Aspecte generale. Economia socială de piață (ESP) a devenit un concept încetățenit în cele mai multe țări ale lumii dezvoltate din ultimele decenii, fiind indisolubil legat de succes economic și bunăstare. Ca model economic, el se bucură de o audiență tot mai largă în țările care promovează cu consecvență principiul fundamental al justiției sociale într-un stat de drept.

 

Componența socială a economiei de piață nu este o doctrină economică specială a social-democrației, ci face parte integrantă din această doctrină. Aria ei de răspândire este destul de largă în concepția multor partide, fiecare revendicându-și această sintagmă, deși în practică o aplică diferențiat sau chiar se abat de la ea. Se cunoaște că, Uniunea Europeană (UE) a consfințit, prin Tratatul de la Lisabona ideea de „Stat social” cu toate consecințele ce decurg de aici pentru cetățenii săi. Și dacă este așa, de ce să nu definim și să translăm această idee în domeniul ansamblului de activități economice ale fiecărui stat component, deoarece nu se poate concepe progres social fără progres economic. ESP reprezintă cadrul adecvat pentru o activitate profitabilă economică de piață, cu condiția respectării echilibrului diferitelor interese, a simțului măsurii și sensibilității acțiunii întreprinse cu gândul mereu la semenii noștri. Numai respectând cu rigurozitate aceste condiții, simplu exprimate, partea majoritară a societății va fi pusă la adăpost de duritățile vieții cotidiene atât în etapa de tranziție, cât și în cea propriu-­zisă a economiei de piață. Mecanismele fundamentale ale ESP, precum și elementele componente ale acesteia sunt multiple și variate. Se poate afirma cu certitudine că reușita acestui demers va fi garantată de funcționarea intensă și ireproșabilă a întregului ansamblu de mecanisme și elemente componente, de capacitatea de decizie, inventivitate și curaj a celor ce le promovează. Scurt istoric. Se poate considera că fondatorul teoretic al ESP este Walter Euchen, unul dintre promotorii Școlii de la Freiburg. Dar adevăratul inițiator al ESP, cel puțin pentru una dintre cele mai mari și dezvoltate țări europene de astăzi, este Ludwig Erhard (foto1), fost ministru al Republicii Federale Germania și apoi cancelar al acestei țări. La vremea respectivă, el a reprezentat un adevărat simbol în domeniul ESP, bucurându-se de o mare notorietate și respect în fața poporului său.

Este semnificativ de relatat faptul că L. Erhard a preluat funcția de director al Administrației Economiei în primăvara anului 1948 de la Johannes Semmler, cel care în celebra "Cuvântare despre hrana păsărilor", adresa atacuri directe americanilor, spunând printre altele: "Au trimis porumbul și furajele pentru păsări și noi le plătim scump în dolari și mărfuri germane de export și trebuie să le și mulțumim pe deasupra". Această dec1arație a încheiat cariera sa de director al economiei vest-germane. A urmat în funcție  "L. Erhard, omul care s-a numărat printre puținii apărători ai ideilor lui 1. Semmler.

După reforma monetară din 1948, L. Erhard nu a ezitat să-și anunțe hotărât programul de deblocare a prețurilor, ceea ce a indignat autoritățile americane din Germania de Vest. Decizia nu a fost retractată, în ciuda opoziției multor partide de pe atunci, ca și a sindicatelor care-i contestau ideile. Slogane lansate, ca: ''Economia este soarta noastră" sau "Bunăstare pentru toți" au prins viață cu ocazia primelor alegeri, propulsându-l pe Konrad Adenauer (foto2), în anul 1963, drept cancelar, iar pe părintele economiei sociale de piață, L. Erhard, ministru al economiei. În ciuda faptului că, imediat după deblocarea prețurilor, inflația a atins cote îngrijorătoare, iar sindicatele au chemat mereu la greve, după numai doi ani economia a început să funcționeze normal.

Premise/principii. Este unanim recunoscut faptul că o economie de piață, în general, trebuie să aibă la bază câteva principii/premise, dintre care enumerăm: existența libertății de alegere a bunurilor de consum, a profesiunii și locului de muncă, precum și a libertății de a dispune de capital, existența liberei inițiative de a studia permanent impactul reciproc al tripticului preț-concurență-piață. La toate acestea se mai adaugă în ecuație un element esențial, și anume aspectul social pe toate treptele circuitului economic: capital-producție, piață-profit. Întregul mecanism trebuie să funcționeze în condiții de organizare ireproșabilă a intereselor și opțiunilor celor mai diverse categorii sociale componente ale societății.

