Benzinăriile şi cancerul de sânge
În luna mai a.c., într-o notiţă publicată în cotidianul "Crişana", îmi exprimam protestul faţă de politica de împânzire a oraşului nostru cu staţii de benzină într-o aşa măsură, încât orădenii vor putea "mânca benzină pe pâine".
Condamnam, în acea intervenţie, sacrificarea spaţiilor verzi ale oraşului, şi aşa puţine, destinate, de fapt, florilor şi nicidecum benzinăriilor. După cum observaţi, această politică nesănătoasă continuă "într-o veselie".
În susţinerea protestului meu, vin acum cu solide argumente medicale citez din "Jurnalul Naţional" din 24 august şi din 23 septembrie a.c.:
"S-a demonstrat deja că adulţii care, din cauza profesiei, inhalează benzen (o substanţă ce se degajă în instalaţiile de benzină) prezintă un risc major de a dezvolta o formă de leucemie. Benzenul este un compus volatil dovedit ca produs cancerigen pentru om. Potrivit specialiştilor, în preajma staţiilor de carburanţi, cantitatea de benzen din aer este mai mare. Copiii care trăiesc în apropierea staţiilor de benzină şi a garajelor sunt mai predispuşi îmbolnăvirii de leucemie, relevă un studiu al cercetătorilor francezi (după "The Mirror" - ediţie on-line). Se apreciază că emanaţiile de benzen stau la baza creşterii numărului de leucemici. Pentru copiii care au locuit în vecinătatea unor benzinării sau garaje, riscul de a face leucemie este de patru ori mai mare faţă de ceilalţi copii. Mai mult decât atât, riscurile cresc pe măsură ce perioada de expunere este mai mare.
Pe de altă parte, o asociaţie care sprijină bolnavii de leucemie a arătat că ultimele investigaţii privind influenţa benzenului asupra sănătăţii sunt confirmate de realitate".
Quod erat demonstrandum.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.