„Guvernul Cioloș” nici n-a existat, dar pentru că trebuia să poarte un nume... i-au zis așa. Nici n-a fost o construcție tocmai serioasă. Nu poți să-l propui pe Dan Barna la Externe și să speri că vei căpăta voturile Parlamentului. Cât despre ceilalți... numai de bine. * Salariul Andreei Esca nu mai e un secret. Pe Elodia am uitat-o. Noua dilemă a națiunii: s-a vaccinat sau nu Șoșoacă? Că, din partea ei, te poți aștepta la orice. Ar fi în stare să se imunizeze și apoi să le spună proștilor care se uită în gura ei că s-a jertfit pentru „cauză”, că a vrut să-și verifice, pe pielea ei, teoriile etc. * Șoșo-show. S-a dus nebuna la morgă și a întrebat, pe tonu-i foarte ridicat: „De ce puneți morții în saci?! Chiar așa. Ce-ar fi să-i pună direct în portbagajul ei? * Valul patru e o catastrofă pentru turismul românesc. Practic, ne-am șters de pe harta turistică a Europei. Rezervările de toamnă și cele pentru sărbătorile hibernale au fost, toate, anulate. Cine să vină în țara unde singurii stăpâni sunt covidu’ și neputința politicienilor?Ținem la brandul de țară: Dracula redivivus! * Trăim ca-n vremea ciumei, adică precum acum cel puțin vreo 300 de ani. Primăria Voluntari, condusă de Florentin Firea-Pandele, a cumpărat, pentru 30.000 de euro, niște medalioane care, cică, purtate la gât, te păzesc de covid. Consecința: deși vaccinați, de trei ori!, toți membrii familiei primarului sunt astăzi în izolare. Cum v-o tot spun: Dumnezeu nu bate cu bota. * Zboară, Superman, zboară! Of, Doamne, bine că a „zburat”. Câțu, când încă mai era premier, a avut tupeul să spună: „Bunăstarea se vede la toți românii”. Poate de acolo, din stratosferă, pe unde circulă el. * Ministerul Economiei,Antreprenoriatului și Turismului nu știe a cui este Pasarela Regală din Mamaia. Chiar așa, România e cui este, știe cineva? * Efectul Șoșoacă: la Iași, o femeie de 80 de ani refuză să se vaccineze de teamă să nu rămână sterilă. Atenție mare, acolo e viitorul națiunii. * La vreo trei săptămâni după ce a declarat România „stat eșuat”, președintele Iohannis cere măsuri pentru oprirea pandemiei. Omul ăsta are trei viteze: încet, încetișor sau deloc. * Guvernul Cîțu a depășit toate recordurile în materie de alocări bugetare discreționare și clientelare. Din miliardul dat primăriilor, 65% s-au dus către primarii PNL. Deci, și Cîțu poate! E chiar mai tare decât Năstase și Tăriceanu. * PatrioataȘoșoacă tânjește după modelul ungar: „Poate vom avea și noi cândva un guvern naționalist, a spus ea. FIDESZ=AUR. * Președintele a numărat cele trei crize și a zis: „Ne vedem peste o săptămână”. Miercuri, a constatat căderea „Guvernului Cioloș” și a spus: „Vorbim mâine”. Restricțiile, anunțate joi, se aplică de luni. Ușor, ardelenește, că nu ne grăbim nicării. * La votul dat pentru „Guvernul Cioloș” s-a văzut cât de consistentă e gruparea Orban. Șică, și-ncă doi, adică. De fapt, nici Ludovic n-a votat pentru echipa propusă de USR. Și fostul lider liberal tot amenință că pleacă și își face alt partid. De unul singur... Pare că e, deja, dus. * În dimineața în care Nicolae Ciucă a fost desemnat să formeze guvernul, liderii PNL o dădeau încă, sus și tare, că merg cu Cîțu, până la capăt. Apoi, ce să vezi?, surpriză! Conducerea partidului a votat, în unanimitate (!), pentru Ciucă. Mari oameni politici, pe măsura caracterului lor! Puteau, de rușine măcar, să monteze vreo doi membri din Biroul Permanent Național să mimeze un vot  împotrivă. Dar cine să se opună, fie și formal,ucazului prezidențial? * Vom avea, așadar, un guvern minoritar. PNL-UDMR, susținut, temporar și din interes, de PSD. Pentru asta, Marcel Ciolacu primește postul de președinte al Camerei. Da, românii mor pe capete și ei negociază... pe posturi. * Și Cîțu s-a salvat. Nemeritat. Merge Vasilică președinte la Senat. * Noua propunere de prim-ministru, generalul Nicolae Ciucă, întrupează visul neîmplinit, de trei decenii, al multor români, un premier cu mână de fier. Ciucă e, cumva, în rolul „Conducătorului”.„Căpitanul” e la Cotroceni. * Dacă tot nu mai e premier, Cîțu s-a simțit dezlegat de grija față de români. Așa că a trântit ideea plafonării prețurilor la gaze și electricitate. Mare domn, de mare neam, tocmai precum îl știam! * Guvernul ăsta nou are, așa, un aer reciclat. Excepțiile sunt și triste și sinistre. Din câte se știe până acum, Rareș Bogdan ar putea să preia Apărarea. Ar fi primul ministru pensat aflat vreodată la conducerea armatei. Decât el, mai bine o femeie. Nicoleta Pauliuc, cealaltă ipoteză de lucru, pare mai bărbată. La Transporturi, Sigheartău s-ar putea să fie rău... Cum ăsta e reprezentantul aripii creștin-conservatoare din PNL, poate dă Dumnezeu să avem, în sfârșit, o autostradă! * Până la urmă, o chestie, totuși, nu se potrivește. Nu erau cumva PNL, Iohannis și Cîțu cei care spuneau, în campanie, că nu vor colabora cu PSD? Uite-i cum se sacrifică acum, pentru că, nu-i așa?, sunt responsabili! Înc-o grozăvie care ni se trage de la... pandemie. * Taman de la Bruxelles, președintele zice că n-a avut încotro și trebuie să „lucreze” cu PSD. Asta fiindcă „crizatorii”, a se citi useriștii, „n-au reușit decât să demonstreze cât de neimportanți sunt”. Dacă nu-i cal, e bun și pesedeu’. Iar principiile-s poticneală numa’ pentru proști. * Până atunci președintele are contribuții importante la îmbogățirea limbii române. Crizator e dușman cu Terminator. *

Gina Lollofrigida