Un nou spaţiu cultural independent îşi deschide porţile duminică, 1 iulie, în Downstage (str. Iosif Vulcan, nr. 16, Muzeul Iosif Vulcan), de la ora 19.00. Trupa Thalia (Daniel Vulcu, Georgia Căprărin şi Răzvan Vicoveanu) invită orădenii la spectacolul „Până când moartea ne va despărţi” (Liselotte în May), de Zsolt Pozsgai.

Pionier al teatrului independent în Oradea, Daniel Vulcu a deschis pentru prima dată un spaţiu cultural independent, neconvenţional, în anul 2004, când s-a inaugurat La Masca. A urmat trupa Cascadorii Râsului, care a susţinut o stagiune estivală pe litoralul românesc în anii 2008, iar în anul 2018, Daniel Vulcu vine cu o nouă provocare pentru orădeni. Downstage, un spaţiu menit să găzduiască spectacole de teatru, cursuri, dar şi evenimente speciale, cum sunt aniversările pentru mici şi mari.

„Dorim să punem bazele unui spaţiu cultural, deschis pentru evenimente, în care spectatorii noştri îşi vor putea sărbători momente speciale din viaţă, şi în care vor beneficia şi de educaţie prin teatru. Astfel, alături de spectacolele propuse, vom susţine cursuri pentru copii cu vârste mai mari de 6 ani”, a spus Daniel Vulcu.

Spaţiul va fi inaugurat duminică, 1 iulie, de la ora 19.00, când va avea loc premiera spectacolului Până când moartea ne va despărţi (titlul original Liselotte in May), de Zsolt Pozsgai, regia Daniel Vulcu.

„Este un spectacol în care se îmbină tragismul cu comedia şi pentru că nu vreau să-i sperii pe spectactori, le transmit că partea comică este mult mai substanţială, iar dramatismul rezultă din situaţii sensibile, în care cu toţii ne-am regăsit la un moment dat în viaţă”, a spus Daniel Vulcu. Din distribuţie fac parte actorii Georgia Căprărin şi Răzvan Vicoveanu. “Sunt doi actori pe care publicul are şansa de a-i vedea în alte ipostaze decât cele cu care a fost obişnuit. Spectacolul nostru, deşi se joacă într-un spaţiu neconvenţional, se apropie mai mult, cel puţin din punct de vedere al profesionalismului, de zona teatrului instituţionalizat”, a mai subliniat Daniel Vulcu.

Orădenii care vor să rezerve un loc o pot face pe pagina de facebook a evenimentului sau la numărul de telefon: 0726.907.314. Biletele se pot achiziţiona şi înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile.