"Vacanţa 2009" - Cursuri foto pentru copii şi tineret
Asociaţia "Euro Foto Art" din Oradea organizează, în colaborare cu "Orăşelul copiilor" şi Clubul Fotografic "Nufărul" Oradea, două cursuri de fotografie: copii (10-13 ani) şi tineret (13-17 ani), destinate celor care se vor afla în oraşul nostru pe perioada vacanţei de vară.
Cursurile vor începe din 2 iulie 2009, în "Orăşelului copiilor", de la ora 9.00, pentru tineret, respectiv de la 10.30, pentru copii, şi vor fi conduse de cunoscutul artist fotograf orădean Ştefan Tóth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei "Euro Foto Art", precum şi al Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea. O parte a orelor teoretice va fi susţinută în "Orăşelului copiilor", iar o altă parte, la Palatul "Vulturul Negru". În cadrul cursurilor, participanţii vor fi îndrumaţi de artistul fotograf Ştefan Toth, "pentru a putea observa tot ce se află în jurul lor": lumina, strălucirea, contralumina şi reflexele. De asemenea, vor putea afla informaţii despre: apariţia fotografiei, aparate de fotografiat (clasic şi analog), obiective speciale, dar şi despre fotografia artistică. Mai mult, vor avea posibilitatea să urmărească şi procedeul de realizare a fotografiilor clasice, pe hârtie fotografică, cu ajutorul aparatelor de mărit, în laboratorul din Palatul "Vulturul Negru". Cursanţii vor participa şi la deplasări de creaţie, în centrul istoric al Oradiei, din lucrările realizate cu acest prilej urmând a fi realizată o expoziţie de fotografie. La final, în cadrul festivităţilor de terminare a cursurilor, vor fi înmânate diplome speciale, oferite de organizatori.
Înscrieri (în limita locurilor disponibile) şi informaţii suplimentare despre curs se pot obţine la Galeria Foto Art din Oradea, str. Moscovei nr. 3, lângă Filarmonica de Stat, în zilele de lucru, între orele 9.00-17.00. Alte amănunte se pot afla şi de la artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, la telefonul: 0359/ 452.402, GSM 0741/212.111, 0726/292.111 sau e-mail: stefan.toth@aafr.ro, respectiv de la Mihaela Alexandru "Orăşelul copiilor", GSM 0730/643.312, e-mail: mihaelalex73@yahoo.com.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.