Mă numesc Ion, Gheorghe, Vasile, Maria, Ioana, Anca, Denisa, Andrei, Radu, Mihai, Boris, Zoltan, Attila, Ania, Adina, Alina, Oana, Anci, Deszo, Ovidiu, Ana, Erik, Helda, Frida, Kurt, Edgar, Hugo. Și mai am și alte nume. Aproape trei milioane doar aici, în România. Sunt elev în clasa a II-a, a III-a, a IV-a, V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a într-unul din satele, orașele, municipiile din județele României. Care? Cum „care?”...

Uitați-vă în jur. Priviți-vă locul în care trăiți. Acolo locuiesc și eu, alături de voi. Sunt ghiozdanul acela uman, cât un șifonier cu două picioare și un fes, pe care-l vedeți dimineața pe trecerea de pietoni.

Sunt un elev silitor, olimpic chiar. Uneori excelez la disciplinele de bază, alteori la materiile mai ușoare și chiar la sport. Iau și ore de pian, de chitară, de vioară, de dans, de canto, de desen, de karate, de judo, de orientare turistică. Dar nu toate deodată... Mai practic și sportul de performanță fiindcă îmi place fotbalul, handbalul, tenisul, baschetul. Știu să înot. Știu să schiez. Știu să patinez. Merg vara în tabere școlare și în cantonamente. Părinții mei sunt împreună, iar câteodată separați. Fiindcă ori sunt corporatiști sau angajați la două joburi, ori sunt plecați la muncă în străinătate, ori sunt bugetari și stau la ore suplimentare de frica disponibilizării, ori sunt divorțați... din cauza lipsei banilor. Dar știu că mă iubesc enorm. Amândoi. Și eu îi iubesc enorm. Pe amândoi sau pe fiecare în parte, cum mi se oferă...

Sunt un elev silitor și am un scop precis în viață: DIPLOMA DE BACALAUREAT! Dacă reușesc să o obțin, sunt un om realizat: șase luni de zile primesc șomaj! Acesta este scopul meu și nu voi precupeți niciun efort pentru a-l atinge! Voi fi șomer cu Diplomă de Bacalaureat. Nu este suficient?... Bine... Atunci îmi voi lua și licența, și masterul. E musai să ajung, cumva, cumva, un bun șomer român!...

Sunt un elev silitor și ascultător fiindcă am profesori extraordinari. Din toate punctele de vedere. Am citit pe un site al Institutului Național de Statistică faptul că, în România, unui profesor îi revin spre educare 15 elevi. Noi suntem peste 25 în clasă, dar nu se simte diferența. Avem profesori extraordinar de capabili și de rezistenți. Uneori mai obosesc și ei. Este de înțeles, nu-i așa? Se simt jigniți în ziua de salariu, se simt jigniți la examenele de grad sau de titularizare, se simt jigniți în pragul pensionării, se simt jigniți când li se pregătește o nouă programă școlară. 24 de miniștri s-au perindat în fruntea Ministerului Educației Naționale în ultimii 30 de ani, iar în anul 2012 am avut nu mai puțin de șase miniștri ai Educației. Mare stres pentru profesorii mei. Cred că au obosit, dragii de ei...

Dar și eu am obosit. Așa că, acum, sunt un elev silitor și tare obosit! Nu mai pot, credeți-mă! Gata! Nu urăsc școala, dar nici nu o mai iubesc. Mi-e indiferent. Oricum, știu ce mă fac când o să mă fac mare, după ce o să devin șomer cu diplomă: mă fac PARLAMENTAR. Așa o să pot dormi și eu cât vreau, unde vreau și cum vreau. Și nici nu-mi trebuie în PRLAMENT diplome, olimpiade, concursuri școlare, performanțe sportive și mai știu eu câte alte activități educative. Rămâne stabilit: mă fac șomer cu diplomă, apoi PARLAMENTAR! Și la urmă, mă pensionez...

