Trăim în epoca paradoxului românesc absolut. Țara noastră are cea mai mare creștere economică din Europa și se bate cu China la acest capitol, dar toate s-au scumpit, euro a crescut la un maxim istoric iar primarii se plâng că le sunt furați banii din vistierii. Nu poți să nu te întrebi: câte ar fi putut face România cu această creștere economică, dacă ar fi fost condusă în mod competent?  

 

Văd peste tot că avem o creștere a PIB-ului cu 8%. Aud că economia duduie chiar dacă unii spun că, bazată pe consum, creșterea nu este sustenabilă. Cu toate acestea citesc că, nu s-a dat în folosință niciun kilometru de autostradă, că am avut cel mai mic buget de investiții din ultimii ani, că organizațiile patronale sunt nemulțumite, că sindicatele scot oamenii în stradă, că benzina s-a scumpit în patru etape și încă mai crește, alimentele s-au scumpit și ele, ROBOR-ul a ajuns la cifre istorice, utilitățile se vor scumpi, primarii se plâng că li se confiscă peste noapte banii de investiții. Cum se poate să ai o asemenea creștere economică și țara să se prăbușească în mod vizibil, lucru confirmat și de statisticile (creșterea inflației sau a deficitului bugetar) și îngrijorările europene? Cu ce îl încălzește pe românul de rând că este creștere economică de 8% când el vede că plătește mai mult pe alimente, pe benzină, când vede că salariul nu i-a crescut cu suma promisă și că dacă până acum se vorbea despre creșteri astronomice, acum se dau asigurări că salariul nu va scădea sau, în cel mai fericit caz, că și cei 2-3 lei în plus, „se dau la salariu, nu se iau”. Acei 2-3 lei în plus se vor duce la prima benzinărie, atunci când omul își face primul plin de carburant scumpit, să nu mai vorbit de celelalte majorări. Gargara guvernamentală cu „creșterea PIB-ului cu 8%” care se face în ultimele zile v-a schimba realitatea? Va plăti cineva mai mulți bani pe benzină, alimente și utilități, sau va plăti cineva o rată mai mare la bancă cu zâmbetul pe buze pentru că România are cea mai mare creștere economică din Europa?

Soluția? Exact cum au făcut comuniștii, guvernanții inventează un inamic imaginar: statul paralel. El este de vină pentru toate. Pentru prețul oului, pentru scumpirea benzinei, pentru oamenii care ies în stradă, pentru creșterea Euro, ROBOR și, probabil, și pentru confiscarea peste noapte a banilor din vistieriile primăriilor din toată țara.

Trebuie să suferi de conspiraționism acut ca să crezi că toate aceste entități diferite (naționale și internaționale, de stat și private, cu domenii atât de variate) au o singură treabă: să zădărnicească „râul de lapte cu maluri de mămăligă” promis de guvernanţi. Că tanti din colț, de la ABC, care dă mai scump oul ca săptămâna trecută, este pe o mână cu Isărescu care a mărit Euro și ROBOR și că benzinarul din cartier se trage de bretele cu liderul sindicatului magistraților.

Minciuna are picioare scurte și nu va dura mult până când și cei mai înfocați susținători ai „programului de guvernare” vor înțelege că propaganda și manipularea nu țin de foame.     

Pentru ceilalți, banii pe care îi plătesc în plus pe alimente, benzină, rate etc sunt dovada vie că neimplicarea în viața politică sau socială a lumii în care trăiesc, costă. Că dacă îți bagi capul în nisip și spui că mizeriile din politică nu te interesează, că nu merită nimeni să te reprezinte, că toți sunt la fel, că te-ai săturat să alegi răul mai mic, nu înseamnă că pe tine nu te vor afecta. Întrebarea este, așadar: ce ai făcut tu ca să nu se întâmple așa ceva? Ai făcut măcar cel mai simplu lucru, care nu te costa nimic, ai votat? Da, știu, poate la final, când se trăgea linie, lucrurile nu stăteau altfel dar puteai măcar spune că... ai făcut tot ce a depins de tine. Poți spune asta?