Abia scăpat de moțiune, ministrul Vlad Voiculescu își permite o mică aroganță. Anume, aceea de a aduce la Sănătate o „prietenă”, farmacistă din Târgu Mureș, printr-un concurs ca și aranjat. Or fi ei oamenii noi din politică, dar năravurile sunt tot alea vechi. * Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a decis că, în acest an, România nu va participa la niciun târg internațional. Păi, de ce, când economia duduie și avem piețe gârlă? Pandemia ucide economia. Un vaccin, ceva, aveți? * Primarul Sectorului VI, Ciprian Ciucu, a angajat, pe postul de adjunct la Poliția Locală, un pensionar din cei cu pensie specială. Ca să nu-i spunem de-a dreptul nesimțită. Culmea e că primarul, liberal, s-a și înfuriat când presa l-a luat la întrebări în legătură cu politica sa de cadre. Și are omul dreptate. În fond, ce rost are să fii șef, dacă trebuie să dai socoteală? * Președintele a rechemat în țară nu mai puțin de 27 de ambasadori. Printre ei și reprezentanții României în SUA și Germania, George Maior, respectiv Emil Hurezeanu. Da’ cu Milu ce-ați avut, zău? S-ar părea că mutarea lui Iohannis vizează întărirea controlului prezidențial în zonele-cheie ale politicii noastre externe. Așa s-ar putea explica numirea unui consilier prezidențial la Ambasada din Washington. Deh, joacă și Klaus pe unde mai poate. În deplasare, că acasă... n-are cu cine. * Pe fondul protestului minerilor din Valea Jiului, s-a-nfoiat rișcașu-n Cîțu. „Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a zis, sigur de el, premierul. Și știa el ce știa. A doua zi le-a dat ortacilor tot ce-au cerut. Polițiști, profesori, alte categorii de bugetari n-au decât să sufle în vuvuzele până le-or crăpa bojocii. Dacă nu se dovedesc apți să dea jos un guvern, să bată studenți și să ia cu asalt sediul PNL, vor mânca austeritate pe pită. * S-a dus și Șoșoacă în Vale. Da, a fost de mare ajutor acolo. Ortacii erau cam răgușiți, săracii. I-a suplinit ea pe deplin, pe toți. * Foștii parlamentari își vor pensiile înapoi. Dacă nu știați, ăștia au și o organizație a lor, care s-a angajat să facă demersuri în sensul recuperării privilegiilor pierdute. E un fel de club al nomenclaturii pe stil nou sau, de ce nu?, o asociație a viitorilor deținuți politici. * Deputatul PNL Florin Roman, ăla rău, care nu uită și nu iartă, care e împotriva privilegiilor și, evident, a PSD, cere imunitate, penală și civilă, pentru conducerea Autorității de Supraveghere Finaciară. Adică să li se dea liber la furat? Și niște pensii speciale nu le dai, măi, liberale?! Uite așa, pas cu pas, clasă cu clasă, interes lângă inters, plămădesc parlamentarii noii superciocoi ai României. Ei fac, ei desfac. Banii sunt aceiași. Se mută doar de la o gașcă de privilegiați la alta. * La 27 de ani, fosta consilieră a ministrului Bode, când acesta era șef la Transporturi, Georgiana Blaga, se spetește sărăcuța în două consilii de administrație, la Radiocomunicații și la întreținerea Palatului CFR. Bașca, e consilier la Sălaj și are acțiuni de 680.000 lei la Simex. Asta da guvernare, nici nu știi cum am dus-o până mai ieri fără ei. Toți brilianți, unu și una! Dar, dacă sunt așa deștepți, de ce ei o duc bine și noi o ducem rău? * Gata, și ăstuia i s-a lipit dosul de scaun! Aflat în banca guvernamentală din Camera Deputaților, vicepremierul Dan Barna a fost complice la o aroganță la care unul ca Adrian Năstase n-ar fi îndrăznit nici măcar să viseze, de teamă să nu afle presa. Președintelui USR i-au căzut ochelarii. Atentă, colega de alături a chemat imediat un „aprod” parlamentar să recupereze obiectul pierdut, undeva o treaptă mai jos. Vicele, că de aia e șef, n-a oprit acțiunea, ci, din contră, i-a indicat „slugii” locul precis unde se aflau ochelarii săi. Desigur, au urmat apoi explicații, ca la Ploiești, ca în episodul cu laptopul sau în cel cu fondurile europene. Că o fi, că se gândise să-i ridice el mai târziu... Dl. vicepremier, obraz gros, turnat în fier. * Rămas fără Șoșoacă, AUR face și el ce poate, se ține de populisme. Parlamentarii celei mai tinere formațiuni politice au depus o inițiativă legislativă care vrea să ne scutească de portul măștii sanitare în spațiile publice exterioare. N-ar fi mai simplu să declare ilegală pandemia? Așa, din pix, ar salva lumea și toată România. * Uneori nu poți să nu te gândești că o fi vreun chichirez și cu privilegiile astea ale politicienilor. Uite, de pildă, de când e șef la Transporturi, Drulă a ajuns să se înjure singur. Da, da, a mărturisit-o chiar ministrul userist, spunând că face asta de câte ori trebuie să circule pe valea Prahovei. Luând în calcul consecințele, catastrofale asupra psihicului, pe care le pot avea aceste accese de ură, îndreptate împotriva sinelui, mai că le-ai da demnitarilor câte o „specială”. Cu condiția să o investească în case de nebuni. * Șeful Internelor, Lucian Bode, zis și Contrasens, lucrează la reforma ministerului cu răbdarea cu care se șlefuiește un diamant. Când toată lumea taie posturi, el