Din întreaga pleiadă de potenţiali candidaţi de pe dreapta, unii menţin suspansul candidaturii, alţii îşi afirmă ritos candidatura oficială, dar niciunii nu prezintă garanţii de încredere.
Controverse
Controverse: O întrebare legitimă
De ce distinşii reprezentanţi ai instituţiilor locale şi ai partidelor politice nu au onorat cu prezenţa comemorarea foştilor conducători ai României - Regele Ferdinand şi Regina Maria - care fac parte din istoria acestei ţări?
- 21 Iulie 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
E vacanţă şi, în absenţa parlamentarilor de pe prima scenă politică a ţării, preşedintele şi premierul sunt primadone ale vieţii politice autohtone.
- 20 Iulie 2014
- Citeste
Rozalia Biro, propusă ministru al Culturii
Senatorul Rozalia Biro, preşedinte al Consiliului Reprezentanţilor Unionali, ar putea ocupa funcţia de vicepremier şi ministru al Culturii de la 1 august, în locul liderului UDMR Kelemen Hunor. Decizia va fi luată azi în Consiliul Permanent al UDMR.
- 16 Iulie 2014
- Citeste
Chiar că au tras-o pe dreapta!
În nesfârşitele cicluri electorale, cei care au venit cu flacăra reformismului au fost mai mereu politicienii de dreapta. Promisiunea modernizării României, ieşirea din balta stătută psd-istă au gâdilat imaginarul colectiv într-un mod tare plăcut şi eficient, de fiecare dată.
- 14 Iulie 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 13 Iulie 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 13 Iulie 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 13 Iulie 2014
- Citeste
Corupţia şi clientela politică
Corupţia poate fi definită ca o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie şi de la îndatoriri şi ea presupune existenţa a cel puţin două părţi: corupătorul, adică cel care corupe, şi coruptibilul, adică cel care poate fi (şi deveni) corupt.
- 11 Iulie 2014
- Citeste
România, "friptă" pe motive de mediu
Comisia Europeană a lansat ieri două proceduri de infringement pe mediu împotriva României pentru că nu a trimis detalii privind transpunerea în legislaţia naţională a legislaţiei UE în ceea ce priveşte deşeurile de ambalaje şi vehiculele scoase din uz, informează instituţia.
- 10 Iulie 2014
- Citeste