Îmbinarea optimă și realizarea perfectă a celor două grupe de principii-premise: libertatea de alegere și aspectul social, au loc prin intervenția activă a statului de drept. Câteva comentarii se impun în legătură cu intervenția statului în economie, mai ales că în ultima vreme de criză mondială, această idee a stârnit numeroase dezbateri din partea politicienilor și ecomiștilor, toți prezentând argumente pro sau contra, mai mult sau mai putin plauzibile. Se cunoaște rolul determinant al statului în economia centralizată, care a cuprins toate compartimentele vieții social-economice, dar mai cu seamă cel al planificării. Trecerea țării noastre la economia de piață presupune, în primul rând, acea libertate despre care s-a pomenit mai sus, astfel ca fiecare întreprindere privată, mixtă sau publică să-și poată planifica sortimentele și cantitățile de produse de care crede că piața are nevoie. În acest fel, numărul imens de planuri1  individuale ajung să fie coordonate prin jocul prețurilor, care preia deci funcția planului general din economia națională. Prin intermediul acestui instrument, producătorii oferă cu exactitate și rapiditate cantitățile și sortimentele de mărfuri pe care trebuie să le producă, în condițiile minimalizării cheltuielilor și maximizării profitului. Presiunea concurenței îl obligă pe producător să producă acea marfă care este mai căutată și la prețurile cele mai scăzute. El își rezolvă această problemă prin marketing și plan. Pe de altă parte, specificul țării noastre arată că sunt mărfuri care se produc de către o singură întreprindere, ceea ce duce, în mod logic, la dictarea prețurilor pe piață. Tot așa pot exista întreprinzători care ajung la înțelegeri între ei pentru a contracara formarea liberă a prețurilor pe piață. Aici intervine rolul determinant al statului, care are menirea să poarte grija cetățenilor săi și care, deci, să garanteze esența economiei de piață, inclusiv a laturii ei sociale, prin asigurarea unei concurențe în stare continuă de funcționare, în strânsă legătură cu protecția socială. Intervenția statului trebuie să fie activă și pozitivă, în sensul bun al cuvântului, stimulând prin toate mijloacele ce-i stau la îndemână economia de piață, fără a neglija nici un moment componenta ei socială. Realizarea acestui deziderat este posibilă și de dorit mai ales pe calea dezvoltării impetuoase a producției și pieței interne, care să pună țara la adăpost de a se transforma într-o colonie mai mult sau mai puțin deghizată. Stimularea și protejarea pieței, în general, și a celei interne, în special, trebuie să fie atribute ale reformei, în care statul să aibă datoria să creeze și să încurajeze cadrul legal de acțiune, să determine apariția, pe acest suport, de structuri și mecanisme menite să pună la dispoziția cetățenilor săi acele "bunuri publice" de care au nevoie: securitate socială, mediu ambiant etc., mai ales pentru cei dezavantajati - tineri, pensionari, șomeri, bolnavi etc. Dacă toate aceste mecanisme vor funcționa ireprosabil, statul, chiar fără a mai acționa direct, va crea o societate care, prin ea însăși devine "socială". Căci ce altceva este mai moral într-o societate de drept, despre care vorbim așa de mult, decât grija pentru o paletă largă de cetățeni, egalitatea șanselor, aprovizionarea optimă cu mărfuri și servicii, prețuri accesibile și o producție eficientă în cadrul căreia cetățenii să poată lucra și să câștige.

În toate aceste demersuri, marja de acțiune a statului este, totuși, destul de îngustă. Și iată de ce: acordând o prea mare atenție laturii sociale, se naște ideea în rândul cetățenilor a unor pretenții nejustificat de mari față de stat, ceea ce are drept consecință diminuarea producției și a productivității muncii în economie. Cu alte cuvinte, se îngustează însuși izvorul care finanțează activitățile sociale ale statului. Prin urmare, se impune ca statul să dea dovadă de circumspecție, determinând prin pârghiile pe care le are la îndemână, atât salariații, cât și patronii, să desfășoare o activitate profitabilă și să nu înlăture total riscul economic nici pentru unii, nici pentru alții.