Agenda culturală
Program liturgic la Catedrala nouă
Astăzi, 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului, zi de post, programul de la Catedrala nouă "Învierea Domnului", din Centrul Civic, va începe la ora 7.00, cu Utrenia, urmată la ora 8.00, de Ceasurile împărăteşti, la ora 9.00, de Liturghia Sf. Vasile cel Mare unită cu slujba Vecerniei, iar la ora 17.00, de Pavecerniţa Mare cu Litie. Programul liturgic va continua mâine, 6 ianuarie, de Praznicul Botezului Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca arătare), de la ora 8.30, cu Utrenia, iar de la ora 10.00, de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, urmată de slujba de sfinţirea a apei (Aghiasma Mare). Credincioşii sunt invitaţi începând cu ora 17.00, la Vecernia Mare cu Litia.
Concert de Anul Nou
Vineri, 8 ianuarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, Parcul 1 Decembrie nr. 1, va avea loc un concert de Anul Nou, sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu. Cu acest prilej, vor evolua soliştii vocali Veress Orsolya şi Sorin Lupu. Evenimentul va avea loc cu participarea Baletului Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi va cuprinde lucrări din creaţia compozitorilor: Strauss, Ivanovici, Lehar, Kalman, Puccini şi Saint-Saens. Biletele se găsesc la sediul Filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 430.853, www.oradeaphilharmony.com. Începând din 14 ianuarie 2010, stagiunea Filarmonicii se va relua, în mod obişnuit, prin concertele simfonice de joi, de la sediul instituţiei.
"Maratonul lecturii"
În holul Bibliotecii "Gheorghe Şincai" Bihor, vineri, 15 ianuarie 2010, începând cu ora 16.00, va avea loc finala concursului "Maratonul lecturii", organizat de Secţia de copii şi tineret a Bibliotecii. Acest concurs se desfăşoară din luna februarie 2008, iar primii câştigători au fost premiaţi în decembrie 2008. Sunt aşteptaţi, împreună cu părinţii lor, toţi copiii pasionaţi de lectură.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.