Simptome - Noua revistă Familia, după un an
Din ianuarie 2021, revista Familia și-a schimbat conducerea, aspectul grafic, site-ul, mare parte din echipa de colaboratori, modul de a se situa în actualitate. A rupt punțile cu seriile vechi. A devenit un compartiment al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, care o tutelează benefic, fără niciun fel de ingerințe în conținut și în program. Schimbarea administrativă nu i-a dăunat cu nimic, finanțarea de la Consiliul Județean păstrându-se. Face o figură bună prin spiritul independent și orientarea spre generația scriitorilor aflată în plină maturitate creatoare. Își conturează și își afirmă o prezență onorabilă în peisajul revuistic actual de la noi, în condițiile din ce în ce mai vitrege ale pandemiei și ale carenței de public.
Eu văd altfel conturarea unei noi individualități a revistei, dar acest lucru nu are importanță decât ca exprimare a unui punct de vedere. Nu vreau să cad într-o atitudine negativă, la care m-ar îndemna situația de a fi fost recuzat și dintre posibilii colaboratori, din motive obscure. Nu pot să nu evoc proastele auspicii sub care a debutat noua serie. Comportamentul abuziv al noului redactor șef s-a manifestat ferm în trei decizii: 1. Însușirea mărcii revistei ca proprietate personală (nu s-a mai vorbit nimic despre acest fapt); 2. Înlăturarea brutală a doi dintre foștii redactori (aflați oricum în retragere), neacceptați și neagreați nici în posibila calitate de colaboratori; 3. În aceeași linie penibilă a epurărilor, e de notat și înlăturarea lui Gheorghe Grigurcu dintre colaboratori, critic de prestigiu, cu o fidelitate de prezență neîntreruptă în paginile revistei de 55 de ani. Aceste anomalii nu prea au deranjat pe nimeni, ceea ce înseamnă că nu au fost gafe (care puteau fi îndreptate), ci dorințe ofensive, normale, acceptate cu seninătate de toți cei din preajmă, fără nicio tresărire, bucuroși că, deocamdată, nu sunt ei cei excluși. Să trecem peste aceste întâmplări penibile, estompate sub fața/grimasa nouă a unei reviste ce merită interesul nostru de analiză. Voi evita însă problemele concrete (redacție, colaboratori, sumar, opinii).
Șapte teme de reflecție despre profilul unei reviste
Voi face câteva reflecții mai generale, care nu aș vrea să prejudicieze în niciun fel opțiunile asumate ale noii serii a revistei. Ea are drumul ei, așa cum îl vrea noua echipă de redactori și colaboratori, dar ne putem gândi la câteva probleme desprinse din profilul actual, decurgând din istoria revistei și din exigențele prezentului. Nu ignor faptul că e ușor de vorbit și greu de pus în practică niște deziderate prea mari, peste posibilitățile unui colectiv limitat.
O mică dezbatere publică pe aceste coordonate ar fi profitabilă: 1. Revistă imprimată/revistă on-line; 2. Revistă de grup exclusivist/ revistă de grup deschis; 3. Revistă-carte/revistă-jurnal; 4. Revistă pentru scriitori/revistă pentru public; 5. Revistă bugetată/revistă privată; 6. Revistă locală/revistă națională; 7. Revistă de literatură/revistă de cultură.
Confruntată cu propria tradiție, se vede bine că revista Familia nu mai e nimic din ceea ce a fost. Revista, în seria actuală, nu mai e nici familistă (cum era seria Vulcan), nici enciclopedică, nici națională, nici cât de puțin greco-catolică, nici sensibil ardelenistă, nici cuprinzător culturală în accepția începutului de mileniu III; din fericire, nu e nici provincială, adică militant și consolator localistă, ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să fie mai ancorată în ceea ce are mai bun comunitatea culturală pe care ar trebui să o reprezinte. Nu zic că ar trebui să fie în conținut neapărat cum a mai fost. Nu se mai poate. Nu e nici măcar o revistă privată, cum a fost în primele patru serii. Asta se mai poate.
La ce am putea reflecta despre condiția materială și intelectuală de azi a revistei Familia, punând față în față tradiția revistei și exigențele actuale?
1. Să ne gândim dacă titlul Familia mai e azi potrivit unei reviste care nu se ocupă deloc de familie, de istorie și de valorile tradiției culturale naționale. Nu se ocupă nici de familia mică, nici de Familia Mare, națiunea sau Europa. Nu e atunci un brand inadecvat, dacă nu cumva unul perimat pentru o revistă culturală? Dacă ar corespunde titlului, brandul ar fi mai potrivit pentru o revistă de asistență socială, din câmpul ministerului nou înființat al doamnei Gabriela Firea. Așa cum e acum, eticheta de pe ambalaj nu se potrivește cu produsul livrat.
