Un amplu ciclu de patru expoziții de artă fotografică dedicate Zilei Internaționale a Femeii a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, organizate de Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Summit Agro România.

Seria vernisajelor a debutat sâmbătă, în Centrul Expozițional EFA – Galeria „Matei Stegerean”, din Palatul Princiar al Cetății Medievale Oradea, cu expoziția personală a dr. Mirela Cacuci, membru creator al AIEFA. Evenimentul s-a desfășurat în prezența autoarei și a unui public numeros, fiind deschis de artistul fotograf Ștefan Tóth István, președintele AIEFA, care a apreciat inițiativa organizării expoziției și nivelul artistic al fotografiilor prezentate. În cuvântul său, autoarea expoziției a mulțumit organizatorilor pentru oportunitatea oferită și publicului pentru prezența caldă și numeroasă. Cea de-a doua expoziție, cu caracter internațional, a fost vernisată duminică, în Centru Expozițional EFA, Galeria „Mezey Lajos” din cadrul Muzeului. Publicul a fost întâmpinat de muzeograful Dumitru Noane, care a subliniat importanța evenimentului și a salutat inițiativa organizării expoziției. De la ora 12.00, în Centrul Expozițional EFA – Galeria „Matei Stegerean”, a fost vernisată cea de-a treia expoziție internațională de artă fotografică, intitulată „Farmecul femeii”. Organizată sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică, expoziția a reunit 90 de fotografii de înaltă ținută artistică, realizate de artiști fotografi din Emiratele Arabe Unite, Canada, India, Italia, Japonia, Marea Britanie, Serbia, Statele Unite ale Americii, România, Rusia, Ucraina și Ungaria.

Ciclul de vernisaje dedicate Zilei Internaționale a Femeii s-a încheiat cu expoziția personală a artistei fotograf Alina Șandru, membru creator AIEFA, care s-a prezentat în fața publicului cu 41 de lucrări. Artista a mulțumit pentru oportunitatea deosebită de a expune în Galeria „Ștefan Vilidár István”, situată în Palatul Princiar al Cetății Medievale Oradea. La cele trei vernisaje organizate duminică a participat și a luat cuvântul dr. ing. Dorin Popa, reprezentantul președintei Summit Agro România, partenerul oficial al AIEFA. Momentele muzicale au fost oferite de elevii și profesorii Liceului de Arte din Oradea, prin bunăvoința directorului adjunct, prof. Nagy Gabriella. La finalul vernisajelor, președintele AIEFA a oferit fiecărei femei participante câte o vedere de felicitare, așezată într-un plic elegant legat cu șnur roșu, alături de programul tipărit al evenimentului. Autoarele celor două expoziții personale au fost, de asemenea, felicitate și răsplătite de către președintele AIEFA cu buchete de flori.

Expozițiile rămân deschise publicului până la data de 6 aprilie, la Muzeul Orașului Oradea, de luni până duminică, între orele 9.00 – 17.00, iar la Centrele Expoziționale FIAP și EFA, în zilele de lucru, între orele 8.00 – 16.00. Accesul la toate expozițiile este gratuit.

Datorită parteneriatului existent dintre AIEFA și OTL SA, fotografiile vor fi proiectate și pe ecranele mijloacelor de transport public din Oradea.