Miniștrii lui Ciucă sunt atât de buni, încât sunt interschimbabili, cu alte cuvinte se pricep la orice. De pildă, Marcel Boloș, deocamdată la Digitalizare, se pregătește să revină la Fonduri Europene. Încet, încet, miniștrii vor fi pe viață, nu pe portofolii. * Înalt Prea Smintitul Teodosie de la Constanța ar fi primit „Steaua României” pentru vreo cinci cărți pe care nu le-a scris sau, cel puțin, nu le găsește nimeni. Poate să le fi scris în gând... ca și literatura de sertar. În acest caz, cum o fi avut acces la ele Iliescu, cel care l-a blagoslovit pe Teodosie cu înalta distincție?! Nicidecum prin revelație, că el e ateu. * Stolojan, cel activ o dată pe an, spune că alianța PNL-PSD-UDMR trebuie să reziste până în 31 decembrie 2026, adică până sunt bani în PNNR. Să nu pună și alții laba. Cum la soroc vom fi fix la jumătatea următorului mandat, ne putem aștepta la o criză... sau, poate, la un blat. * Senatorul liberal Daniel Fenechiu n-a putut rata ocazia de a ținti dosul noului său șef de partid. „N-o să plângă nimeni dacă n-o să recite poezii”, a spus parlamentarul, răspunzându-le unora care zic că Ciucă e prozaic. În ceea ce privește relația premierului cu genul liric, un lucru e sigur, mai bine să n-o facă! * Bugetarii și pensionarii „tăiați” de la venituri în 2010 au fost răzbunați. Administrația Prezidențială l-a lăsat pe fostul președinte, colaborator dovedit al Securității, fără indemnizația încasată de toți cei care au locuit la Cotroceni. Karma... se întoarce și se răzbună! * Rareș Bogdan vorbește tot mai rar, dar la fel de prost. „Președintele României este, de 45 de zile, într-o activitate furibundă”, a spus europarlamentarul liberal. Ups! Adică, după DEX, președintele e „furios, mânios la culme, turbat”, stări care nu-i sunt tocmai caracteristice. E de sperat că, la Bruxelles, cei care traduc discursurile prim-vicepreședintelui PNL sunt ceva mai deștepți. Măcar ei să nu ne facă de râs... * Cică Viorica e „furibundă”. A fost aleasă în funcția de președinte al noului ei partid, NOI, cu două voturi împotrivă. La liberali, Ciucă n-a avut nicio opoziție. Rezultă că în partidul doamnei Dăncilă e, totuși, ceva mai multă democrație decât în PNL. * Se aude că Cioloș își face alt partid. De la Vatra Românească, la PLUS... și așa mai departe. Să nu-i dea cu minus. * Singura știre adevărată de la congresul alegerii lui Nicolae Ciucă în funcția de președinte al PNL a fost domnișoara cu rochie albastră. Cu ținuta ei îndrăzneață, tânăra a făcut furori pe culoarele Casei Poporului. Ce dacă era o ținută de seară? Ce se întâmpla acolo nu era de noaptea minții?! Deci, femeia era perfect asortată momentului. * Cîțu și Stolo zic că-i „strânge” alianța cu PSD. În schimb Marcel Ciolacu are o altă viziune. „Îmi pare bine că am luat decizia să creăm această coaliție de guvernare”, a spus președintele PSD. Unii sunt triști că au fost nevoiți să împartă ciolanul, alții sunt veseli că au ajuns la el. * La primăria din Șibot, Alba, unde sunt 17 angajați, Curtea de Conturi a găsit aproape o sută de abonamente de telefonie mobilă și 30 de aparate netrecute în inventar. Așadar, două telefoane și câte cinci abonamente pentru fiecare funcționar. Digitalizare în forma cea mai tare! * În ciuda lui Ciolacu, cel încântat de coabitarea cu liberalii, PNL le-a cam tras clapa pesediștilor. Legea privind alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene în două tururi de scrutin, inițiată de AUR (!), a trecut de Camera Deputaților, în ciuda aliaților de la PSD și UDMR, cu votul câtorva parlamentari liberali. Desigur, a fost o greșeală, una din acelea care fac istorie. * A doua zi s-a jucat „Revanșa”. Liderii PSD și UDMR a anunțat public planul de combatere a sărăciei, în lipsa premierului. Ciucă ar fi dat doar din cap, aprobator. Dacă n-ai cu cine vorbi, e înțelept să taci, nu? * Băsescu se mută la bloc. Evacuat din locuința de protocol, fostul președinte și-a găsit casă în Pipera, cartierul bogătanilor. Duplex, 140 de metri pătrați, o nimica toată, 200.000 de euro. Nici nu-i mere rău, zău! * Marcel Ciolacu: „Nu am nicio problemă dacă președintele României va fi ales de Parlament”. El nu, poate dimpotrivă. Noi da. Vedem cum, în curând, politicienii se vor alege între ei. Ba mai rău, pe urmă vor pretinde să-i și iubim! * Constanța nu se mai înfrățește cu Chișinăul. Primarul Chițac a anulat ceremonia după ce a trimis invitațiile. Cică exista riscul ca evenimentul să fie deturnat „în sens politic”. Primarul moldovean, Ion Ceban, zice că amiralul „a capitulat sub presiuni și frustrări personale”. Cum era? „Mândră corabia, vrednic cârmaciul”. * Fostul ministru al Agriculturii spune că prețul unor alimente a ajuns aberant, „parcă nici nu-ți mai vine să mănânci”. Păi ce-i capitalismul, dacă nu un comunism întors pe dos? Atunci aveam bani, dar nu găseam mâncare, acum rafturile gem, dar bani nu avem. Și, uite așa, politica alimentației raționale revine. * Anton Pisaroglu, cel care, din februarie până acum, l-a consiliat pe liderul AUR, George Simion, și-a dat demisia. Cică politica lui Simion „devine prea periculoasă pentru România”. Halal consultant, când s-a angajat Gică era mai curat?! * Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, s-a dat pacient și a stat opt ore (!) la UPU, fără să fie băgat în seamă. Un fel de experiment al domnului Lăzărescu. Bine că a scăpat viu și a putut să ia măsuri. Alții, trecuți prin spitalele românești, n-au avut atâta noroc, nici atâta curaj. * PNL îi concentrează la vârf pe lingăii președintelui. Bode va deveni secretar-general, Motreanu, prim-vicepreședinte și amiralul Chițac, vice. U.M. PNL... mareșalul cine e? * La granița României e război și MIG-urile tocmai au fost consemnate la sol! Decât să cadă... * În guvernarea PNL-PSD-UDMR, angajările la stat cresc într-un ritm... pesedist. La Economie, schema de personal crește cu încă zece procente, iar la Fonduri Europene cu 30%. Cum bine zis-a un Mitică: mesele-s puține și țara e mică. *

Lotul Noi ca Pilat