Abonat la banii publici, fie că sunt cei ai Universităţii Oradea fie cei din bugetul local, polivalentul Ioan Mintaş, prodecan, consilier local, om de afaceri şi prim - vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România este mult îndatorat celor care au condus municipiul Oradea de-a lungul timpului. Lucrările pe bani publici primite cadou şi caietele de sarcini alcătuite "după chipul şi asemănarea" firmei CIAC nu sunt de ieri de azi, o retrospectivă asupra investiţiilor realizate în ultimii ani de municipalitate demonstrând legăturile tenebroase dintre Mintaş şi conducerea Primăriei Oradea. Acţionar la mai multe firme şi în acelaşi timp politician şi prodecan al Facultăţii de Protecţia Mediului din Oradea, Ioan Mintaş ar putea fi numit un om care a "punctat" la toate capitolele. Afacerile cu statul i-au adus milioane de euro, printre cele mai rentabile dovedindu-se a fi cele desfăşurate la universitate, dar şi cele edilitare. Prosperitatea firmei CIAC nu se datorează însă nici profesionalismului angajaţilor nici calităţii lucrărilor ci mai degrabă relaţiilor strânse dintre Ioan Mintaş şi prim gospodarii orădeni, care de-a lungul timpului i-au oferit afaceristului pe tavă contracte bugetare substanţiale.

Pe lângă lucrările încredinţate de conducerea Universităţii Oradea, fără nici o jenă, societăţii aparţinând unui cadru didactic, în ultimii doi ani firma CIAC a câştigat, chipurile, şi licitaţiile pentru lucrările la blocurile ANL din Oradea, pentru reabilitarea sediului bibliotecii "Gheorghe Şincai", a sediului Prefecturii, al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. "Povestea de dragoste" dintre Ioan Mintaş şi Primărie îşi are însă începuturile mult mai devreme. Spre exemplu, în anul 2003, firmei CIAC i se încredinţau, prin licitaţie deschisă, cum altfel (?!), lucrările de modernizare a Parcului 1 Decembrie din Oradea. În conturile societăţii, din bani publici, au intrat atunci peste 11 miliarde de lei vechi. Suma s-a dovedit a fi insuficientă, aşa că municipalitatea, printr-un act adiţional, a mai adaugat încă aproape 600 de milioane de lei vechi. În aceeaşi zi în care a câştigat licitaţia pentru Parcul 1 Decembrie, firma lui Ioan Mintaş a primit şi lucrările pentru reamenajarea Parcului 22 Decembrie, investiţie pentru care orădenii au plătit, tot în conturile CIAC, aproape 4,5 miliarde de lei vechi. În luna iunie 2004, municipalitatea suplimentează lucrările din Parcul 22 Decembrie cu încă aproape 250 de milioane lei vechi, iar în luna decembrie mai îndeasă în buzunarul lui Mintaş alte peste 100 de milioane, pentru acelaşi parc. În plus, CIAC primeşte şi un bonus, la mai bine de un an de la contractarea lucrărilor, şi anume extinderea termenului de predare.

Întâmplător sau nu, chiar dacă doar două la număr, lucrările atribuite firmei CIAC în anul 2003 au fost cele mai costisitoare pentru bugetul public.