Motto:

"Cum se explică, dar, că pe total există o preponderenţă a opiniilor şi conduitelor raţionale în rândul oamenilor? Dacă această preponderenţă există realmente, şi ea trebuie să existe, dacă e ca oamenii să nu fie, şi să nu fi fost totdeauna într-o situaţie aproape disperată, ea se datorează unei calităţi a spiritului omenesc, izvorul a tot cee ce este respectabil în om, atât ca fiinţă intelectuală, cât şi ca fiinţă morală, şi anume calitatea de a-şi putea îndrepta greşelile" (John Stuart Mill - Despre libertate 1859).

Această premiză expusă acum 156 de ani justifică orice demers critic la adresa eroilor dintr-o societate. Cea mai mare eroare a societăţii româneşti, sesizată încă de Caragiale, este cea a lipsei principiilor care să stea la baza structurii şi funcţionării sale. Minţi năclăite au pus mâna pe putere fără a-i înţelege resorturile şi consecinţele fiecărui pas, de parcă dincolo de ochi, care percep doar aparenţele, nu ar exista un creier care să caute şi să înţeleagă cauza aparenţelor. Şi deoarece "peştele de la cap se împute" voi semnala lipsa principiului adevăratului lider. Conform acestuia, este lider care aduce progresul doar acel lider care se consideră slujbaşul poporului, iar nu stăpânul lui.

Privind propria noastră istorie, dar mai ales istoria Europei Iluministe, vom înţelege imediat diferenţa în consecinţe istorice între regii şi conducătorii care au respectat acest principiu şi cei care nu l-au respectat. Este inutil să dezvolt argumentele diferenţei dintre cele două categorii. Liderii României postdecembriste s-au considerat slujbaşii ori stăpânii ţării şi ai poporului? Să-şi răspundă fiecare în sine. Al doilea principiu este cel al egalităţii oamenilor (cetăţenilor) în faţa legilor şi a şanselor. Unii au imunitate în faţa legilor, alţii nu o au. Este egalitate? Cei care fură sute de milioane de euro sunt pedepsiţi cu suspendare, lăsându-li-se sumele furate (există o rezistenţă pasivă împotriva confiscării lor!), iar cel care fură o găină este azvârlit imediat la zdup, aruncat în viermuiala în care, într-o cameră la înghesuială "de sardele", viermuiesc alţi 10 - 20 de hoţi, criminali, violatori, băieţi de băieţi etc.... Unde-i egalitatea în faţa legii?

Al treilea principiu care lipseşte este derivat din cel de-al doilea şi se referă la corecta retribuire de salarii şi pensii în funcţie de importanţa socială a muncii prestate, de gradul de competenţă profesională, de dificultatea pregătirii ei şi de gradul de dificultate şi periculozitate a muncii. Este principiul echităţii sociale. Să luăm ca exemplu pensiile. Există o lege a calculării pensiilor, dar există excepţii de la regulă, pensii speciale. Există pensii care pentru aproximativ 30 de ani munciţi îţi acordă lunar aproximativ 100 de euro pentru fiecare an muncit. Un profesor universitar care a lucrat şi el 40 de ani primeşte ca pensie lunar cam 12 euro. Ce diferenţă de importanţă socială, de pregătire etc... există între cei care primesc 100 euro pe an muncit şi profesorii universitari? În jur de 10 euro/an muncit primesc pe lună profesorii preuniversitari şi medicii. Sunt aceştia de 10 ori mai puţin pregătiţi decât cei cu pensii speciale? Pe termen lung, munca lor este de 10 ori mai puţin importantă?

Dar dacă ştii că pe 50% dintre cei care au muncit din greu, indiferent de calificare, primesc 3 euro/an muncit pe lună? Ce fel de societate este aceea în care răsplata muncii pentru unii este de 33 de ori mai mică decât pentru alţii? Nu văd guvernanţii  că ţara se goleşte de oameni şi nu doar de medici? Nu mai găseşti tineri în sate. Este mai în pericol poporul român decât oricând, pericol de aneantizare. Principiul excepţiilor promovat de politicieni şi guvernanţi este un cancer social. Vor rămâne în ţară doar cei care primesc salarii şi pensii de excepţie? Întrebarea are un răspuns aproape sigur. Este de o stringenţă absolută regândirea şi reaşezarea salariilor şi pensiilor pornind de la principiul echităţii sociale. Dar după dezbaterea publică şi fără şmecherii balcanice, oricât de zâmbăreţi ar fi şmecherii. Al patrulea principiu care lipseşte este cel al omului potrivit la locul potrivit, să-i zicem principiul meritocraţiei. O societate care vrea să progreseze îşi delegă pe poziţii de concepţie şi decizie pe cei mai competenţi, mai performanţi pentru acel post. Liderii postdecembrişti au procedat exact invers. "Fie oricât de imbecil, dar să fie de-al nostru!"

Această concepţie a născut cel mai corupt sistem clientelar din istoria noastră. Clientelismul politic a fost o boală mortală pentru societatea românească. Când competenţa este înlocuită cu clientelismul, acea societate se îndreaptă spre faliment. Vor fi în stare liderii politici să înţeleagă şi să renunţe la clientelism? Am înşirat doar patru dintre multele principii care asigură sănătatea unei societăţi şi care la noi au fost înlocuite de către Ali Baba, cu principiile care le favorizează groba.