O primă reacţie la articolulul reputatului critic și istoric literar, prof. univ. dr. Ion Simuț, denumit “Interogații - Elegie pentru revistele literare” şi publicat în cotidianul Crișana, la data de 12 iunie 2019, vine din partea scriitorului Ionuţ Caragea.
 

Reputatul critic și istoric literar, prof. univ. dr. Ion Simuț, afirma în articolul “Interogații - Elegie pentru revistele literare”, publicat în cotidianul Crișana, la data de 12 iunie 2019, că “Astăzi tinerii scriitori îmbătrânesc pe băncile de rezerve, uitându-se mirați cum se boieresc pensionarii. Dar oare mai există tineri scriitori care să-și dorească să devină redactori de reviste literare? E și asta o problemă la care merită să reflectăm. Mai au revistele literare un viitor? Mă îngrozesc când mă gândesc cum vor arăta revistele noastre peste cinci ani, peste zece ani! Nu văd valurile înnoitoare ale tinerelor generații care să izbească în ușa redacțiilor!”

După ce am citit acest articol, mi-am amintit de toată experiența mea ca scriitor în orașul Oradea, experiență care a început în anul 2012, atunci când m-am întors în țară după nouă ani de experiență ca emigrant în Canada. I-am scris domnului Ion Simuț, amintindu-i nemulțumirile mele legate de felul în care am fost tratat de conducătorii revistei Familia. I le-am spus în calitate de lider al generației 2000, recunoscut de critica literară, și membru al Uniunii Scriitorilor din România (am peste 40 de volume publicate; am obținut premii naționale în concursurile de aforisme, proză de ficțiune, proză umoristică; am un premiu oferit de Societatea Poeților Francezi, cea mai prestigioasa societate de poezie din Franța; am un premiu în Liban; despre opera mea s-au scris peste 170 de cronici și două cărți de critică literară etc. etc.)

În 7 ani de când sunt în Oradea, mi-au fost publicate în Familia doar două cronici și un grupaj de aforisme, în condițiile în care reviste cel puțin la fel de valoroase mi-au publicat peste o sută de cronici și articole (revistele Luceafărul de dimineață, Acolada, Mișcarea literară, Feed Back, Poezia, Tribuna etc.). Atât! Asta în ciuda faptului că am trimis redacției mai multe grupaje de poezii și mai multe cronici. Mi s-a răspuns cu mare întârziere că s-au pierdut, că nu au primit nimic etc. etc. Culmea, scriam tocmai despre autorii talentați din Oradea, unii dintre ei fiind remarcați chiar și de reputatul critic Gheorghe Grigurcu. Nu au fost publicate materialele mele, în schimb, cei de la redacție mi-au oferit cărți despre care să scriu, cărți ale membrilor unor găști care viciază literatura română, găști compuse din alți redactori de reviste și pensionari care i-au elogiat în trecut pe cei de la Familia. Deci, pe înțelesul tuturor, mi se cerea să fiu un lingău, pentru a avea acces la revistă. Nu pe merite personale, nu pe verticalitate. Evident, am refuzat, scriind, din bun simț, doar despre doi autori care mi s-au părut interesanți. Nu sunt genul de scriitor care se vinde pentru un mic spațiu la revistă, așa cum fac mulți scriitori din oraș. A te vinde nu înseamnă să ai valoare, ci să ajungi o slugă la boieri.

Pe de altă parte, încă de când am venit în Oradea, am trimis zeci de cărți la adresa revistei Familia, unele dintre ele fiind înmânate personal directorului Ioan Moldovan. NICIODATĂ, dar absolut NICIODATĂ, nu a apărut vreun articol care să informeze publicul cititor orădean despre cărțile mele, chiar dacă volumele mele erau apreciate de cei mai importanți critici români. Doar mesaje de mulțumire, la rubrica de primiri, cu toate că Ioan Moldovan mi-a promis, cândva, că va scrie ceva despre o cartea de-a mea. A uitat? De câte ori a uitat? Din Oradea, singurele persoane care au fost receptive la cărțile mele au fost domnii Ion Simuț (coperta a patra a unui volum) și Ioan F. Pop (o cronică în revista Steaua și sprijinul la mai multe lansări de carte).  Evident, trebuie să amintesc și cuvintele celor care au trăit în Oradea, fiind vorba de Ana Blandiana, care m-a întâmpinat literar în orașul de pe malul Crișului, urându-mi bun venit pe coperta unui volum de poeme, și criticul Al. Cistelecan, care a scris prefața romanului meu memorialistic “Ascultă-ți gândul și împlinește-ți visele”, acea prefață fiind trimisă de domnia sa revistei Familia, iar Cistelecan, știm bine, nu poate fi refuzat și nu poate fi lăsat să aștepte.

Pot spune și că l-am invitat pe Ioan Moldovan să participe la lansarea uneia dintre cărțile mele, iar dânsul a venit total nepregătit, afirmând că doar a răsfoit cartea (cu toate că o avea de 3 săptămâni). În schimb a început să povestească despre o altă carte pe care o cumpărase de la librărie în acea zi și a informat audiența despre realizările lui Mircea Cărtărescu, scriitor care, pentru mine, nu este un model de urmat, mai degrabă un plagiator, după cum a și demonstrat Cezar Ivănescu. Unii dintre cei prezenți la lansare au condamnat superficialitatea lui Ioan Moldovan, iar eu am fost total dezamăgit.

