La Galeria de Arte Vizuale din Oradea, a avut loc, ieri, vernisajul expoziţiei personale de pictură, intitulată "Athos", a artistei Stela Marta. Expoziţia reuneşte în jur de 30 de lucrări, de mari dimensiuni, inspirate din zona Muntelui Athos, care au fost prezentate de conf. univ. dr. Ramona Novicov, critic de artă.

 

"Tematica expoziţiei este împărţită în două: prima parte e de inspiraţie marină, iar a doua, de inspiraţie florală, decorativă", a explicat artista. "Sunt culori fantastic de frumoase, care numai acolo, în Marea Egee, se pot vedea", a adăugat aceasta. Între tablourile expuse, cel care o înfăţişează pe Fecioara Maria atrage imediat privirea, fiind o creaţie în care Sfânta Maria face conexiune între apă, munte şi cer. "Tabloul este inspirat din zona mănăstirilor ortodoxe de pe Muntele Athos, locul unde accesul femeilor nu este permis. Acolo e inima Ortodoxismului şi mai multe ţări, prin mănăstirile lor, au reprezentanţă acolo", explică pictoriţa. Muntele Sfânt este o zonă care învăluie şi domină sufletul oricărui vizitator. "E un anumit sentiment al depărtărilor legat de fascinaţia albastrului Mediteranei şi un anume sentiment al percepţiei dimensiunii prezenţei divine manifestată în adâncul naturii", a spus şi criticul de artă dr. Ramona, menţionând că în aceste lucrări se remarcă o apropiere tot mai spiritualizată de energiile şi frumuseţile naturii. Cealaltă parte a expoziţiei, cu teme florale, ilustrează flori din cele patru anotimpuri, dar pot fi admirate chiar şi tripticuri care reprezintă primăvara sau toamna.

 

Expoziţia se adresează tuturor iubitorilor de frumos, care sunt aşteptaţi la Galeria de Arte Vizuale, str. Republicii nr.15, până în 14 februarie, de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, intrarea fiind liberă.