Se împlinesc 130 de ani de la primul premiu internaţional al literaturii române, Premiul de la Montpellier, acordat în luna mai 1878. Premiul a fost distins poemului "Cântecul gintei latine", de Vasile Alecsandri, ajuns un veritabil imn al latinităţii, care se învăţa şi se cânta la serbările şcolare.

De la Blaj, s-a pregătit următoarea felicitare pentru Vasile Alecsandri:
"Domnule !
Ştirea despre strălucitul triumf ce l-ai săcerat în nobila concurenţă cu ocaziunea jubileului bimilenar al cetăţii Montpellier a produs în noi convicţiunea cum că, în timpul din urmă, vechiul adagiu al străbunilor: nulla calamitas sola, cu privire la naţiunea română, s-ar putea schimba şi în nullus triumphus solus.
Entuziasmul nostru pentru triumful armelor române era încă recent, când acela, deşi deja la un grad înalt, trebui să crească şi mai tare, auzind despre triumful lirei române, cu ocaziunea jubileului bimilenar al cetăţii Montpellier. Arma română a stors respectul şi stima inimicilor, lira română a câştigat iubirea şi simpatia amicilor. Arma şi lira s-au unit, Plevna şi Montpellierul şi-au întins mâinile pentru a mări triumful românilor.
Onoarea, renumele şi gloria pentru învingerea pe câmpul de bătălie în prima linie se cuvine celor care s-au luptat cu inimicul şi cu elementele naturei; onoarea, renumele, gloria şi nemurirea pentru învingerea în câmpul artei se cuvine celui care s-a luptat şi cu geniul şi cu prejudecăţile streinilor, ce de mult apasă greu pe naţiunea română.
Până acum anul, fieştecarele din noi, de cîte ori ne-am desfătat în productele Domniei Tale literare, totdeauna îţi gratulam şi te felicitam din inimă, însă numai cu cugetul, acum când numele îţi sună cu mândrie în toată gintea latină, când ai avut noua fericire de a fi declarat bardul ei, îţi gratulăm şi te felicităm cu toţii în comun şi cu cuvântul.
În urmă, având în triumful acesta iarăşi o dovadă eclatantă, cum că poporul român nu are să moară, ci să trăiască, şi încă cu glorie, şi fiind de ferma credinţă că va şi trăi, îţi poftim din inimă română viaţă îndelungată şi fericită, ca încă mult timp să poţi desfăta poporul român şi estinde şi mai departe frontiera gloriei lui, ca la timp şi el să poată intra cu gloria câştigată pe câmpul reginei artelor, în concertul unanim al popoarelor latine."

Ioan Micu Moldovan, Ioan Mărculeţiu, dr. Al. Grama
Din exil, soţia celui care a fost primul domnitor al României, Elena Cuza, trimite o scrisoare entuziastă, din care citez: "Cât am fost de fericită şi mândră de victoria Dumneavoastră. Fericită ca prietenă, mândră ca româncă! Ah, înţeleg şi iau parte la entuziasmul pe care triumful Dumneavoastră l-a declanşat în patrie. În aceste ore sumbre, o revelaţie s-a produs şi toate inimile româneşti au bătut la unison. Bravo! Cu câtă emoţie am citit în ultimele zile articolul Griviţa şi Montpellier în Convorbiri literare. Gîndirea care a dictat apropierea acestor două nume este înaltă şi sfântă: iată gloria militară şi gloria literară, aceasta înseamnă sângele eroicilor noştri soldaţi vărsat cu bravură, aceasta înseamnă sufletul muzei române, care, după ce a imortalizat în versuri asemenea tineri viteji, pictează acum în strofe inspirate nobila fizionomie a Patriei. Este aceasta o dublă încoronare pe fruntea nefericitei noastre patrii!..."
Bologne sur Seine, 28 iunie 1878, Hèlene Couza


Am insistat pe contextul politic al epocii, pe situaţia României, înşelată între tratativele de la San Stefano şi Berlin, după ce dusese greul războiului în Bulgaria, pentru a se putea înţelege mai adecvat versurile poemei. În acestea nu este vorba, cum s-a mai spus uneori, de proclamarea unei superiorităţi sau a unei pofte de dominare a gintei latine, a neamurilor latine asupra celor nelatine. Ci doar de proclamarea unei valori de întâie şi modelară mărime, inclusiv pentru cei care calcă în picioare pământul unei ţări latine, România; proclamarea unei mari virtualităţi de renaştere şi restaurare în drepturi depline şi legitime a integrităţii teritoriale a românilor. Situaţia de atunci are unele asemănări în situaţia de acum, a risipirii fraţilor români care se mai află sub stăpâniri străine şi, în primul rând, a celor din Basarabia, Bucovina, Herţa, Transnistria, Odesa, Timoc, Voivodina, Bacica, Transcarpatia, pe care-i înţelegem în acest cântec mesianic şi-i îmbrăţişem la sânul culturii şi limbii patriei comune, pentru care sperăm în sprijinul Europei şi în sprijinul Franţei mai ales.

Antologie
Cântecul gintei latine, de Vasile Alecsandri, 1878
Latina gintă e regină
Între-ale lumei ginte mari;
Ea poartă-n frunte-o stea divină
Lucind prin timpii seculari.
Menirea ei tot înainte
Măreţ îndreaptă paşii săi,
Ea merge-n capul altor ginte
Vărsând lumină-n urma ei.

Latina gintă e vergină,
Cu farmec dulce, răpitor;
Străinu-n cale-i se înclină
Şi pe genunchi cade cu dor.
Frumoasă, vie, zâmbitoare,
Sub cer senin, în aer cald,
Ea se mirează-n splendid soare,
Se scaldă-n mare de smarald.

Latina gintă are parte
De-ale pămîntului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte - a ei surori,
Dar e teribilă-n mânie
Cînd braţul ei liberator
Loveşte-n cruda tiranie
Şi luptă pentru-al său onor.

În ziua cea de judecată,
Cînd faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă-a fi-ntrebată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
"O, Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat!"

Carmen Gentis Latinae
Gens latina est regina
Inter magnas gentes mundi.
Fronte stellam fert divinam
Longe saeculis lucentem.
Fatum suum semper porro
Maiestate passus regit,
Ante omnes gentes pergit
Et diffundit lumen suum.

Gens latina, dulcis virgo,
Omnem animum delectat.
Valde hospes se inclinat
Et amore flectit genu.
Pulchra, viva et subridens,
Caldo sub sereno caelo
Sole splendido miratur,
Smaragdi scaldatur mari.

Gens latina est sortita
Huius mundi dona mira,
Multum laetans haec impertit
Cum sororibus amatis.
Sed terribilis in ira
Quando brachio liberante
Tyrannum crudelem ferit
Et luctatur pro honore.

Illa die ac suprema
Quando Domino in caelo
Gens interogata erit:
- Quid fecisti hoc in mundo?
Magna voce respondebit:
- "Domine, dum mundo steti
Suis oculis miratis
Ipsum te repraesentavi."
Traducere nouă de Traian DIACONESCU, Iaşi 2008