2. Nu știu dacă o revistă cu o audiență din ce în ce mai restrânsă merită să beneficieze de finanțare de la bugetul public și nu ar fi mai bine să redevină, ca în primele patru serii, o revistă privată, așa cum are acum tendința. Să fie proprietatea cuiva care își asumă toate cheltuielile, nu doar confortul finanțării, beneficiile de imagine și marca (mai e/nu mai e proprietatea redactorului șef?). Nu mi s-ar părea deloc scandalos ca revista Familia să fie o revistă privată, de inițiativă particulară, liberă de contract public. Dimpotrivă. Ar fi în spiritul unui liberalism adevărat. O altă soluție ar fi retragerea în on-line. E bine că are un site bun.
3. Poate că profilul cultural, predominant literar, cu accente de comentariu al ideilor contemporane (un fel de Idei în dialog din când în când, profil eșuat sub bagheta lui Patapievici), este prea restrâns. Nu mă gândesc la un profil enciclopedic sau la defuncta „cultură de masă”, ci la atenția față de circulația marilor idei, așa cum le înțelegea Mircea Malița, dintre colaboratorii prestigioși ai revistei de altădată.
4. Ar merita să fie reconsiderat conceptul de cultură, astfel încât „revista de cultură Familia” să reprezinte altfel, mai generos și mai emancipat, epoca, nu doar pe direcțiile de literatură, puțină filosofie, câte un pic de teatru, film și muzică. Ce înseamnă cultură azi? Evident că nu același lucru ca pe vremea lui Iosif Vulcan, sau ca în perioada interbelică, sau ca înainte de 1990. E de văzut ce însemnă cultură și ce ar trebui să fie o revistă de cultură în mileniul III.
5. Formatul carte, pe care l-a avut și Familia interbelică, nu înseamnă că o revistă e cu adevărat o carte; nu face nici pe departe o bibliotecă, decât în iluziile noastre care am admirat revista Secolul XX, excepțională în anii dinainte de 1990, prin deschiderile ei spre universalitate într-o societate închisă. O revistă adevărată trebuie să aibă un spirit publicistic mai vioi și mai incisiv, să nu fie o colecție de recenzii, un jurnal de cărți, cum a fost dispăruta revistă Dilemateca. Situată între ziar și carte, o revistă trebuie să fie mai aproape de ziar, după părerea mea. Să aibă eveniment, fapte vii, opinii, controverse, informații (nu numai despre cărți) pentru comunitatea căreia i se adresează. Chiar dacă păstrează formatul unei cărți.
6. O revistă trebuie să aibă parteneriate dinamice și reale cu alte instituții, care să-și promoveze reciproc interesele. Interferența cu școala și universitatea e esențială. Finanțată de la bugetul local, revista Familia ar trebui să reprezinte mai bine comunitatea culturală. E mult de discutat aici pe axa revistă locală/revistă națională.
7. O revistă trebuie să se adreseze unui public mai larg, nu doar grupului de colaboratori și de simpatizanți flatați prin recenzii anterioare. Iată cea mai grea problemă de management cultural! Orice revistă este, inevitabil, expresia unui grup, nu poate fi a tuturor. Dar ar fi bine să nu fie a unui grup exclusivist pe plan local, din moment ce e finanțată de la buget. Dacă ar fi o revistă particulară, ar putea să facă ce vrea, să fie oricât de sectară.
Dacă nu știe, dacă nu poate să treacă dincolo de publicul celor care scriu și colaborează la revistă, dacă nu ajunge la cititorii care nu scriu literatură, o revistă e ratată. Cum ar fi un ziar pe care nu-l citesc decât jurnaliștii? Așa e o revistă pe care nu o citesc decât câțiva scriitori, foarte puțini. Se vede că nici actuala serie a revistei nu înțelege ce înseamnă să te adresezi prioritar cititorilor, nu scriitorilor. Dar, probabil, nici nu ar avea cu cine să facă așa ceva. Ce impresionează într-un număr de revistă, astfel încât să treacă dincolo de spațiul redacțional și să intereseze și pe altcineva decât publicul de nișă, format din cel mult 300 de cititori? (tot atâția abonați avea și Iosif Vulcan înainte de 1900!). A sparge plafonul publicului devotat și a câștiga cititori noi, fie pentru revista imprimată, fie în mediul on-line! - iată visul!
Cu structura de acum, revista Familia e ca toate revistele de cultură de la noi (dintr-o sută, 50 sunt identice în program, chiar dacă diferite ca aspect), o revistă predominant literară, fără surprize și cam fără idei, adică fără atitudini și controverse, cu o personalitate în suferință. E un fel de Românie literară de provincie, cu alți colaboratori, dar exact aceleași defecte și aceleași calități.
Probabil că mai mult sau mai altfel nu se poate. Dar merită încercat.
Ba e trei, ba e şase. tot una eu. Vorbesc şi eu ca să mă bag în seamă.
Sa fii tu oare singurul de pe planeta care n-a aflat ca Familia a fost predata si inregistrata pe CJ Bihor la trei sau sase luni de la inregistrare? O fi si asta o calitate? Sa vorbesti fara tine?
