Nivelul de civilizaţiei al unei comunităţi reprezintă suma nivelului de educaţie al cetăţenilor care o compun. O comunitate civilizată nu va rezista mult timp, dacă este guvernată de legi strâmbe ori de o administraţie coruptă sau incompetentă.

 

Duminică, la prânz, sosesc la redacţia ziarului, aflată în buricul Oradiei, lângă Teatrul Regina Maria. Ies din maşină şi observ un câine în lesă, care tocmai oprea să-şi facă nevoile pe trotuar, aproape de uşa intrării în sediul redacţiei. La celălalt capăt al lesei, un nene. Când ajung aproape de cuplul bipedo-patruped, „cadoul” era livrat pe caldarâm. „Nu vă supăraţi, acum vă rog să ridicaţi producţia, nu o lăsaţi acolo”, îi spun omului, care face pe surdul, îşi trage capul între urechi şi pleacă grăbit. Recunosc, am tras o înjurătură în urma animalului şi a bietului Golden Retriever care îl însoţea.

Altă situaţie, relatată de o cunoştinţă care aştepta tramvaiul în zona Pieţei Rogerius. Cunoştinţa mea observă un domn pensionar, bine îmbrăcat, care aştepta şi el tramvaiul, fumând lacom. Bineînţeles, când termină de fumat, aruncă chiştocul pe jos, scoate din buzunar un pachet de ţigări şi caută de zor în el. Fiind gol, îl mototoleşte şi îl aruncă cu nonşalanţă, fireşte, pe jos. După ce cotrobăie printr-o gentuţă, scoate un alt pachet de ţigări, îl desface şi aruncă resturile ambalajului, desigur, pe jos. Cunoştinţa mea se apropie de el şi politicos, după ce îl salută, îi atrage atenţia că ce face nu este civilizat, mai ales că, la vreo trei-patru metri, se afla un coş de gunoi cât toate zilele. „Cum ar fi dacă toată lumea ar arunca lucrurile nefolositoare pe jos, nu în coşurile de gunoi”, îl întreabă cunoştinţa, pe domnul fumător. „Eu sunt în vârstă şi mă deplasez greu. Primăria să plătească oameni la salubrizare, să măture pe jos, că de aia plătesc eu impozite”, îi răspunde pufăitorul de nicotină ce se deplasa greu. Un răspuns pe măsura cuiva care a trecut degeaba prin viaţă...

Două exemple banale care se adaugă altor mii de fapte asemănătoare, petrecute zilnic, în Oradea. Degeaba se refac faţadele clădirilor monument istoric, se redesenează pieţe publice, dacă orădenii care ies din case, sau turiştii din hotel calcă în căcat de câine pe trotuare, ori înoată printre chiştoace de ţigări şi seminţe sparte. Menţinerea curăţeniei este responsabilitatea societăţii de salubrizare, dar mai ales a cetăţenilor acestui oraş. Dacă ai grijă de casa ta, o menţii curată şi îngrijită, trebuie să faci acelaşi lucru şi pentru comunitatea în care trăieşti. Alftel, degeaba ai o casă frumoasă şi îngrijită, dacă oraşul în care trăieşti ajunge o groapă de gunoi.

Modul în care îţi arată casa, cât este de curată şi îngrijită, spune ceva despre tine ca om, iar aspectul unui oraş este oglinda celor care îl administrează, dar şi a celor care locuiesc în el.

Faţă de cetăţenii certaţi cu bunul simţ am auzit folosindu-se apelativul „ţăran” - şi sunt convins că este folosit de acel soi de parveniţi cu o pojghiţă de orăşean pe obraz, dar care la origini sunt tot neam de opincă. Ţăranul gospodar îşi ţine casa curată şi acareturile ordonate, îşi îngrijieşte animalele şi grădina. Domnul de oraş nu aruncă chiştoace pe stradă, iar când îşi scoate câinele la plimbare are la îndemână măturica, lopăţica şi o pungă. Atât printre „ţărani”, cât şi printre „orăşeni”, există însă acea plevuşcă ce infestează cu primitivism orice comunitate. Răul, la fel ca boala virală, se propagă cu repeziciune şi face stricăciuni în orice comunitate. Vrem, nu vrem, anticorpii sociali trebuie administraţi în doze mari de către autorităţi sub forma unor amenzi serioase. În acest fel, lipsa de educaţie este suplinită de frica portofelului. O amendă de 2.000 de lei pentru neridicarea muşuroaielor canine ar completa pe loc lipsa de civism a iubitorilor de câini. Dacă un chiştoc aruncat pe stradă ar costa, pe proces-verbal, cât 10 pachete de ţigări, cred că ar fi cea mai eficientă profilaxie, atât sanitară, cât şi socială. În acest mod, locuitorii urbei şi-ar aminti şi nu ar mai uita că noţiunea respectabilă de „cetăţean” provine din antichitate şi înseamnă locuitor cu îndatoriri (obligaţii) al cetăţii.