creează. A mai puiat, la MAI, două joburi de secretar de stat și unul de subsecretar. Trei partide la putere, egal trei guri care „cere”. * SRI știe! Elita intelligence-ului autohton ne-a obișnuit cu mesaje, mai mult sau mai puțin cifrate, lansate, strategic, la sărbători. Anul ăsta, de Dragobete, pe pagina de internet a SRI, putea fi văzută o imagine radiografică a unui pacient cu fluturi în stomac. Ori că băieții vor să ne dea de înțeles că știu tot, și ce băgăm pe gură!, ori că anunță mare foamete... * Aripa bisericoasă a partidului liberal, reprezentată de Rareș Bogdan, eurodeputatul care poartă batistuță de mătase, brodadă cu moaște, în buzunarul de la rever, a dat de pământ, frățește și creștinește, cu colegii de la USRPlus. Iritat că aliații de la guvernare refuză să dea bani pentru finanțarea schitului românesc de la Athos, prim-vicepreședintele PNL se întreabă: „Ce fel de educație au primit acești copii de la părinții și bunicii lor?”. Poate una atee, dar perfect legitimă și deloc criticabilă, dintr-o perspectivă liberală, nu-i așa? Și, dacă are altfel de educație, să dea el, că are de unde! * Că vorbirăm de liberali și de năravurile lor ideologice, curat ideologice!, cum s-ar spune, trebuie să amintim și de cazul Anei Stan. Consilier local liberal la Pitești, femeia a fost exclusă din partid fiindcă a criticat rezultatele slabe obținute în alegerile parlamentare. Noua lozincă a liberalilor pare să fie: „Cine nu tace, cu mâna lui și-o face”. * La Buzău, președintele Plus, propus pentru funcția de prefect, a clacat nervos. Răzvan Moraru a demisionat de la conducerea organizației județene, iritat de atacurile venite din partea filialei USR, care, evident, și-ar dori pentru ea înalta demnitate locală. Alianța la putere nu e doar un menaj à trois, e, ar spune unii, împotriva firii. Măcar pentru că, în relația USR-Plus, lucrurile par a funcționa după lozinca „neomarxistă”: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni...”. * 1.000 de amendamente a depus PSD la Legea Bugetului. Până azi, n-a trecut niciunul. Trece numai democrația. * A spus, clar, Ludovic Orban, alocațiile nu cresc! Cresc, în schimb, bugetele pentru: Apărare, Servicii și Interne. Viitorul țării e... kaki. * Deputatul PNL, încă în funcție!, Mugurel Cozmanciuc a fost trimis în judecată de DNA, pentru că a pretins 500.000 de lei, în scopul de a înlesni angajarea unei persoane la Apele Române. Iar la Ape?! Instituția asta pare atât de coruptă pe cât sunt de poluate râurile țării. Și cel mai rău e că nu se poate face nimic, nici într-un caz, nici în celălalt. * Vicepremierul, Dan Barna, s-a contrazis cu șeful lui direct, prim-ministrul Florin Cîțu. Liderul USR spune că fiecare partid din coaliția la putere analizează și decide asupra miniștrilor care, eventual, vor fi remaniați. Zicând că el respectă „sfânta noastră Constituțiune”, Cîțu insistă că remanierea e prerogativa premierului. O discuție pur teoretică, despre un divorț cât se poate de plauzibil. * Aflarea în treabă sau de ce țin useriștii să-și consolideze „renumele” de neomarxiști, dacă nu cumva le place? La București, USRPlus cere schimbarea numelui parcului Sfântul Ștefan. Solicitarea e cu atât mai bizară, cu cât terenul pe care se găsește acesta a fost donat chiar de biserica aflată în imediata lui vecinătate. Până să treacă și ei la demolarea bisericilor, aleșii „noii clase politice” își pot face mâna cu alte câteva parcuri și străzi ce poartă nume de sfinți, din capitală și din țară. * Cartea Vioricăi Dăncilă, nelansată încă (poate fiindcă e la corectură), ar fi, cică, plină de greșeli gramaticale. Altfel spus, dna Veorica nu se dezminte, ține să se dea în stambă, nu vrea să stea acasă și, mai presus de toate, lucru esențial pentru un mare autor, e ea însăși. „Partea ei de adevăr” ar fi fost, spun gurile rele, ortografiată inițial ca: „Partea ei de la un văr”. Văru Livache? Și încă ceva, pe bune, cine să o citească pe Dăncilă? * Ei, cu Șoșoacă altfel stă treaba. Ea a devenit influensăr pe bune. Uite, a blocat-o Facebook, că înjura lumea. Până să-l mai criticați pe Zuckerberg, luați notă că platforma lui e mai deșteaptă decât unii dintre noi. * La spitalul din Lehliu, viața curge trilu-lilu. După ce au pus manager peste stabilimentul de psihiatrie o proprietăreasă de chioșcuri alimentare, aceasta a numit în funcția de administrator al spitalului un fost mecanic auto, cunoscut în zonă sub porecla de Nicu Garaj. Povestea e o afacere pesedistă, de sus și până jos, dacă ținem cont de faptul că președintele CJ Călărași, autorul numirii, e din PSD, la fel ca și liderul de sindicat al spitalului. Nu mai rămâne decât ca această gașcă să-și scoată „clienții” la niște mitinguri antiguvernamentale. * Deci, e clar, vom avea pașapoarte de vaccinare. O fi bine, o fi rău? Fapt este că, în numai câteva săptămâni, liderii europeni au basculat spectaculos de la un „nu” foarte hotărât, la un „da” foarte pragmatic. Iată că economia gâtuie democrația. *

Nicku Minaj