Este cunoscută reacția a tot mai multor personalități din conducerea Uniunii Europene față de politica proputinistă, deci antieuropeană, a premierului ungar. Acum, în preajma preluării de către Ungaria a președinției Consiliului UE (iulie 2023), acestea s-au înmulțit. Mai nou, chiar miniștrii de externe ai unor țări membre își exprimă „discomfortul” față de perspectiva președinției ungare a UE în condițiile în care Budapesta a dat, în ultimii ani, numeroase mostre de „Gică contra” față de hotărârile UE pe linia izolării și sancționării Federației Ruse pentru politica ei antiucrainiană și nu numai.

Și să mori e scump! Uite, ăia de pe submarinul Titan au plătit câte 250.000 de dolari ca să se dea la fund.

„Efigia unui Putin neînfricat, emul al lui Stalin, este deja istorie. Armistiţiul încheiat prin medierea dictatorului din Belarus nu face decât să releve natura unui regim politic şi să indice amploarea involuţiei Rusiei înseşi. Prinsă între criminalul de drept comun, devenit şef de război, şi tiran, naţiunea rusă poate contempla consecinţele propriilor sale alegeri: minciuna, barbaria, violenţa, corupţia sunt parte din cotidianul Rusiei anului de graţie 2023.”

Iliescu ne bântuie istoria. Noul guvern, PSD-PNL, a fost uns în zilele, de tristă amintire, ale mineriadei. Ciucă, Ciolacu, Iohannis nici măcar n-au clipit. Atâta le poate capul, sunt cinici de nu se poate?! Nelu Cucuvelu râde de undeva din Primăverii. „Comunismu` n-o muritu”... Na, și pe unii i-am votat, crezând că votăm împotriva „ciumei roșii”. Vă mai amintiți povestea aia cu „elefanții” din clădirea Guvernului? E ca în cântecul pentru copii, a mai rămas doar unu și se leagănă la Cotroceni.

România literară a fost și continuă să fie cea mai importantă revistă a Uniunii Scriitorilor și așa ar trebui să rămână, dacă ar reuși să-și respecte autoexigențele. O citesc de 55 de ani, de la primul ei număr din 1968. Am învățat să umblu în câmpul literaturii române contemporane și m-am deșteptat cu ea, ca însoțitor de vreme rea, în anii mei de formare. A avut perioade foarte bune. Aș putea să desenez din memorie diagrama sentimentală a unui parcurs sinuos de la un veac la altul.

Preşedintele Iohannis înseamnă, în istoria politică a României, un deceniu. Asemeni predecesorului său, Traian Băsescu, Iohannis reuşeşte să ducă la capăt o decadă prezidenţială. Dincolo de fast, dincolo de recepţii, dincolo de călătorii adesea petrecute în decor opulent, bilanţul mandatelor sale se va scrie sub semnul lucidităţii. Anii săi sunt cei în care speranţa a lăsat loc, treptat, marasmului: ales de două ori înfruntând PSD, Iohannis  este preşedintele care a numit cei mai mulţi premieri din rândurile PSD.

Într-o săptămâna scurtă și fără prea multe evenimente semnificative, spectacolul vieții politice are noroc cu Mihai Tudose. Ex-premierul e acuzat că ar fi  hărțuit sexual o fostă angajată a cabinetului său parlamentar de la Bruxelles.

​​​​​​​Ceva din externe și de aiurea. * Dacă, proaspăt ales, președintele țării tale zice: „Vom fi împreună până la moarte”, trebuie să fii turc să nu pricepi că e mai bine s-o tai.

Principala dilema care privește situația românilor din Ucraina este este cum să sprijini românii de acolo fără să intri în coliziune cu statul aflat în război cu Federația Rusă și pe care România îl susține necondiționat? În esență, singura soluție care a mai rămas în condițiile unei legi a educației drasticie și asumate grăbit de administrațiile Poroșenko și Zelenschi, și în legătură cu care pe termen scurt și mediu nu se mai poate face nimic, este chestiunea religioasă.

Premierul e foarte supărat pe profesorii greviști. I-au tulburat finalul unui mandat altminteri glorios. Cică protestul lor „compromite” munca elevilor, ba chiar afectează stabilitatea României. Dascălii n-au decât să zică mersi, că Ciucă n-a scos (încă) armata, să le spargă greva. Subofițerii ar putea să preda la ciclul primar, iar cadrele de rang superior la clasele mari.