În Sala Festivă a Baroului Bihor a avut loc, recent, premiera mondială a spectacolului cu piesa de teatru Eva Heyman sau o Anne Frank a Transilvaniei, scrisă de avocatul dr. Paşcu Balaci.

A venit și momentul culminant al smulgerii efective a membrilor familiei Evei Heyman din casă și al transportării lor cu camionul la ghetou, răstimp în care fetei i s-a smuls lănțișorul de aur de la gât, de care atârna cheița de la lădița unde ținea ascuns jurnalul ei intim.

Au fost duși și înghesuiți într-o singură cameră, 13 femei și bărbați înghesuiți laolaltă. Li s-au confiscat toate obiectele de uz personal, chiar și sumele de 30 de pengő pe care inițial aveau dreptul să le dețină.

În șapte camere, Eva Heyman a observat că dormeau 84 de persoane, că vizitele sunt interzise, ghetoul fiind păzit de jandarmi zi și noapte. Ea a fotografiat aspecte din cumplita ghetoizare, care a dus la un val sinistru de sinucideri, precum cele ale lui Dezideriu Klein, dr. Ludovic Erzmann și ale procuristului Solomon Czitrom etc. Bunicul fetei, fiind farmacist de seamă, este implorat de unii evrei să le dea cianura mântuitoare care să-i scape de chinuri. Capii de familie sunt anchetați și bătuți ca să spună unde au ascuns aurul. Ea scrie cu febrilitate: „Totul ne este interzis, iar lucrul cel mai groaznic este că toate pedepsele sunt, de fapt, una singură: moartea...”

Totuşi, printr-un artificiu dramatic, misiunea fetei continuă. Ea și-a procurat cu mare grijă un mic aparat de fotografiat cu care continuă să facă fotografii pe ascuns în ghetoul din Oradea, fiind mereu în pericol de a fi descoperită și condamnată la moarte, episod care ne aduce aminte de însemnările autorului Julius Fučík, „Reportaj cu ștreangul de gât”, scrise în celula închisorii Pankrac din Praga, în timp ce era deținut de Gestapo și înainte de a fi executat în 1943.

În anul 1944, Eroina de la Oradea, imaginată de Paşcu Balaci, fotografiază condițiile mizerabile din ghetoul orădean, copiii și bătrânii bolnavi, muribunzii, înghesuiala teribilă din camere, gardul de peste doi metri înălțime, geamurile acoperite cu scândură, mașinile întreprinderii de pompe funebre Tarsoly din Oradea, ce transportă leșurile celor trecuți pe cealaltă lume, rănile căpătate în cursul anchetelor și bătăilor, torturilor aplicate pentru aflarea ascunzătorilor aurului și bijuteriilor, trenurile încărcate cu osândiți ce pornesc din parcul Rhédey și nu din gară, ca să nu vadă creștinii blestemăția nazistă... Ea a fotografiat și vagoane cu plăcuțe mincinoase pe care stătea scris: „Cadouri pentru sinistrații germani din partea națiunii ungare”, cadourile fiind însă bunurile confiscate de la evreii din Oradea.

În spațiile depozitului fabricii de bere Dreher din Oradea au fost create spații de anchetare a evreilor care sunt bătuți zi și noapte să spună unde au ascuns aurul, bijuteriile, banii, monedele scumpe de aur, iar în ghetou s-a lățit vestea că acele spații se numesc monetării, pentru că se bat evreii până când spun unde au ascuns râvnitele monede de aur... Ea a fotografiat, ca o veritabilă reporteriță, tălpile însângerate ale celor anchetați la monetărie, chiar și veceurile înfundate, gălețile destinate pentru cei care urcau în vagoanele ce vor porni spre necunoscut, o găleată pentru apă, cealaltă pentru necesități naturale etc. Ultimul tablou al piesei de teatru, cel de-al unsprezecelea, este și cel mai dramatic și cutremurător. În fața spectatorilor care s-au fotografiat cu Eva Heyman la aniversarea frumoasei vârste de 13 ani apare deținuta (Häftling) Eva Heyman din Oradea, din 17 octombrie 1944, într-o infirmerie (Revier) din lagărul C al lagărului de exterminare Auschwitz-Birkenau.

Ea regretă că nu a avut inspirația de a sări din tren, așa cum a făcut-o Ella Neuman din Oradea, de pe str. Independenței nr. 12, într-o clipă de neatenție din partea jandarmilor, iar Ela s-a întors din Debrețin și apoi a fugit în România, salvându-și viața.

În sala Baroului Bihor, eroina devine un martor necruțător al metodelor naziste de exterminare, întrucât, în momentul sosirii evreilor în gara din teribilul lagăr, s-a arătat că dr. Josef Mengele, supranumit Îngerul Morții, striga cu voce tare:

„Bătrânii, bolnavii, mamele cu copii până la 14 ani să se încoloneze în stânga rampei, iar cei capabili de muncă, de la 14 ani în sus, separat femeile și separat bărbații, să se încoloneze în dreapta rampei!“

Înțelegând perfect nemțește, eroina se confesează spectatorilor că a mințit, spunând opresorilor săi că are mai mult de 14 ani, întrucât era frumoasă, înaltă și bine dezvoltată, astfel că și-a salvat viața la prima selecție (die erste Selektion).