Dupa cum vad eu, revista Familia are semn de copyright pe siteul oficial pe perioada 2004-2021. Asta corespunde cu activitatea lui Mircea Pricăjan în redacţie. Dar Pricăjan nu a fost vreun şef pe acolo, ci un simplu redactor, care le făcea cafele şefilor Moldovan şi Ştef şi care se mai ocupa şi cu tehnoredactarea. Pricăjan nu a avut fucţii de conducere în revistă şi nu are notorietate literară. La un concurs pentru ocuparea postului nu ar fi avut nicio şansă în faţa unui candidat cu experienţa şi notorietatea donmnului Simuţ. Domnul Simuţ a venit la revistă în 1986, adică atunci când Pricăjan avea vreo 6 anişori. Cum e posibil ca Pricăjan să înregistreze numele Familia şi să se folosească de el, sugând şi bani de la Consiliul Judeţean Bihor? Alo, domnule Bolojan, pe ce criteriu de performanţă şi notorietate aţi lăsat un neica nimeni să se folosească de numele prestigioasei reviste Familia? Pe ce criterii oferiţi o căruţă de bani găştii de anonimi de la revista Familia? A ajuns Ilie Bolojan să fie şantajat cu o amarâtă de marcă de o gaşcă de anonimi? De ce nu s-a organizat un concurs adevărat de ocupare a posturilor? Revista Familia s-a înfiinţat in 1865, are un nume, are un patrimoniu de peste 150 de ani. Cu ce drept se foloseşte Mircea Pricăjan de acest nume, de acest patrimoniu? Ce realizări notabile ca scriitor are? Ce experienţă are de redator-şef al vreunei reviste? "A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 Revista de suspans." Ce reviste? Este vreuna care mai există? Nu a fost în stare să se ocupe nici măcar de propria revistă! Ăsta este CV de redactor-şef la Familia? Ce premii naţionale sau internaţionale pentru literatură are Mircea Pricăjan? Dar ceilalţi din redacţie, ce realizări au?
Pe lângă aere și fumuri zace crunta realitate, numerele revistei zac pe tejghelele unor crâșme selectate.
Ce pretențios e dl. prof.univ. dr. Ion Simuț. Vrea idei. O revistă de și cu idei. De la cine? De la autosuficientul Pricăjan, de la pensionabilul Seres veșnic cu spinarea incovoiată in fața lui Bolo, de la bacalaureatul Beteg? Ce glumă! Câtă tristețe în spatele ei. Și câtă impostură pe statele de plată ale revistei!
Domnul acesta Pricajan a dat concurs pentru postul de redactor șef? Sau e interimar pe viata pentru simplul motiv ca zice necondiționat yes la toate ordinele lui Bolojan. Care l-a plasat în postul de gardian ideologic pe un alt servant al sau pe nume Măci. Cu veleități de maciuca. Da, revista trebuie privatizata. Dl. Profesor Simuț are dreptate.
Revista e acum un produs cultural minor. Nu reflectă decât un periferic spirit de gașca. Nici nu ar putea fi altfel? Ce valoare are cu adevărat Pricăjan? Cine sunt Seres sau Beteg? Ii știe cineva mai departe de Holod? De Vașcău? De Bratca? De Seres nu știe decât Bolojan ca i-a fost o vreme servant la Primărie? Pe Beteg nu îl știe decât familia lui. Pe Pricăjan doar cei de la Zone Studio. Analiza prof Simuț este daramatoare, dar riguros exacta. Și soluția e demna de luat în seama. Privatizarea.
Trebuia să-și vâre coada și diletăntel Ionuț - michiduț!
Amaratii de scriitori din Oradea nu vor lua niciodata atitudine, ei se multumesc daca sunt publicati o data la o mie de ani intr-o revista! Mai degraba se pricep la laude ipocrite si tot felul de pupincurisme pentru a-şi vedea numele intr-o revista. Nu avem voci suficient de puternice, suficient de valoroase, care sa semnaleze neregulile locale. Domnul profesor Ion Simut a luat atitudine, si pe perioada Moldovan, si dupa, dar nu a fost sustinut. Oamenii cu valoare, cu experienta, precum dl. profesor, deranjeaza si sunt indepartati. Interesul gastii de submediori de la Famlia este sa vina banii la revista, ca sa-si ia ei salariile, chiar daca revista este un * cu fundita. Sa preiei abuziv o revista, prin inregistrari de marca si tot felul de ghidusii, nu te face un mare om de litere, Mircea Pricajan!
Fain articol! Sunt curios cat va mai fi finantata... schimbarile politice sunt frecvente la noi, iar fara finantare, nu-i vad pe actualii patroni sa reziste. Oricum, dintr-o revista de familie mare si frumoasa, cum era pe vremuri (inainte de dinastia Moldovan), a devenit o revista de gasca. Iar problema cea mai mare este ca nu este condusa de voci literare cu greutate si personalitate. Pestele de la cap se impute! Revista Gaşca literară, iată ce nume fain!
fain articol! sunt curios cat va mai fi finantata... schimbarile politice sunt frecvente la noi, iar fara finantare, nu-i vad pe actualii patroni sa reziste oricum, dintr-o revista de familie mare si frumoasa, cum era pe vremuri, a devenit o revista de gasca! iar problema cea mai mare este ca nu este condusa de voci literare cu greutate si personalitate pestele de la cap se impute revista Gaşca literară, iată ce nume fain!