Încă ceva. La împlinirea a 150 de ani de la fondarea revistei Familia, mulți scriitori din Oradea au fost complet ignorați, printre care și subsemnatul. Nu am fost invitați oficial la eveniment, iar numele noastre nu au fost pomenite în revista Familia, cu toate că am participat cu bucurie la eveniment. Chiar nu era suficient spațiu în paginile pe jumătate goale ale articolelor din Familia care făceau referire la acel eveniment? Au fost invitați gășcari din toată țara, iar scriitorii din Oradea au fost complet ignorați! Urât!

În timpul evenimentului, domnul Virgil Podoabă a vorbit despre neregulile de la Familia, despre felul cum circulă banii, despre costuri, încasări, despre munca directorului în comparație cu munca redactorilor, ceea ce l-a făcut pe Moldovan să roșească pe scenă. Avea dreptate sau nu dl. Podoaba? Cine ar trebui să cerceteze aceste lucruri? Din păcate, primarul Ilie Bolojan nu a fost prezent la eveniment, deci cuvintele lui Virgil Podoabă, fost redactor la Familia, au rămas în eter.

Eu am o experiență internaționala, sunt fondatorul unei instituții literare românești în Canada, am avut contacte cu înaltele oficialități ale Canadei și cu scriitorii mari de acolo, dar niciodată nu am întâlnit genul de mizerii care se întâmplă în lumea noastră literară. Mă refer la politizarea revistelor, la faptul că ele sunt conduse de scriitori mediocri, de oportuniști, de gășcari, nu de mari valori, așa cum este, de exemplu, criticul Ion Simuț.

Am deschis un cenaclu la Oradea, o filială a cenaclului Prietenii Poeziei din Canada, fiindcă m-am săturat de această marginalizare, de această mentalitate învechita care există în Oradea. Am fost prezent în școli și licee pentru a atrage tinerii spre literatură. Un tânăr foarte promițător, de numai 16 ani, a debutat în acest cenaclu cu un volum de poezie. O altă tânără, de 18 ani, a debutat în urmă cu câteva zile cu un volum de proză și poezie. Încerc să schimb ceva, încerc să acord atenție tuturor creatorilor de toate vârstele, de toate nivelurile. O familie adevărată trebuie să-și deschidă brațele tuturor. Dar cei din Familia se cred elitiști, iar ceilalți nu merită atenția lor. Elitiști?

Lucrurile în Romania pot fi schimbate de oamenii valoroși, de oamenii cu prestanță și, chiar și de oamenii tineri, dacă aceștia există și dacă li se dă voie să se desfășoare. Oradea și revista Familia au nevoie de o altă mentalitate, au nevoie de critici serioși care să se implice, au nevoie de întinerire, de verticalitate, au nevoie de generozitate și profesionalism, păstrându-se spiritul lui Iosif Vulcan.

Ce văd eu în Familia, acum? Cum unii din gașca Familiei îi laudă pe alții din alte găști care le întorc laudele, cum poeții mediocri scriu cronici despre marii critici pentru a fi băgați în seamă de aceștia, cum autorii valoroși sunt publicați rar de tot, pe ultimele pagini ale revistei, ca și când ar fi niște debutanți sau niște neica nimeni. Dragi scriitori, vi se pare normal așa ceva?

Ia gândiți-vă, pe mâinile cui rămâne revista Familia în următorii ani? Există scriitori valoroși care vin din urmă, au ei energia și capacitatea de a schimba ceva?  Au ei loc de elitiști?

Aceleași întrebări și le pune și criticul Ion Simuț, în articolul domniei sale, iar eu îi pot răspunde că, oricând, aș putea contribui la întinerirea redacției, asta în cazul în care unii vor decide să se retragă. Toată lumea s-a săturat de ei, dar prea puțini au curajul să spună lucrurilor pe nume.

Ionuţ Caragea

www.ionutcaragea.ro

 

Ionuţ Caragea este considerat de mai mulţi critici literari români de primă mărime ca fiind lider al scriitorilor generației 2000 şi unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori români (v. Wikipedia). Academicianul Giovanni Dotoli (personalitate uriaşă a Francofoniei, deținător al Marelui Premiu al Academiei Franceze, ofiţer al Legiunii de Onoare şi comandor al Ordinului Palmelor Academice) consideră că Ionuţ Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană (elogiu în Revue européenne de recherches sur la poésie", Paris!). Ionuţ Caragea are o vastă operă literară şi performanţe remarcabile obţinute în ţară şi în străinătate (membru al Uniunii Scriitorilor din România cu peste 40 de volume publicate; membru al Societăţii Poeţilor Francezi; membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa; premii naționale în concursurile de aforisme, proză de ficțiune, proză umoristică, critica literară; premiul Francois-Victor Hugo oferit de Societatea Poeților Francezi, cea mai prestigioasa societate de poezie din Franța; premiu literar în Liban; despre opera sa s-au scris peste 170 de cronici și două cărți de critică literară; este tradus în SUA, Franţa etc.)