Turismul, în general, adică atât turismul mare, cât şi turismul  mic, trebuie scos din starea de "cenuşăreasă" a Europei, prin politici şi măsuri care să încurajeze această activitate, care poate absorbi un mare număr de oameni, tineri şi vârstnici, cu condiţia ca fiscalitatea să nu fie şi aici excesivă şi descurajatoare, fără a se ţine seama de caracterul sezonier al unor activităţi şi zone turistice, care sunt impozitate pe întreg anul calendaristic.

Agricultura este sectorul în care, din cauza forţei de muncă îmbătrânite de la sate, prin politici adecvate de încurajare şi sprijinire a tinerilor fermieri, s-ar putea atrage un mare număr de tineri fără posibilităţi de realizare la oraş (profesional, familial, social etc.), mai ales din rândul absolvenţilor de facultăţi şi şcoli cu profil agro-alimentar, zootehnic, viticol, pomicol etc. Ca forme de organizare, în afara fermelor individuale, s-ar putea încuraja apariţia formelor asociative de tip cooperatist, cu o putere economică mai mare, spre a putea face faţă concurenţei de pe piaţa agro-alimentară. De asemenea, crearea unor centre zonale de colectare, depozitare, conservare, sortare, prelucrare, ambalare etc. a produselor agricole, cu scopul de a fi valorificate mai uşor pe piaţa internă şi externă, centre care ar putea absorbi un număr important de tineri specialişti în domeniu. Dacă se doreşte cu adevărat revigorarea acestui sector, care ar putea scoate ţara din sărăcie, este necesară repunerea pe picioare a industriei de maşini şi unelte agricole, atât de necesare agriculturii, dar la nişte preţuri acceptabile, sector care ar putea absorbi un mare număr de muncitori şi ingineri. Surse de finanţare pentru crearea de noi locuri de muncă s-ar putea găsi, dacă se doreşte cu adevărat acest lucru, ca de exemplu: reducerea drastică a cheltuielilor administrative de la toate nivelele şi la toate instituţiile statului şi normarea strictă a acestor cheltuieli, reanalizarea salarizării unor categorii de bugetari, care au fost "uitaţi" cu aceleaşi salarii fabuloase de dinaintea "marii reforme Boc", pretinderea de daune materiale pentru clauzele nerespectate din contractele de privatizare, reducerea evaziunii fiscale şi a corupţiei, prin măsuri punitive drastice; recuperarea de la cei vinovaţi a daunelor produse prin jefuirea fără milă a patrimoniului silvic; "decăpuşarea" urgentă a tuturor societăţilor cu capital de stat şi "degrevarea" consiliilor de administraţie ale acestora de acei indivizi care nu au nimic în comun cu acestea, afară de a-şi primi "tainul" cel gras, doar pentru că fac act de prezenţă; depistarea şi confiscarea, fără milă, a tuturor averilor obţinute fraudulos, prn însuşirea ilegală a banilor publici, ca urmare a unor "inginerii financiare" utilizate în acest scop, dar şi a ocolirii şi încălcării legilor. Desigur că măsuri pentru asigurarea fondurilor necesare creării de noi locuri de muncă sunt mult mai multe, trebuind doar ca cei îndrituiţi să conducă ţara să le caute şi să le pună neîntârziat în practică, pentru că situaţia, din acest punct de vedere, nu mai suferă amânare.

P.S.

1) Consider că limitarea deficitului bugetar la o ţară cu o economie slabă şi care doreşte să se dezvolte nu este o măsură potrivită, deoarece o " încorsetează" şi o condamnă la stagnare şi subdezvoltare.

2) Consider că actuala UE, cu instituţiile sale stufoase, cu un aparat fabulos, devorator de mari fonduri şi care, în loc să-şi ajute surorile mai tinere în ale economiei de piaţă şi ale democraţiei, le ameninţă, ca pe nişte şcolari, cu măsuri punitive, şi-a "trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul", trebuind să fie restructurată din temelii şi aduse la nişte dimensiuni rezonabile, renunţându-se la unele din instituţiile sale parazitare, ineficiente şi inutile (ex. parlamentul), rămânând doar Consiliul şi comisiile de specialitate, care să elaboreze politici unitare de dezvoltare, dar fără să se amestece în treburile interne ale ţărilor componente, mai ales ale celor cu o poziţie mai slabă în Uniune.

3) Când va mai avea România un prim-ministru de talia lui Ion C. Brătianu sau a fiului său, Ionel I.C. Brătianu, care, după Marea Unire, a dat nişte legi fulgerătoare, prin care a naţionalizat principalele resurse naturale, prăbuşind averi, distrugând afaceri ale unor indivizi care au crezut că preţul recunoaşterii României Mari era înrobirea ei economică, împingându-i la sinucideri şi provocând internări în casele de nebuni? Aceşti oameni şi-au sacrificat familii şi averi pentru ţara lor, ei nu au trăit în lux şi nu au avut ca preocupări îmbogăţirea!