Momentul istoric 1918 a fost posibil în primul rând pentru că a catalizat toate energiile românești în direcția realizării unirii românilor într-un stat național. În ciuda greutăților formidabile ale epocii: război, pandemie, opoziția muribundului Imperiu Austro-Ungar, debutul revoluției bolșevice etc. demersul legitim a fost dus cu mult succes la final, astfel că la 1 Decembrie 1918 s-a desăvîrșit unirea românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu Regatul României. Energiile momentului eclatant pentru istoria națională s-au risipit însă în anii următori, odată cu plonjarea în micile și neînsemnatele dispute cotidiene ale celor care participau la conducerea României. În mai puțin de un deceniu, în ciuda unor semnale trase de elita intelectuală a vremii, nimeni nu mai era atent la conturarea unor ”proiecte de țară” care să facă posibilă menținerea în zona reperelor esențiale ale devenirii naționale.

Sesizând toate aceste lucruri, în urmă cu 90 de ani, ziaristul și omul de cultură orădean George A. Petre atrăgea atenția asupra unui fapt destul de trist observat în cei peste 10 ani trecuți de la înfăptuirea Marii Uniri. Era vorba despre declasarea morală a unei importante părți a lumii politice preocupată exclusiv de ”gâlcevurile de ordin personal”. În acest sens el făcea un apel la ”sentimental de solidaritate al românilor” ca element principal al ceea ce ar fi putut fi un proiect unificator al energiilor naționale.  

 Intitulându-și articolul publicat într-un ziar local ”O datorie nobilă”, acesta atrăgea atenția asupra unei stări de fapt dezastruoase existente în rândul românilor și milita pentru nevoie de unitate a acestora. Pornind de la un eveniment cultural petrecut la Salonta, acesta contura un semnal de alarmă asupra unei stări de fapt care a dus la colapsul unui tip de a face politică în România interbelică. Redăm un fragment din textul său:

”…la Salonta s-a petrecut Duminecă un lucru rușinos pentru societatea românească de acolo. Asociația Astra din Oradea, cu concursul corului românilor din Tinca, a aranjat o manifestație culturală și românească în orașul Salonta, unde mișcarea românească stagnează din motive necunoscute. Românii din Tinca însă au rămas cu toții nepăsători în fața acestui eveniment, iar absența lor a produs o impresie cât mai neplăcută orădenilor și tincanilor, cari își sacrificaseră treburile și odihna pentru a se deplasa în acest oraș de graniță, ca să dea o notă cât mai impozantă evenimentului. Vă veți întreba: numai atâtea familii românești se află în Salonta? De sigur că nu. Avem acolo un însemnat număr de români, cari cu alte prilejuri știu să iasă la iveală, când e vorba de interese personale. Eu cunosc mulți fruntași români din Salonta și m-am mirat nespus de mult, observând că nici nu se sinchisesc de mișcarea românească din orașul lor. E un semn rău pentru societatea noastră și dăunător afirmării naționale aici la graniță. Acești români sunt prezenți ori de câte ori trebue să întindă mâna după o situație, sum se întâmplă de altfel în toate părțile, dar uită că în afară de acestea mai au și alte datorii de onoare față de neam. În special mă gândesc la aceia cari își câștigă existența grație Statului, ca salariați. Ei sunt reprezentanții Statului și în viața particulară, așa că sunt obligați moralicește să dea pilde bune când e vorba de afirmarea vieții românești, mai ales aici la graniță, unde se simte mai multă nevoie ca oriunde de manifestarea impunătoare a spiritului românesc.

Eri m-am întâlnit întâmplător cu dl. dr. Coșiu, președintele secției Astra din Salonta, care s-a străduit să organizeze manifestația de Duminică. Și fiindcă îmi trecuse prin mână trista dare de seamă a corespondentului nostru, l-am întrebat pe dl. Coșiu să-mi spună care a fost cauza pentru care societatea românească salontană a lipsit dela manifestația Astrei.

- Dumnezeu mai știe ce e cu românii noștri - îmi răspunde dl. Coșiu. I-am invitat pe toți în scris. Am făcut apel cât mai călduros. Am constituit un larg comitet de inițiativă, ca să nu jignesc pe cineva. Și cu toate acestea ați văzut ce s-a întâmplat: rușine. Între românii noștrii domnește zâzania. Unde merge unul, nu merge celălalt și tot așa mai departe. Dacă ia unul inițiativa, ceilalți se abțin, dar nu se ostenesc să ia ei inițiativa. Domnește o stare de spirit dăunătoare intereselor generale în slujba cărora trebue să ne împingă iubirea de neam și de țară. Nu știu ce ar trebui făcut, ca să spulberăm această atmosferă compromițătoare. Vă închipuiți acum, de ce despărțământul Astrei din Salonta a rămas inactiv. Aș fi de părere să arătați românilor din Salonta cât sunt de greșiți în pasiunile lor și cât rău fac prin aceasta ideii de solidaritate și afirmare națională. Și totodată să mulțumim celor cari s-au ostenit Duminecă.

Într-adevăr, urâtă înfățișare are societatea românească pe alocuri. Nu numai la Salonta ci în multe părți. Se lasă subminată de zâzanii personale, trecătoare și neglijează obligațiile cele mai nobile. Dacă ași dispune de timp, aș merge la Salonta și aș umbla din casă în casă, ca să le vorbesc dela inimă tuturor fraților români și să le arăt, cât de frumos ar fi rolul lor în acest oraș de graniță și ce lucruri mari și folositoare neamului și țării ar putea să săvârșească dacă ar trece peste anumite certuri mărunte sau nu s-ar lăsa îngropați de nepăsare. Ei ar trebui să se gândească la cucerirea administrației noastre și a generațiilor viitoare și nu la interesele cari îi părăsesc la marginea mormântului. Ce rost are dihonia? Murim cu toții și vom da seamă la rind de faptele noastre. Eu cunosc pe români nu sunt răi. Se ceartă, dar se împacă. Am încrederea că frații noștrii vor ști să se smulgă din rătăcire și să reprezinte cu demnitate și cu armonie neamul românesc la marginea țării. Dumnezeu să-i ajute !”

Pătrunzătoare aserțiuni. Cuvintele lui George A Petre sunt cât se poate de actuale. Trist pentru faptul că la numai un deceniu de la Marea Unire liderii românilor și românii în general nu mai reușeau să găsească puncte comune pentru propășirea națională, indiferent de opțiunile lor politice, ziaristul și omul de cultură orădean încerca să ofere și soluții. Ele nu au fost ascultate, așa cum nu au fost auzite nici cele ale altor reprezentanți ai elitei intelectuale de-a lungul perioadei interbelice, care propuneau găsirea unor puncte comune de dialog în folosul general național. În consecință rezultatul a fost dezastruos. Momente precum 1 Decembrie ar putea constitui puncte de plecare asupra proiectelor naționale unificatoare care să-i privească pe toți românii. 

Orice asemănare cu evenimente sau situații prezente sunt pur întâmplătoare. Nu-i așa?