Râdeți, nu-i așa? Ei bine, eu plâng. Plâng fiindcă mă omoară o durere de spate. Car zilnic un ghiozdan încărcat cu caiete, cărți, caiete speciale, manuale auxiliare, culegeri, reviste, caiete de evaluare, echipament sportiv, materiale de desen, instrumente muzicale, pachețel cu mâncare, apă (fiindcă la școală avem doar acvarii și ape curgătoare cu microorganisme). Greutatea medie... între 12 și 15 kilograme. Zilnic. La școală și de la școală. Într-un an școlar, car în spate, în total, aproximativ două tone și jumătate. Cu ghiozdanul (și nu fac reclamă mascată la vreo firmă de ghiozdane). Sunt Superman! Dar tot PARLAMENTAR vreau să mă fac. De ce? Fiindcă parlamentarii nu au teme pentru acasă. Ei nu au teme deloc...

Eu cred că profesorii mei nu numai că nu se cunosc între ei, lipsindu-le cu desăvârșire dorința comunicării de orice fel în cancelarie, la o cafeluță, la o prăjitură, la un banchet școlăresc. Nu! Profesorii mei sunt într-o continuă competiție. Mută. După 6 ore de cursuri, fiecare profesor îmi dă temă pentru acasă. Fiecare profesor consideră materia sa drept buricul universului, așa că, îi viziunea sa pedagogică, fiecare dascăl crede că el este cel mai important. Și își dă importanță sieși și materiei sale printr-o „temă pentru acasă” unică, de cel puțin o oră și jumătate.

Majoritatea mă pun să copiez în caiet lecția pentru care a fost plătit de stat să mi-o predea la clasă. Dar... de!, a venit târziu la oră, am mai bârfit una alta, a mai vorbit la telefon, a mai avut un musafir la clasă... Mie mi-a plăcut că, de!, am stat. Dar când am ajuns acasă nu mi-a mai plăcut că, de!, pe lângă sarcina de a copia lecția care urma să-mi fie predată la școală, am mai primit și vreo 10 exerciții. Așa că, după ce ajung acasă pe la ora 14.00, încep temele. Cam așa: 2 ore la mate, 2 ore la română, o oră la engleză, o oră la franceză, o oră la istorie, o oră la fizică, două ore la chimie, două ore la biologie, o oră la germană... Ce? S-a făcut ora 27? Și ce-i cu asta... La noi, în România, profesorii ne-au învățat că ziua are 30 de ore. Minim! Și ce atâta somn... Viața este scurtă... Așa că mă fac PARLAMENTAR!

A! Și am uitat să vă spun că, după teme, mai am de mers și la fotbal, și la pian, și la tenis, și la dans, și la șah, și la aeromodelism, și la..., și la... Cum „când”? În nocturnă! Sâmbătă, ce fac? Fac riduri și tahicardie la olimpiade școlare și neșcolare, la concursuri, turnee, evaluări, uneori pe la meditații - altfel spus, fac performanță pentru renumele școlii mele, al dragilor mei profesori, pentru bucuria părinților. Toate le fac pentru eterna strălucire a EDUCAȚIEI din România. Apoi, mă fac și eu PARLAMENTAR.

E Duminică... Care Duminică? Mai există această zi în calendar? A, este ziua aia liberă când trebuie să-mi fac proiectele, portofoliile, desenele, schițele, powerpoint-urile... Este ziua aceea de sărbătoare când îmi cos ghiozdanul cu sârmă. Iar râdeți de mine... Păi, cu ce se coase un șifonier, nu cu sârmă? Da, da... Mă apuc imediat.

La mine este ora 28.30. La dumneavoastră cât e ceasul? E devreme, nu-i așa? Mă duc să-mi sărut părinții, și frățiorul, și surioara și bunica. Poate mă mai recunosc un pic. Apoi cred că merg să dorm. Mi-e somn. Nu mai pot. Vreau să dorm. Și să mă fac PARLAMENTAR...

Unul dintre viitorii parlamentari