Stai şi te cruceşti cât de chioară este lanterna guvernanţilor României. De peste două decenii strigă: "Cu toată viteza înainte!", iar înainte este prăpastia pe care ei în lumina lor chioară nu o văd, iar urechile lor surde nu-i aud hăul şi refuză să asculte dacă li se spune.
Controverse
Ploconiţi la Zidul Chinezesc
Isteria pro chineză parcă nu se mai termină, aşa că mai era puţin şi îşi prelungeau vizita oficialii chinezi, ca să sărbătorească cu noi de 1 Decembrie. Noi nici n-am mai fi ştiut ce sărbătorim, pentru că la cât suntem de slugarnici am fi aniversat şi ceva din istoria partidului comunist chinez.
- 02 Decembrie 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
Evenimentul politic al anului, întâlnirea la vârf China - Europa de sud-est a avut loc la Bucureşti. După ce Ucraina i-a tras clapă, renunţând în ultima clipă să semneze documentele de preaderare şi reorientându-se spre spaţiul economic şi politic dominat de Rusia, UE a intrat în panică.
- 01 Decembrie 2013
- Citeste
Vorbele demnitarilor și demnitatea vorbei
Vremurile când pactul de coabitare era fluturat sub ochii mirați ai eurosultanilor de la Bruxelles s-au dus de mult. Nimeni nu se aștepta să apară, dar, odată fluturat precum o platoșă în fața greilor Europei, nu i s-a prezis o soartă lungă.
- 27 Noiembrie 2013
- Citeste
Vrabia chinezi visează
Ca din jobenul cu iepuraşi ai marelui scamator, aşa ies micii monstruleţi ai noii puteri. Unul după altul îşi împing fundurile cu botul, de nerăbdarea de-a se prăvăli cât mai repede peste o sinecură guvernamentală.
- 26 Noiembrie 2013
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 24 Noiembrie 2013
- Citeste
Demnitate! Vrem demnitate!
Era seară. Ploua rar şi mărunt. Traversam Piaţa Centrală din Timişoara, cam pe la 50 m de Operă. Deodată auzul îmi este izbit de strigăte, care veneau dinspre Operă: "Demnitate! Vrem demnitate! Redaţi-ne demnitatea!".
- 22 Noiembrie 2013
- Citeste
Aurul şi gazele de şist - Motive reale sau pretexte pentru conflicte sociale
În orice societate există atât relaţii de cooperare, care condiţionează existenţa şi dezvoltarea acesteia, cât şi relaţii conflictuale, care pot frâna evoluţia societăţii, mai ales atunci când acestea se prelungesc prea mult în timp, putând lua forme intolerante şi sfârşi violent.
- 20 Noiembrie 2013
- Citeste
Politicienii, titulari în naţionala lui Piţi
Pentru că totul e supus televiziunilor de partid, în ţara aceasta, e clar că focul propagandei se va înteţi. Vor prolifera falsul de presă, dovezile măsluite, trucajele spectaculoase. Tot arsenalul de mizerii mediatice e pregătit pentru anul ce vine.
- 18 Noiembrie 2013
- Citeste
Balada risipitorilor
De ce este aurul scump? Pentru că este rar, nu rugineşte (este fără moarte) şi străluceşte. Are deci nişte calităţi şi nu este la îndemâna oricui. De ce este şi mai scump diamantul, pentru că este şi mai rar şi mai strălucitor. Când este vorba despre unicitate lucrurile sunt şi mai tranşante.
- 15 Noiembrie 2013
- Citeste
Crişana Digitală

