Şcoala cu clasele I-VIII nr. 16 - Emoţii la început de an şcolar
Curtea Şcolii nr. 16 din Oradea s-a umplut, ieri, încă de la primele ore, de sute de elevi nerăbdădori să se revadă după vacanţa de vară. Însoţiţi de părinţi şi având, fiecare, câte un buchet de flori în mână, aşteptau emoţionaţi să înceapă ceremonia de deschidere a noului an şcolar. Plini de entuziasm au fost şi cei 124 de "boboci", curioşi să-şi cunoască învăţătoarele şi să-şi aleagă locul în băncile unde vor petrece următorii patru ani.
La ceremonia de deschidere a anului şcolar au fost prezenţi, pe lângă cadrele didactice ale şcolii, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Poliţiei. În discursul său, directorul adjunct Smaranda Burcă a remarcat că, deşi "elevii se mai gândesc încă la vacanţa abia încheiată", s-au bucurat de reîntâlnirea cu colegii. Pe de altă parte, a considerat necesar să menţioneze problemele sociale "care umbresc bucuria reînceperii anului şcolar". Manifestarea, foarte scurtă, s-a încheiat cu o slujbă de binecuvântare oficiată de preotul invitat. După ceremonie, toţi elevii s-au îndreptat spre sălile de clasă pentru a participa la prima oră de dirigenţie din noul an şcolar. Pentru "boboci", colegii din clasele a IV-a au pregătit un moment deosebit: au făcut un pod de flori, pe sub care au trecut aproape 130 de copii, împreună cu învăţătoarele lor. Odată instalaţi în bănci, elevii din cele cinci clase I ale Şcolii nr. 16 au primit manuale şi câte o floare, urmând ca de azi să înceapă orele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.