Azi, 4 octombrie, de la ora 20:00, la Filarmonica de Stat Oradea, are loc un concert de arii şi coruri din opere, cu participarea Orchestrei "Concerto" a UNMB şi a Corului "Cantores Amicitie" a UA din Iaşi. La pupitrul dirijoral se vor afla Michael Bek, din Germania, Nicolae Gâscă şi Dorel Pascu-Rădulescu. În calitate de solişti invitaţi, vor evolua: George Emil Crăsnaru-Germania, Nicoletta Vassi, Italia, şi Cezar Sanchez - Mexic. Programul va cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor: W. A Mozart, A. Lorzing, G. Rossini şi G. Verdi. Concertul se înscrie în programul Toamnei Orădene, intrarea fiind liberă.