Agenda culturală
Întâlnire cu poetul Mihai Vieru
Prietenii literaturii, şi nu numai, sunt aşteptaţi mâine, 11 noiembrie, de la ora 17.00, la o întâlnire cu poetul Mihai Vieru, invitat special în cadrul Seminarului de poezie contemporană al Cenaclului de la Bibliotecă.
"Nuvele în imagini"
O expoziţie de excepţie, realizată din lucrările cunoscutului artist fotograf János Eifert din Budapesta, va fi vernisată, în prezenţa autorului, mâine, 11 noiembrie, de la ora 18.00, în Galeria "Euro Foto Art" din Oradea. Expoziţia va cuprinde o serie "nuvele vizuale", de formate neobişnuite, de la cele cunoscute până la format de peste un metru, toate realizate într-o manieră artistică deosebită.
Lecturi urbane
La Oradea, ediţia de toamnă a proiectului va avea loc vineri, 12 noiembrie, de la ora 17.00, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai". Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunităţii.
Program artistic aniversar
Primăria şi Consiliul local Remetea organizează un program artistic dedicat împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea ansamblului folcloric maghiar din Remetea. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 17.30, la Căminul cultural din localitate.
Concert caritabil
Clubul de doamne Lions Club Oradea "22" - asociaţie nonprofit care se preocupă de nevoile comunităţii bihorene de peste 8 ani - organizează a III-a ediţie a Concertului de caritate, sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Oradea. Concertul reprezintă principala modalitate de atragere de fonduri pentru organizarea Taberei pentru copii năzdrăvani - o tabără specială pentru copii diabetici - aflată la a III-a ediţie.
Ştefan Hruşcă, la Oradea
Luni, 15 noiembrie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc un concert extraordinar de colinde susţinut de Ştefan Hruşcă. Biletele se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, preţul unui bilet este de 50 de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.