Bărbaţii noştri de stat au început, de la o vreme, să vorbească despre managementul succesului, dar nu fac altceva decât să exceleze în arta ratării. De la 1 ianuarie, România este stat membru UE. Un inaugural ratat! De bine, de rău, economia se mişcă. Dar este subminată de politicieni care sunt incapabili să verse succesele acestui domeniu în vaste proiecte publice. În România, statul nu e capabil să construiască nici măcar nişte grădiniţe. Dar ultimul lucru la care se gândesc politicienii este, horribile dictum, interesul naţional. Nu e nimic complicat. România are nevoie de un Executiv stabil care să gestioneze fondurile europene şi să organizeze alegerile europarlamentare, pe cele locale şi pe cele generale. Atât. În schimb, Băsescu, de pildă, vrea "totul". A vrut Consiliul, acum vrea Guvernul, vrea să arate "cine e stăpânul", "cine e Dumnezeu" în România. Prin urmare, în acest moment, acţiunile preşedintelui vizează distrugerea lui Tăriceanu şi declanşarea alegerilor anticipate, în urma cărora speră să vadă constituită o majoritate PD-PLD. Ţinta fiind clară, consultările de la Cotroceni au o singură miză: perpetuarea impasului politic. Deşi Tăriceanu n-a fost încă izgonit din Palatul Victoria, Băsescu propune nonşalant formule aiuritoare de tipul executivului PNL-PD-PLD, conştient că e o variantă inacceptabilă atât pentru aceste partide, cât şi pentru PSD. În acelaşi registru se înscriu şi aruncarea pe piaţă a unor variante la fel de neserioase, precum eventuala nominalizare a Monicăi Macovei sau a lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru preluarea şefiei Guvernului. Un cabinet condus de oricare dintre cei doi are şanse minime să treacă de Parlament. Poate că tocmai pe asta se bizuie Băsescu. În ipoteza în care Tăriceanu dispare în urma unei moţiuni de cenzură, desemnarea unui premier neagreat de nimeni poate echivala cu declanşarea alegerilor anticipate. Geoană ar fi naiv dacă ar crede în negocierile cu Băsescu şi şi-ar face socoteala că şeful statului ar putea vreodată să cheme PSD la guvernare. La rândul lui, Tăriceanu urmăreşte numai conservarea actualului status quo. S-a trezit omul premier şi a prins drag de scaun. Obiectivul său este însă dificil de realizat, pentru că Tăriceanu intenţionează nu numai să conducă Executivul, ci şi să evite o asociere cu PSD, singurul partid care-i poate oferi majoritatea. Şansa liberalului ar putea consta, paradoxal, tocmai în încâlcirea iţelor de către Băsescu. Pentru că, dacă încurci lucrurile, acestea riscă să rămână încurcate. Cât despre liderii PSD, pur şi simplu sunt nişte zombie politici. În urma scrutinului din 2004 ar putea pretinde formarea Guvernului alături de UDMR şi PC, de pildă. Geoană e în situaţia de a da cu pumnul în masă la Cotroceni, dar se mulţumeşte să-l ridiculizeze pe Tăriceanu, neprezentându-se la negocieri. Fără voinţă şi fără inspiraţie, social-democraţii se pot resemna doar cu gândul că refac Axa Kiseleff-Londra-Washington. Adică acea axă pentru care Năstase a plătit cu Sidex Galaţi, cu autostrăzi pentru Bechtel şi cu implicarea României în Irak, doar pentru a vedea cum Băsescu îi confiscă jucăria botezând-o. Cum în afară de PD şi PLD, care privesc la Cotroceni ca să ştie când să inspire şi când să expire, niciun partid nu agreează alegerile anticipate, soluţia cea mai simplă ar fi un guvern de tehnocraţi sau de uniune naţională. O opţiune total ignorată de politicieni. Sau, mă rog, de "oameni de stat jos", cum ar spune Ţuţea.