În sala festivă a Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida", a avut loc miercuri o întâlnire de suflet a tuturor fânăţanilor din Oradea. Cu acest prilej, a fost prezentată şi cartea "Satul Fânaţe - Case şi oameni. Istorie şi tradiţii", monografia color a satului, lansată de curând şi la Fânaţe. Organizatorii evenimentului au fost Editura Brevis şi autorii, prof. Ioan Pele şi prof. Constantin Butişcă.

"Noi am început munca de documentare pentru monografia satului din dorinţa de a prezenta cât mai multe date despre sat, despre oamenii lui, despre viaţa şi preocupările lor", mărturisesc autorii, precizând că în acest demers au fost stimulaţi şi de dorinţa unor consăteni de a vedea întocmită o asemenea lucrare. "O monografie a satului nostru ar fi trebuit să apară mai demult, atunci când încă mai trăiau bătrânii satului, adevărate surse de informare locală", mai spun ei. Vorbind despre această lucrare monumentală, prof. Crăciun Parasca, consilier superior la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, mărturisea că dincolo de capitolele nelipsite din cuprinsul unor asemenea lucrări, legate de istoria, geografia, economia, viaţa spirituală şi socială a locuitorilor sau de tradiţiile populare ale satului, există ceva special în această carte. "Este vorba de case şi oameni sau de oameni şi case de ieri şi de azi. Nicicând şi niciunde nu au fost repertoriate astfel casele cu cei care le locuiesc, fiecare cu poveştile spuse sau nespuse, cu văzutele şi nevăzutele lor...", mai spune acesta.

Cartea a apărut la editura Brevis, din Oradea, iar pe 3 mai a fost lansată în satul Fânaţe, comuna Câmpani, la faţa locului fiind prezenţi primarul comunei, viceprimarul, consilierii locali şi reprezentanţi din conducerea judeţului.