Joi, 28 martie, la Filarmonica de Stat Oradea, a avut loc un concert extraordinar în cadrul Festivalului Primăverii, cu invitați de prestigiu: flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și maestrul  Horia Andreescu la pupitrul dirijoral.

         

Repertoriul acestui concert a fost deosebit, întrucât a reunit cele trei mari nume ale clasicismului vienez: Joseph Haydn - Simfonia nr. 60 Il distratto, în do major, Concertul pentru flaut și orchestră în re major, K.V. 314 de Wolfgang Amadeus Mozart și, în încheiere, Ludwig van Beethoven, celebra Simfonie a Destinului (nr. 5).

Concertul a debutat cu Simfonia lui Haydn, în șase părți, o lucrare inedită prin structură și mesaj, pe care orchestra a expus-o cu dezinvoltură și plăcere. Atât în părțile lente, cât și în cele rapide am simțit familiaritatea orchestrei cu repertoriul clasic. Se poate spune că această simfonie a fost o încălzire atât pentru muzicieni, cât și pentru public; o deschidere luminoasă pe drumul clasicismului vienez, curent muzical de infinită frumusețe și înaltă vibrație. Întrucât titlul piesei se referă la o farsă pe care Haydn a introdus-o în ultima parte a Simfoniei, s-a încercat un episod umoristic foarte reușit: în mod intenționat, cordarii „au trântit” un acord fals, „dezastruos”, la finalul unei fraze. În acel moment, maestrul Andreescu s-a oprit din dirijat și i-a făcut semn concertmaistrului să se ridice în picioare și să reacordeze viorile cu gesturi largi, tacticoase. Apoi s-a reluat partea. Publicul a râs cu poftă și mai departe a savurat finalul Simfoniei, bine dispus și înseninat.

Mai departe, a urcat pe scenă un solist de mare valoare, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Puținor muzicieni le este dat harul înțelegerii muzicii lui Mozart: Ion Bogdan Ștefănescu este unul dintre ei. Fiecare frază a fost realizată ireproșabil, fiecare întârziere a creat o tensiune plăcută, fiecare rezolvare de frază ne-a insuflat viață în suflete. Nu exagerez când spun că interpretarea de joi seara a acestui Concert în varianta lui Ion Bogdan Ștefănescu a fost un moment de o calitate superioară, situându-se la nivelul oricărei interpretări de referință din lume.

Orchestra, în compania celor doi maeștri, a fost la înălțime: implicați, comunicativi, membrii ei au transmis emoție, au răspuns cerințelor de nivel înalt. Am fost plăcut surprinsă să observ această egalizare între orchestră și invitați, nu doar la nivel muzical, ci și la nivel uman.

A treia parte a Concertului pentru flaut a fost pentru mine o gură de aer proaspăt. Toate schimbările de tempo au fost realizate impecabil, comunicarea între planurile sonore a fost vibrantă și bine gândită. În mod special voi menționa perfecțiunea redării frazei mozartiene în interpretarea lui Ștefănescu, mai ales datorită schimbărilor clare (deloc bruște) de nuanțe. Per total, a fost un concert deosebit, autentic din punct de vedere stilistic. La final, publicul a izbucnit în aplauze și ovații. Solistul a fost apreciat pe măsură, astfel că a oferit un bis: Ian Clarke – The Great Train Race („Marea cursă de tren”). Această lucrare ne-a fost dăruită din suflet, bisul a fost și o ocazie bună pentru ca solistul să-si etaleze capacitățile interpretative, dar și calitatea instrumentului (fabricat în întregime din aur).

Seara s-a încheiat cu Simfonia Destinului, de Ludwig van Beethoven. Până acum, repertoriul ne-a oferit plăcerea de a savura pricepere instrumentală, sensibilitate în interpretare și umor. Mai departe a urmat spectacolul. Mai departe… s-a scris istorie. Maestrul Horia Andreescu a urcat la pupitru fără partitură: urma să dirijeze Simfonia a V-a pe de rost.

A fost un moment de glorie al maestrului și al orchestrei, am simțit că întregul colectiv al Filarmonicii s-a reunit, s-a reînnoit. O orchestră pe care n-am auzit-o niciodată atât de sincronizată, de ambițioasă, de pasionată. Am vibrat alături de ei, alături de dirijor, am simțit focul și devotamentul investit în legendara Simfonie. Suflătorii au fost impecabili, uniți, curați, implicați. Planurile sonore s-au manifestat fluid, coerent, fără ezitări. Aș putea detalia în nenumărate moduri perfecțiunea interpretării: în frazare, conceptul formei, culorile orchestrale, dar menționez doar că altfel nu se putea întâmpla sub bagheta celui mai mare dirijor al României la ora actuală.

În final, sala a explodat în aplauze și emoție; o bună parte din public s-a ridicat în picioare, spre aprecierea marelui Horia Andreescu. Aplauzele au fost lungi, ovațiile au fost numeroase. Această revărsare de glorie, bucurie și reînnoire conclude asupra concertului extraordinar din 28 martie, pe care nu-l voi uita niciodată.

Valentina PUȘCAȘ

Notă - Cronică elaborată în cadrul proiectului „Jurnalism muzical pentru comunitate”, finanțat prin Fundația Comunitară Oradea