Ediția a V-a a Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia s-a încheiat cu succes. O lună de poveste, în care ne-am bucurat cu mic, cu mare de spectacole de teatru extraordinare, activități creative în aer liber, momente de magie și întâlniri frumoase între personajele preferate și copii.

„De fiecare dată când punem punct încă unei ediții de festival, privim cu nostalgie spre zilele care ne-au adus atât de multă bucurie. Vă invităm, așadar, să facem o scurtă retrospectivă a frumoasei ediții care tocmai a ajuns la final”, spun organizatorii.

Timp de o lună, începând cu 18 mai și până în 10 iunie, spectatorii au avut ocazia să vizioneze un concert de muzică și 14 spectacole de teatru dedicate tuturor categoriile de vârstă, începând cu bebeluși, până la adolescenți și adulți, 12 dintre acestea fiind invitate de la teatre prestigioase din întreaga țară, precum București, Cluj-Napoca, Arad, Ploiești, Alba Iulia, Timișoara, dar și din străinătate, a cărei reprezentantă a fost Hepp Trupp din Ungaria.  Spectacolele s-au jucat în spații diverse, unele în sălile convenționale ale teatrului: Sala Arcadia și Sala Mare a Teatrului Regina Maria, iar altele fie pe scena mobilă din Cetatea Oradea, fie în amfiteatrul cetății. Această diversitate a permis unui public mult mai mare să participe la evenimente și a reușit să cuprindă întreg orașul în vraja festivalului de teatru.

„Publicul nostru minunat nu a încetat să ne surprindă, majoritatea spectacolelor jucându-se cu sala plină, iar la Cetate venind în număr foarte mare la evenimentele de sub egida festivalului care s-au derulat în cadrul Kids Fest Oradea”, mai explică aceştia.

În plus, timp de o săptămână, din 4 până în 8 iunie, Organizația Națională Cercetașii României – Oradea, a susținut o serie de Ateliere de creaţie şi de activităţi în aer liber, prin care i-a provocat pe micii aventurieri să găsească comori rătăcite, să picteze, să învețe arta olăritului și să se bucure de toate activitățile menite să le provoace creativitatea, îndemânarea, spiritul de aventură şi curajul.

Festivalul de Teatru pentru Copii Arcadia a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, instituție publică subordonată Ministerului Culturii, care oferă în fiecare an finanțări nerambursabile instituțiilor ce desfășoară activități culturale.