Joi, 15 octombrie, la Muzeul Țării Crișurilor a debutat cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național de Artă Naivă, eveniment organizat de Asociația Artiştilor Naivi din România, și găzduit de partenerul asociației, Muzeul Țării Crișurilor.

Vernisajul expoziţiei de artă naivă a fost susţinut de prof. univ. dr. Aurel Chiriac, directorul instituţiei muzeale, şi de prof. univ. dr. Ruxandra Dreptu, critic de artă, autor a numeroase publicaţii de specialitate, expert în pictura românească modernă şi membru al Societăţii Evaluatorilor de Artă şi obiecte de colecţie. Partenerii evenimentului sunt: Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Revista Familia, Fundaţia Comunitară Oradea, Cinema Palace, TVR Iaşi, Cineforma Video Production, Liceul de Arte Oradea, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

„Iniţiativa organizării unui festival naţional dedicat în întregime artei naive româneşti a apărut ca urmare a unei nevoi reale de a aduce în atenţia publicului acest gen artistic, prea puţin prezent până acum în istoria artei contemporane româneşti”, spune Mircea Stroe, președintele Asociației Artiștilor Naivi din România.

Vizitatorii expoziției pot admira lucrări realizate în aproape toate tehnicile artistice: pictură în ulei şi acrilic, grafică, gravură, sculptură, ceramică şi, în premieră la această ediţie, tapiserie – realizată manual, dar şi ţesută în tehnicile „haute lisse” şi „bas lisse”. Sunt prezentate, în premieră, şi lucrări aparţinând unor artişti naivi demult dispăruţi: Elisabeta Arhip şi Maria Caciora-Taşnicu, ambele considerate unele dintre cele mai talentate artiste naive din ţara noastră, precum şi Viorel Cristea – considerat cel mai bun peisagist naiv din Europa. De asemenea, Şcoala Populară de Arte din Botoşani expune câteva lucrări din colecţia proprie, aparţinând unor artişti naivi absolvenţi ai instituţiei. Selecţia artiştilor şi a lucrărilor a fost făcută exclusiv după criterii valorice. În plus,  festivalul are, începând cu această ediție, secţiunea „debutantul anului”, reprezentată anul acesta de pictoriţa Maria Ghercă.

Manifestarea dedicată festivalului continuă și astăzi cu o Conferință Națională a Artiștilor Naivi, și cu lansarea a două volume de poezie ale pictoriței Maria Lupu, care va avea loc la Hotel Continental, la ora 10.30.

Expoziția de artă naivă poate fi vizitată până la data de 1 noiembrie 2020.