O ediție dincolo de orice așteptări - Design Expo 2026
Vernisajul evenimentului artistic jubiliar Design Expo a fost un real succes de public. Câteva sute de persoane s-au aflat în holul central al Parcului Științific și Tehnologic Bihor pentru a vedea lucrările viitorilor designeri, astăzi studenți ai Universității din Oradea.
Planșe, schițe, machete, obiecte de decor, timbre, etichete... toate au stârnit admirația și comentariile entuziaste ale celor prezenți: studenți, cadre didactice, părinți, prieteni și bunici. „Evenimentul de deschidere a fost foarte reușit, așa cum ne-a așteptat de altfel. Însă a existat și o surpriză; studenta noastră, Karis Sorițău și-a invitat trupa, „Beyond the Beat”, alături de care ne-a încântat cu un repertoriu ales foarte bine pentru acest moment care a marcat și cei 30 de ani de existență a specializării Design la Universitatea din Oradea”, a declarat conf. univ. dr. Ana-Maria Abrudan, coordonatoarea organizării expoziției.
Prezentată de profesoara ei ca „motorașul care a susținut organizarea acestui eveniment”, Anamaria Cuciula spune că Design Expo 2026 a stârnit, parcă mai mult ca oricând, un val de entuziasm în rândul colegilor ei.
„Nu ne-a fost ușor cu tot ceea ce ține de organizare, dar, în cele din urmă, totul a ieșit așa cum ne-am dorit. Noi am avut ca temă realizarea afișului expoziției și această competiție a fost un bun prilej ca să arătăm ce am învățat în anii de facultate”, spune studenta aflată în anul III.
Colega ei din anul II de studii, Amalia Onuțan, mărturisește că, deși nu mai e la prima expoziție, emoțiile au fost, și de această dată, aceleași. „Aici e munca noastră de peste an și cred că este foarte important faptul vin oamenii să vadă ce știm să facem și ne lasă impresii scrise în caietul expoziției. E stres, dar e și o mare bucurie”, adaugă colega ei, Sara Petruș.
Ca o dovadă că, încă o dată, Design Expo a fost oportunitatea potrivită pentru ca viitorii designeri să întâlnească reprezentanți ai mediului economic vine faptul că, prezenți la eveniment, reprezentanții start-up-ului orădean Zala Medical le-au și propus să colaboreze. „Asta e partea cea mai faină, pe lângă faptul că, la pregătiri, ne vede lumea mișunând pe aici ca furnicuțele și vin să ne întrebe cu ce ne ocupăm, sunt curioși să afle mai multe despre design”, mai spune Sara Petruș. „Și n-au fost singurii invitați interesați de o colaborare cu noi. Intrăm pe piața muncii, stabilim contacte, suntem prezenți în expoziții, iar toate astea contează foarte mult”, adaugă Iakab Fabian. „E un eveniment care deschide multe uși”, a mai spus Amalia Onuțan.
Viitor designer și solist vocal deja consacrat, Karis Sorițău privește spre colegi și profesori.
„Cred că lucrul cel mai important e că, organizând această expoziție, avem ocazia să lucrăm cot la cot, cu colegii noștri și cu profesorii. Așa învățăm mult despre ceea ce vom avea de făcut după absolvire și înnodăm mai strâns relații de prietenie care vor dura”, a spus ea.
„Scopul acestui eveniment este de a ieși din spațiul școlii și a stabili noi relații, conexiuni, de a potența comunicarea cu mediul economic și, bineînțeles, de a susține studenții și absolvenții noștri să se integreze mult mai facil pe piața muncii. Și, acum, după vernisaj, cred că putem spune deja că, încă o dată, Design Expo a fost o reușită”, a încheiat conf. univ. dr. Ana-Maria Abrudan.
Expoziția studenților de la programul de studiu Design al Facultății de Arte poate fi vizitată, în Parcul Științific și Tehnologic Bihor, până la 1 aprilie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.