Mare-i grădina UE, dar ghimpat e gardul Schengen
Alba-neagra libertăţii de circulaţie
Documentul privind condiţiile de ieşire din ţară, intrat în vigoare la 1 octombrie, a fost revizuit după ce, ieri, ministrul român al Administraţiei şi Internelor şi omologul său ungar au convenit asupra unui protocol potrivit căruia actele justificative rămân obligatorii doar pentru Spaţiul Schengen.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că miniştrii Vasile Balga şi Monika Lamperth au convenit, în cursul unei convorbiri telefonice purtate în cursul dimineţii de ieri, ca Poliţiile de frontiera din cele doua ţari sa semneze un protocol de colaborare, în vederea împiedicarii migraţiei ilegale în Spaţiul Schengen. Acest protocol de colaborare, care a fost semnat în aceeaşi zi, va permite României sa renunţe la a mai solicita, la ieşirea din ţara, documente justificative cetaţenilor care calatoresc în alte state decât cele aparţinând Spaţiului Schengen. Ca urmare, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor numărul 820/2005 a fost revizuit, iar cetaţenilor care se deplaseaza în alte state decât cele din Spaţiul Schengen nu li se vor mai solicita la trecerea frontierei documente justificative privind scopul şi condiţiile calatoriei.
Pâna în prezent, eliminarea acestei condiţii nu era posibila, întrucât un cetaţean care declara la punctul de trecere a frontierei ca urmeaza sa calatoreasca în Ungaria avea posibilitatea sa ajunga în oricare din statele Uniunii Europene. Noile reguli vor simplifica mult formalitaţile de trecere a frontierei pentru cetaţenii care doresc sa calatoreasca în statele care au aderat la Uniunea Europeana în ultimul val, a apreciat ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.
Din Spaţiul Schengen nu fac parte Marea Britanie şi Irlanda şi nici cele zece ţări care au aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004, respectiv Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Malta şi Cipru.
Şi regulile de intrare în SUA au fost modificate
O dată cu începutul lunii octombrie, nu doar condiţiile de călătorie a românilor în spaţiul Schengen au fost modificate, ci şi regulile de intrare pe teritoriul SUA, această decizie aparţinând în totalitate autorităţilor americane.
Astfel, începând de ieri, regulile de intrare pe teritoriul SUA au fost modificate la decizia autorităţilor americane, în baza unui procedeu numit APIS (Advanced Passport Information System). Conform noilor condiţii, liniile aeriene vor fi obligate să transmită autorităţilor americane, încă de la decolare, mai multe informaţii, cum ar fi: prima adresă a pasagerilor la sosirea în SUA şi pe perioada şederii, ţara de reşedinţă a pasagerului, aeroportul de origine şi cel final, informaţii legate de faptul că pasagerul se află în tranzit, tipul documentului de călătorie etc. De la noile reguli fac excepţie cetăţenii americani, pasagerii cu permise de muncă în străinătate şi cei care trec pe teritoriul SUA în tranzit spre o altă ţară. Călătorii vor fi obligaţi să pună la dispoziţia companiilor aeriene toate aceste date, iar în schimb, vor fi asiguraţi că datele vor fi tratate confidenţial şi nu vor fi utilizate în scopuri comerciale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.