Istoriografia carcerală s-a îmbogățit cu un nou volum dedicat memoriei foștilor deținuți politic care au suferit în temnițele Gulagului românesc. Cartea 101 chipuri ale suferinţei în Bihorul carceral comunist (452 pp.), autor Cristina Liana Pușcaș, a văzut, în aceste zile, lumina tiparului la editura Ratio et Revelatio (în colecția Historia) și va fi lansată, pe 18 septembrie, la Festivalul Internațional de Carte „Transilvania” de la Cluj-Napoca, iar ulterior va ajunge pe rafturile marilor lanțuri de librării din țară.

Autoarea, în această primă etapă a amplului său proiect de redactare a unui dicționar, a reușit să creioneze 101 medalioane ale unor bihoreni care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste, care au cunoscut deportările, prigoana și alte forme de represiune ale regimului de sorginte sovietic. Este un proiect ambițios, nu doar prin munca titanică petrecută în arhivele locale și centrale în ultimii zece ani, dar și prin semnificația din punct de vedere istoric și moral-reparator față de memoria celor 101 oameni ale căror «chipuri» suferinde au fost «reconstruite» prin demersul temerar al specialistei orădene. „Cea mai grea provocare a venit din partea cuantificării numerice a dimensiuni suferinței bihorenilor. Potrivit informațiilor specialiștilor, în urma studierii fișelor matricole penale, numărul victimelor din județul nostru clasa Bihorul pe locul zece. Însă, o cifră exactă privind numărul bihorenilor care au trecut prin Gulagul românesc este greu de avansat”, a precizat Cristina Liana Pușcaș.

Cartea se bucură de supervizarea științifică și o prefață semnată de dr. habil. Cosmin Budeancă, de la Universitatea din București, și redactor coordonator la „Memoria – revista gândirii arestate”, care a subliniat dificultatea și importanța demersului cercetătoarei orădene. „O carte aparent simplu de făcut, însă, cum se întâmplă adesea, la o analiză mai atentă, lucrurile simple se dovedesc a fi, în fapt, mult mai complicate. Cantitatea mare de informații adunată a generat o primă și fundamentală provocare: selectarea celor 101 persoane care prin naștere sau prin adopție sunt legate de Bihor. O alegere, aș spune, de asemenea subiectivă, care foarte probabil îi va atrage autoarei atât mulțumiri, cât și reproșuri”, a remarcat dr. habil. Cosmin Budeancă.

Volumul va fi lansat sâmbătă, 18 septembrie, ora 16.00, la Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT), în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în prezența autoarei și a universitarului Valentin Șerdan-Orga, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca, moderator Raluca Lazarovici Vereș, editorul volumului.

Cristina Liana Pușcaș este doctor în Istorie (Universitatea din Oradea), muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, lector univ. dr. la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Specializarea Jurnalism din cadrul Universității din Oradea, președintele Asociației „Cei 40 de Mucenici”.

Volume de autor: Iadul roşu în orașul de pe Criş. Penitenciarul Oradea în perioada comunistă (1945-1977); Bihoreni cu care ne mândrim; Rezistență anticomunistă în întrebări şi răspunsuri

Proiecte: realizatoarea „Memorialului Rezistență și Represiune în Bihor”; documentar video „Locuri ale memoriei: Lagărul, Securitatea și Penitenciarul din Oradea”; seria de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”.