Filarmonica de Stat Oradea își deschide astăzi porțile - Capodopera „Carmina Burana”, la Oradea
Carmina Burana, capodoperă a muzicii vocal-simfonice a secolului al XX-lea, va fi prezentată, din nou, după o absență de șapte ani, în această seară, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Oradea, în concertul de deschidere a stagiunii.
Vasile Foica, directorul artistic al Filarmonicii orădene, a organizat ieri o conferință de presă, la sediul instituției, cu ocazia deschiderii noii stagiuni.
„Construcția și programarea unei stagiuni și, mai ales, a concertului de deschidere, reprezintă de fiecare dată o piatră de încercare pentru conducerea artistică a unei filarmonici. Noi suntem întotdeauna preocupați cu ce program să deschidem stagiunea, cu atât mai mult cu cât, ținând cont de faptul că perioada de pregătire, în această situație, poate fi mai mare, ne putem aventura spre lucrări mai complexe, care necesită o pregătire mult mai amănunțită și mai durabilă. În acest fel, ne-am hotărât, fiind în asentimentul publicului, să deschidem noua stagiune cu Carmina Burana, de Carl Orff”, a spus Vasile Foica, în deschiderea conferinței, menționând că această lucrare nu a mai fost prezentată în Filarmonica orădeană din anul 2012.
„De la prima sa audiție (8 iunie 1937, Frankfurt am Main) și până în prezent, Carmina Burana se bucură de o celebritate fără precedent”, a mai spus Foica.
Conducerea muzicală a concertului aparţine dirijorului permanent al Filarmonicii orădene, maestrul Romeo Rîmbu.
„Când a făcut această culegere de texte, Carl Orff a fost foarte inspirat. Există un fenomen interesant în istoria muzicii, și anume: lucrări care rezistă timpului, și lucrări care nu rezistă. Același compozitor, pe aceeași rețetă, a mai compus și alte lucrări care nu au trecut bariera timpului. Iar acest lucru nu este întâmplător, pentru că nu numai timpul, ci și publicul concură la procesul de selecție a unor lucrări. Carmina Burana este o lucrare care va rămâne în istorie, fiind deosebit de inspirată și cu atât mai potrivită pentru programarea în deschiderea stagiunii”, a explicat dirijorul Romeo Rîmbu.
Soliştii vocali invitaţi în concert sunt Mariana Bulicanu, soprană la Opera Română Craiova, tenorul Ștefan von Korch și baritonul Adrian Mărcan, solist al Operei Brașov și al Operei Naţionale din Bucureşti.
„Am reușit să cânt această partitură pe scene ca Concertgebouw din Amsterdam, am reușit să fac această partitură cu Israel Ballet, în formă coregrafică. Și, de fiecare dată când revin la această lucrare, este o experiență cu totul nouă, pentru că fiecare colectiv vine cu o personalitate aparte asupra lucrării, care rămâne inclusă în procesul de creație”, le-a mărturisit junaliștilor soprana Mariana Bulicanu.
La rândul său, tenorul Ștefan von Korch, originar din Oradea, a afirmat următoarele: „Mă bucur că am fost invitat de domnul Vasile Foica aici, la Oradea, pentru că e prima dată când mă aflu pe această scenă, cu prilejul festivităților organizate de Filarmonică. Am mai cântat aici, dar nu cu Filarmonica. Partea mea este a 12 din cele 24, și trebuie cântată mai în glumă sau mai în serios, depinde de alegerea fiecărui tenor, partea respectivă fiind, în mod oficial, o glumă în sime. Eu cânt rolul unei lebede care este întoarsă la proțap, așadar trebuie să fie cântată în stilul respectiv. Am mai cântat această lucrare la București, Cluj, Arad, iar acum, la Oradea. Mă bucur foarte mult că am fost invitat”.
Evenimentul are loc cu participarea Corului Filarmonicii orădene, sub pregătirea muzicală a dirijorului de cor Lászlóffy Zsolt, și a Corului Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, pregătit de Nicoleta Țâmpu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.