Una dintre imaginile metaforice ale unei societăţi este aceea a unui organism format din organe. În acest organism justiţia este un organ, sistemul sanitar alt organ, sistemul de învăţământ un organ etc... Importanţa acestui model este aceea că prin definiţie se subliniază relaţia de interdependenţă totală dintre organe. Nu poţi trăi fără rinichi, dar starea lor depinde de starea întregului organism etc...

În concluzie sistemul de învăţământ este strict dependent de toate celelalte organe sociale şi de organismul social în ansamblul său. La cea mai superficială privire asupra societăţii româneşti ceea ce sare în ochi este un haos conceptual total. Expresia acestui haos conceptual este haosul tuturor manifestărilor sociale inclusiv în învăţământ. Al doilea lucru care sare în evidenţă este uluitoarea insuficienţă deliberativă a fiecărie decizii la nivel social şi deci şi în învăţământ.

Haosul conceptual şi insuficienţa deliberativă au făcut posibil şirul neîntrerupt de distructive pseudoreforme economice, sociale, în sănătate, în învăţământ. Aspectul maladiv al iureşului decizional pseudoreformator derivă din faptul că deciziile sunt aproape ca regulă luate de către cei cu putere de decizie şi nu de către profesionişti. În orice societate care face progrese conţinutul decizional aparţine profesioniştilor. La noi eroul naţional este Bulă. Acesta este fundalul intern al degringoladei învăţământului românesc. Dar acest fundal intern se proiectează pe fundalul internaţional al învăţământului, care şi el evoluează într-o direcţie eronată.

Francois Mauriac are o splendidă Istorie a Angliei, care începe cu o întrebare privind însăşi adâncimile sensurilor istoriei engleze. Şi anume se întreabă în prima jumătate a sec. XX: "Cum este posibil ca dintr-un trib nenorocit de cca 20.000 de oameni, care ar fi putut să dispară fără ca azi cineva să mai ştie de el, poate vreun istoric pedant, să ajungă poporul care stăpâneşte peste jumătate din globul pământesc, care şi-a impus limba întregii omeniri şi a dat omenirii ceea ce a dat în cultură şi ştiinţă". Răspunsul şi-l dă singur. Performanţele aparţin oamenilor, iar oamenii sunt şi produsul procesului de învăţământ. Deci ce învaţă? Şi observă Mauriac că pragmaticii englezi la dădeau atunci copiilor în şcoala primară doar poveşti cu exemple de comportament în situaţii de excepţie, a lui Alexandru cel Mare, a lui Cezar etc. Deci învăţau după modele. Învăţau de ce 3 este mai mare decât 2, de ce apa curge la vale şi nu la deal. Adică îi învăţa să gândească. Raţiunea de a fi a şcolii este să-i înveţe pe copii şi tineri să gândească şi abia apoi să capete deprinderi practice. De un timp încoace învăţământul a scos în faţă de la început căpătarea deprinderilor practice, diminuând la maxim, sau chiar excluzând formarea gândirii.

Chinezul înţelept ar spune că în loc să-i înveţe să pescuiască îi învaţă să prepare şi mai ales să mănânce peştele. De când cu această mutaţie se produc roboţei iscusiţi, capabili să facă performant ce au de făcut, dar atât şi nimic altceva. Adică, învăţământul actual este gândit să producă oameni de execuţie, nu şi oameni de concepţie. Adică nu produce oameni capabili de creaţie. Marea masă trebuie doar să execute. Cei puţini care vor trebui să conducă vor învăţa să gândească.

Conjugând eroarea învăţămânului internaţional cu gravele erori ale învăţământului românesc înţelegem ca rezultat produsele învăţământului românesc, adică nici creaţie, nici deprinderi serioase, ci doar pretenţii. Excepţiile oazelor care produc olimpicii români sunt ca excepţia oazei în deşertul steril. Sterilitatea se observă şi pe plan internaţional, cultural şi ştiinţific, de câteva decenii încoace.

Aşadar, fără a fundamenta prioritatea raţiunii de a fi a învăţământului, care este formarea gândirii şi abia apoi a deprinderilor practice, orice reformă de conţinut a învăţământului nu este decât o eroare conceptuală. Iar acest lucru nu exclude necesitatea normalizării condiţiei de dascăl la toate nivelele, a organizării etapizării învăţământului şi a organizării administrative, care sunt alte capitole bolnave.

Abia toate cele patru capitole armonios articulate pot genera un învăţământ performant, dar, repet, la baza lui trebuie să stea necesitatea primordială de a forma gândirea pozitivă a copiilor şi tinerilor.