Ea mărturisește spectatorilor că a mințit de dragul vieții, al iubirii neîmpărtășite, al visului ei de a deveni o mare jurnalistă. Dar viața în lagăr este supusă unui nesfârșit șir de selecții, iar femeile se frecau cu praf de cărămidă pe obraji ca să pară sănătoase și să nu fie trimise la incinerare în crematorii.

Ea mai dezvăluie că a mai avut un mare noroc, întrucât o mătușă de gradul doi din Oradea, tanti Horváth, a recunoscut-o în lagăr și că a luat-o în infirmerie pentru a o îngriji de râie, dându-i mâncare și medicamente pentru a o însănătoși. Înainte de ultima selecție (die letzte Selektion), medicul-șef al lagărului, Josef Mengele, intră pe neașteptate în infirmerie, unde o descoperă pe Eva Heyman bolnavă de râie și strigă: „Mein Gott! Ia uită-te! Mai ești și plină de râie, broasco! Marș în dubă!”

Atunci se întâmplă un lucru neașteptat și eroic, pentru că deținuta Eva Heyman din Oradea s-a aplecat cu rapiditate și a scos de sub pătura patului din infirmerie micul ei aparat de fotografiat și a început să facă fotografii acuzatoare călăului nazist dr. Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții”. Ea se împotrivește cu toată forța acestuia și strigă cu glas tare: „Călăilor, vreau să trăiesc!”

„Îngerul Morții” răpune îngerul vieții, pe adolescenta Eva Heyman, al cărei vis a fost acela de a deveni fotoreporter și mare ziaristă, dar poate că, prin acest reportaj trăit pe viu de ea însăși, pe marginea prăpastiei, pe linia ce desparte moartea de viață, se pare că a reușit să devină cea mai tânără reporteriță din lume care și-a plătit reportajul cu prețul însuși al vieții ei.

Urmărind acest fir al întâmplărilor, actrița evoluează în stil crescendo, culminând cu scena finală. Spectatorii care au umplut sala până la refuz, deși mulți dintre ei nu cunoșteau limba germană, au urmărit cu sufletul la gură evoluția extraordinară a acestei actrițe într-un one-woman show de neuitat.

După aplauzele îndelungi ale publicului a urmat momentul decernării celor doi actori din Viena a unor diplome de excelență din partea Comunității Evreiești din Oradea, prin dl. Robert Schorr, a Cenaclului literar al Baroului și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Timișoara, prin dl. jurnalist Dumitru Buţoi.

A rostit o rugăciune pentru sufletul Evei Heyman de către dl. Jehoshua Robert Rezmuves, oficiant de cult și cantorul Comunității Evreiești din Oradea, atât în limba română, cât și în limba ebraică.

Au participat la această premieră: dl. Paul Spitzer, secretar al Comunității Evreiești din Oradea, conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decan al Facultății de Litere din Oradea, conf. univ. dr. Andrea Banffi Benedek, de la Universitatea Creștină Partium din Oradea, traducătoarea în limba germană a piesei Eva Heyman, cunoscuta actriță Kiss Törék Ildikó, de la Secția maghiară a Teatrului din Oradea, oaspeți ai Liceului Teoretic German Friedrich Schiller din Oradea, în frunte cu doamna secretar Blanka Fabian, poetul Viorel Micula, poetul și notarul Aurel Măduță, poetul și cronicarul revistei Tribuna din Cluj-Napoca, dl. Alexandru Sfârlea, prozatorul și eseistul Horia Alexandru Căbuți, poetul Viorel Boldiș, poetul Emil Neșiu și soția sa, prof. Sânziana Neșiu, doamna Pascu Maria, fostă judecătoare, avocații Molnar Maria, Balaci Antița, Balaci Theodor, Șerban Nicolae, prof. Victor Albu, poetul Pascu Hetes și soția sa, poetul Horgos Aurel, dl. Crecan, care a asigurat filmarea întregului spectacol, realizatorul tipăririi primei ediții a piesei Eva Heyman, dl. Ștefan Avram, fotoreporterul Nicolae Meseșan etc.

Regizorul premierei spectacolului din Sala Festivă a Baroului Bihor a declarat că spectacolul trebuia să aibă loc într-o instituție de justiţie, precum Baroul Bihor, şi că se constituie într-o pledoarie necesară pentru fetiţa evreică din Oradea şi că stagiunea 2026/2027 a Teatrului Pygmalion din Viena va fi deschisă cu spectacolele după piesa Eva Heyman sau o Anne Frank a Transilvaniei și cu piesa Franz Joseph I, ambele fiind semnate de către dramaturgul orădean Pașcu Balaci.

Data premierei de la Viena va fi comunicată în paginile cotidianului Crișana și pe rețelele de socializare, astfel încât cei doritori să vadă aceste spectacole din luna septembrie, în capitala Austriei.