Joi, 5 ianuarie, vineri, 6 ianuarie, şi sâmbătă, 7 ianuarie, la Filarmonica de Stat Oradea au avut loc concertele de Anul Nou. Dirijorul invitat anul acesta a fost Theo Wolters (Olanda), iar soliştii invitaţi au fost Silvia Micu (soprană) şi Alexandru Constantin (bariton).

Potrivit tradiţiei deceniilor trecute, programul a cuprins lucrări celebre semnate de compozitorul vienez Johann Strauss (Marș egiptean, polka-mazurka Stad und Land, valsul Vocile primăverii, uvertura Voievodul țiganilor, polca Leichtes Blut și Banditen Galopp, valsul Dunărea albastră), precum şi o serie de fragmente din capodoperele mai jos menţionate ale unor autori celebri, precum Lehár Ferenc (Văduva veselă – aria Viljei), Otto Nicolai (uvertura Nevestele vesele din Winsdor), Léo Delibes („Les filles de Cadix”), Charles Ghounod („Avant de quitter ces lieux”), Gaetano Donizetti (Don Pasquale – „Pronta io Son”), Wofgang Amadeus Mozart (Don Giovanni – „Fin Ch'an dal vino”), Ruggero Leoncavallo (Pagliacci – „Nedda”).

„Pentru mine este de fiecare dată o onoare să dirijez un concert de An Nou. Este o muzică specială, care publicului i se pare antrenantă, accesibilă, dar de fapt este foarte greu de interpretat”, a spus dirijorul Theo Wolters, înainte de primul concert.

Publicul meloman s-a arătat extrem de receptiv şi dornic de spectacol. Cele trei concerte s-au bucurat de săli pline, iar soprana Silvia Micu (Braşov) şi baritonul Alexandru Constantin (Bucureşti) s-au bucurat de apreciere prin aplauzele călduroase, care au îmbiat la bisuri. Spre deosebire de anii trecuţi, 2017 a adus în prim-plan un repertoriu de concert care s-a bazat pe duete hazlii, asigurând de la început buna dispoziţie a spectatorilor.

Următorul concert al Filarmonicii va avea loc în data de 12 ianuarie şi va cuprinde lucrări semnate de compozitorii E. Dohnanyi, D. Şostakovici şi J. Haydn. Dirijorul concertului va fi Janko Zsolt, iar solistul invitat va fi violonistul Francesco Ionaşcu.