Deszăpezire de... lux
Conducerea executivului local orădean se declara, mai zilele trecute, mulţumită de felul în care, în acest sezon, s-a desfăşurat activitatea de deszăpezire de pe raza municipiului.
Mai mult, factura achitată către RER Ecologic Service pentru serviciul prestat în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie, care s-a ridicat la aproape 10 miliarde lei vechi, nu părea să surprindă pe nimeni, chiar dacă intervenţia autospecialelor se face pe un număr redus de străzi. În perimetrul de activitate a RER-ului intră aproximativ 219 străzi cu o suprafaţă totală de 2,051 milioane mp şi şase intrări. Dintre acestea 74 de artere, de curând modernizate, au beneficiat în acest an de un tratament deosebit, utilizându-se clorură de calciu. Substanţa utilizată în lunile decembrie şi ianuarie a costat bugetul local 1,4 miliarde lei.
Pe de altă parte, Consiliul Judeţean Bihor a achitat, la rândul său, pentru deszăpezirea celor 6-7 milioane mp ce reprezintă drumurile judeţene, pe primele trei luni din acest sezon suma de 17 miliarde lei. Astfel, la un simplu calcul, Primăria Oradea a achitat în cele trei luni pentru deszăpezirea unui milion de mp aproximativ 5 miliarde lei, în timp ce pentru deszăpezirea aceleiaşi suprafeţe de pe raza drumurilor judeţene s-au cheltuit 2,4 miliarde lei. Diferenţa de costuri poate fi explicată şi prin aceea că, în timp ce CJ Bihor a organizat cel puţin o licitaţie pentru desemnarea firmei care să se ocupe de deszăpezire, PMO a încredinţat acest serviciu firmei RER, în baza unei vechi prietenii care le leagă de atâţia ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.