După comedia bulevardieră propusă de Diana Lupescu, "Sărbători fericite" şi comedia clasică propusă de Alexandru Mâzgăreanu, "Căsătoria", Teatrul Regina Maria aduce în faţa publicului, prin "Napoleon era... fată", un spectacol care-şi atinge scopul propus: râsul. O comedie bulevardieră montată pentru a treia oară în România de regizorul Andrei Mihalache, cel care a reuşit să adapteze reţeta umorului pentru toate categoriile de spectatori care ar putea trece pragul unui teatru.

Piesa "Napoleon era... fată" este o comedie bulevardieră tradusă şi adaptată de Sică Alexandrescu, după o farsă de Margaret Mayo. Povestea, aşa cum o prezintă regizorul Andrei Mihalache, are în prim plan o "famiglie", în care legăturile de rudenie sunt stabilite, după caz, prin căsătorie, amantlâc sau afaceri. Intriga porneşte de la minciuna pe care Ketty Harrison i-o spune soţului ei, William, după ce acesta află că ar fi luat masa cu un bărbat la restaurant. Deşi a fost un dejun amical, Ketty se teme de gelozia consortului şi neagă, iar William, după ce-şi epuizează resursele de şantaj, influenţă şi şpagă asupra anturajului din înalta societate, decide s-o părăsească. Cuplul Harrison este completat de Jimmy şi Maggie Scott, prietenii care încearcă să le salveze mariajul. Singura şansă de împăcare ar fi conceperea şi naşterea unui copil, lucru imposibil de realizat în absenţa potenţialului tată.

Spectacolul propus de Andrei Mihalache are trimiteri parodice clare spre trilogia "Naşul". Soneria de la uşă este de fapt o alarmă, servitorii sunt dotaţi cu pistoale şi iau poziţii de tragere la fiecare sunet suspect, vasalitatea şi falsitatea domină atmosfera.

Personajele sunt caricaturizate, fără subtilitate şi metaforă, gagurile sunt abundente, iar inserţiile din coloana sonoră a unor filme celebre, culminând cu muzica din "Tânăr şi neliniştit", completează imaginea umorului facil. Rezolvările scenice par la prima mână, iar tautologia între text şi joc este constantă. În schimb, scene cu un potenţial comic real în afara textului (cum este cântecul de leagăn pe trei voci dirijat din pistol) nu sunt exploatate suficient.

Nu pare o reţetă comestibilă, dar s-a demonstrat mai mult decât atât. Andrei Mihalache a intuit de fapt metode de a incita apetitul pentru râs al publicului. A găsit o cale de compromis prin care spectatorul, indiferent de gen, vârstă, gusturi, statut sau pregătire, va râde fără echivoc. Un merit regizoral este distribuţia bine aleasă. În fond, asul din mâneca acestui spectacol au fost actorii. Tipologiile sunt clare şi sunt redate cu nonşalanţă, fără teama de ridicol. În rolul lui Ketty, Alina Leonte devine o mironosiţă, talentat jongler pe o scară largă de senzaţii. Răzvan Vicoveanu întruchipează în William portretul unui bărbat gelos, pătimaş, naiv, ameţit de înălţimea propriului statut şi hilar de nesigur în cercul intim al vieţii sale, personajul şi actorul câştigând simpatia privitorului. În rolul lui Maggie, Angela Tanko aduce o notă de eleganţă care echilibrează spectacolul, iar Petre Ghimbăşan îşi structurează personajul Jimmy prin rafale actoriceşti. De altfel, experienţa de actor cu o paletă largă de personaje în registrul comic îşi spune cuvântul, iar Petre Ghimbăşan rămâne un etalon şi-n acest spectacol.


Denisa Vlad, cu un personaj bine definit, şi Ciprian Ciuciu, care-şi exploatează inteligent intrările în scenă, transformă servitorii Zoe şi John în apariţii. În rolul lui Henri, chelnerul gay care a pornit intriga, îl regăsim pe George Dometi, prin Georgia Căprărin ia viaţă Maud, o fată în casă tâmpă, Lucia Rogoz este Miss Petickton, fata bătrână, directoare de creşă, iar pe Alexandru Rusu îl regăsim în rol de poliţist. Personajele sunt colorate, corecte şi întregesc tabloul unei echipe de actori care şi-a meritat aplauzele.

Înainte de premieră, Andrei Mihalache spunea că şi-a propus "o comedie pentru toată lumea" şi că miza spectacolului este râsul. S-a ţinut de cuvânt, în ambele sensuri. Cine nu crede se poate convinge sâmbătă, 7 martie, de la ora 19.00.