Ziua de vineri, 17 noiembrie 2023, o zi în care s-au întâlnit copilăria, tinerețea, cu creația și interpretarea. Un festival concurs în cadrul căruia, tineri din Școlile Populare de Arte și Centrele de Cultură județene din țară, s-au întrecut prin intermediul prestației lot interpretative, la pian și canto muzică clasică.

Ediția a ll-a a Festivalului concurs național de muzică clasică „Francisc Hubic”, secțiunile pian și canto, organizată de Centrul de Cultură al județului Bihor, Școala de Arte „Francisc Hubic”, a avut loc în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișului, oferită printr-un parteneriat realizat între cele două instituții. Scopul evenimentului a fost cel de a încerca să încurajeze tinerii să nu piardă legătura cu studiul muzicii clasice, de a se afirma și lansa ca interpreți și a-și dovedi valoarea interpretativă pe o scenă în cadrul acțiunilor artistice, fie ele concerte, spectacole sau concursuri.

Într-o atmosferă elegantă și de mare ținută, micii artiști din concurs, au reprezentat instituții de cultură din Tg.Mureș, Satu Mare, Zalău, Sf.Gheorghe, Târgoviște, Arad, Pitești și Oradea. Repertoriul muzical abordat și prezentarea lui interpretativă, a determinat luarea deciziilor de către membri juriului, privind acordarea premiilor. Astfel, în urma unei dificile acțiuni de departajare, având în vedere nivelul foarte bun la care s-au ridicat interpreții, premiile au fost acordate după cum urmează: la secțiunea pian, mențiunea a fost acordată concurentului Attila Matyas, Școala Populară de Arte Sf.Gheorghe; premiul lll acordat lui Alberta Duțan, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița; premiul ll - Tudor Porcolean, Școala Populară de Arte Arad; premiul l acordat lui Mate Nagy, Școala de Arte Satu Mare, iar trofeul, cu maxim de puncte, a intrat în posesia lui David Simionca de la Școala Populară de Arte Tg.Mureș.

Decizia membrilor juriului de a acorda premiul special pentru interpretare, concurentei Ilinca Buțiu, de la Școala de Arte „Francisc Hubic” Oradea, a fost unanimă.

La secțiunea canto muzică clasică, premiul lll i-a revenit concurentei Anastasia Țegheni, Școala de Arte „Francisc Hubic” Oradea; premiul ll Diana Dragoș, Școala de Arte și Meserii Zalău; premiul l, Antonie Ungur, Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea.

Această seară, cu emoții și vădită încărcătură artistică, a fost încheiată cu un recital susținut de invitații festivalului, nume sonore din viața artistică muzicală orădeană și din țară: prof. Mercedes Ferencz, profesor de pian la Liceul de Arte Oradea și colaborator al Filarmonicii Oradea, profesor Marian Boboia, fost manager al Școlii de Arte „Fancisc Hubic” și actual profesor de canto la Universitatea Creștină Partium, dr. Ioan Vrășmaș, interpret canto clasic și managerul Operei Vox, companie artistică privată din Cluj-Napoca - membri ai juriului. Acestora li s-au alăturat în recital, Kati Oszaczky, Annamaria Bulzan și Bogdan Bodis Adam, interpreți ți profesori. S-au interpretat piese muzicale din perioada clasică, romantică, impresionistă, aducând în fața publicului și fragmente muzicale din operă și operetă. 

Prezentarea desfășurătorului din  concurs, a fost concepută de profesor Narcisa Midoschi, ca un repertoriu al cuvintelor ce s-a aflat în simbioză cu repertoriul muzical.

Cei ce au au inițiat acest proiect important, fac parte din echipa de profesori ai managerului Centrului de Cultură al județului Bihor, Școala de Arte „Francisc Hubic”, profesor Liviu Buțiu, coordonatorul artistic al festivalului fiind profesor Alina Orban, alături de profesor Annamaria Bulzan și profesor Simona Vereș.

Pentru anul 2024, același colectiv al instituției, anunță o următoare ediție, în care dorește să aducă pe scenă mai mulți participanți și nume sonore din viața artistică muzicală din Oradea și chiar din țară.

Prof. Alina ORBAN