baritonul Fodre Attila, tenorul Ştefan Pop şi Petra Maria Popa, elevă în clasa a VII-a la Liceul Greco-Catolic din Oradea.
Biletele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Teatrului de Stat, preţul fiind de 15 lei. La spectacolul din 9 ianuarie, 2009, vor fi valabile abonamentele Teatrului şi ale Filarmonicii, cu rezervări prealabile ale locurilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.